Accidentat grav după ce a ieșit dintr-o curte cu un ATV fără să se asigure

Șoferul ATV-ului a fost preluat de o ambulanță și transportat la spital

Un bărbat a ajuns la spital în stare gravă după ce ATV-ul cu care ieșea dintr-o curte a fost lovit de un autoturism. Accidentul a avut loc luni, la orele prânzului, în satul Valea Bourei, din comuna Dolhești. ATV-ul era condus de Cristian Rusu, iar acesta nu s-a asigurat la ieșirea din curte, iar șoferul unui autoturism marca Ford, care circula dinspre Manolea către Dolhești, nu a mai putut evita impactul. Șoferul ATV-ului a fost preluat de o ambulanță și transportat la spital, unde i s-au recoltat și probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. Din verificările efectuate ulterior, polițiștii au constatat că persoana rănită nu avea dreptul de a conduce suspendat după ce i s-a întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice. De asemenea, s-a mai constatat că ATV-ul era neînmatriculat/neînregistrat. Mai trebuie spus că șoferul care conducea autoturismul marca Ford nu consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan.

Recomandări

O șoferiță de 19 ani, rănită după ce un alt șofer a intrat într-o intersecție pe culoarea roșie a semaforului

Carambolul cu patru mașini de la Cumpărătura, produs după ce doi șoferi au oprit la locul unui prim accident

Un șofer beat, care a părăsit locul accidentului, a primit un nou mandat de arestare, deși a fost la un pas de a reveni acasă de două ori

Un șofer beat, care a părăsit locul accidentului, a primit un nou mandat de arestare, deși a fost la un pas de reveni acasă de două ori

Șoferul mașinii lovite de tren a evitat moartea la mai puțin de un metru. Accidentul s-a produs la o trecere cu vizibilitate bună

Un biciclist beat a scăpat cu leziuni ușoare și cu o amendă de 2000 de lei, după ce a ieșit în fața unei mașini