Cacica

Accident în lanț, soldat cu o femeie rănită și trei autovehicule avariate



În urma impactului puternic, un autoturism s-a răsturnat pe carosabil, în timp ce un altul a fost proiectat în gardul unei case de lângă drum
În urma impactului puternic, un autoturism s-a răsturnat pe carosabil, în timp ce un altul a fost proiectat în gardul unei case de lângă drum

Un accident în lanț în care au fost implicate două autoturisme și un autocar cu turiști s-a produs luni la prânz, în comuna Cacica. În urma accidentului, o femeie de 46 de ani, șoferița uneia dintre mașini, a fost rănită.
Accidentul s-a petrecut în jurul orei 12.00, în momentul în care o tânără de 21 de ani, din Cacica, aflată la volanul unui autoturism VW Golf, care venea dinspre salina din localitate, a încercat să pătrundă pe drumul național 2E. Tânăra nu s-a asigurat și în momentul în care a pătruns în intersecție a lovit un autoturism Opel Astra care circula regulamentar, condus de o femeie de 46 de ani, din orașul Solca. În urma impactului dintre cele două autovehicule, autoturismul Opel Astra a fost proiectat într-un autocar cu turiști, după care s-a răsturnat pe carosabil, în timp ce autoturismul condus de șoferița neatentă a ajuns în șanțul de la marginea drumului, lovind gardul unei case.
Singura victimă în urma impactului dintre cele trei autovehicule a fost femeia de 46 de ani care circula regulamentar, care a suferit mai multe contuzii și excoriații la brațul stâng, fiind transportată cu o ambulanță la spital după ce a primit primele îngrijiri medicale la fața locului de la un echipaj SMURD. Din cauza intervenției echipajelor ISU și a polițiștilor, traficul în zonă a fost oprit câteva zeci de minute. Toți cei trei conducători auto implicați în accident au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.


Femeia de 46 de ani aflată la volanul autoturismului lovit în plin a ajuns la spital cu contuzii și excoriații
Femeia de 46 de ani aflată la volanul autoturismului lovit în plin a ajuns la spital cu contuzii și excoriații
În urma impactului puternic, un autoturism s-a răsturnat pe carosabil, în timp ce un altul a fost proiectat în gardul unei case de lângă drum
În urma impactului puternic, un autoturism s-a răsturnat pe carosabil, în timp ce un altul a fost proiectat în gardul unei case de lângă drum


Recomandări

Matei, băiatul decedat în accidentul de la Vatra Dornei, condus pe ultimul drum de tatăl preot. Mama și trei dintre copii sunt în continuare în spital

Matei, băiatul decedat în accidentul de la Vatra Dornei, condus pe ultimul drum de tatăl preot. Mama și cei cinci copii sunt în continuare în spital
Matei, băiatul decedat în accidentul de la Vatra Dornei, condus pe ultimul drum de tatăl preot. Mama și cei cinci copii sunt în continuare în spital