Doi pietoni au fost accidentați de un șofer în timp ce se deplasau pe marginea drumului, polițiști ajunși la fața locului constatând ulterior că atât conducătorul auto cât și victimele sale consumaseră alcool. Accidentul s-a petrecut în noaptea de duminică spre luni, aproape de ora 1.00, pe drumul județean din satul Bogata, comuna Baia.
Poliția precizează că Florin V., în vârstă de 26 de ani și Dragoș V., de 38 de ani, ambii localnici, în timp ce se deplasau pe partea dreaptă a carosabilului au fost loviți de un autoturism care venea din spatele lor, impactul petrecându-se în dreptul școlii generale din sat. La fața locului au fost găsiți doar cei doi pietoni, șoferul continuându-și deplasarea fără să se oprească. Totuși mașina a fost identificată în timp relativ scurt, șoferul, Dănuț I., în vârstă de 25 de ani, și el localnic din Bogata, fiind depistat la domiciliu, la ora 2.45. În urma verificării cu etilotestul a șoferului, făcută la două ore după accident, a rezultat o concentrație de 0,54 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.
Pietonii, testați imediat după accident, erau și ei în stare avansată de ebrietate, ambii având concentrații de peste 0,60 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Din fericire aceștia nu au fost răniți grav, doar Dragoș V. având leziuni care necesită îngrijiri medicale.