Regulă

Accesul mașinilor și parcarea la Spitalul de Urgență, reglementate draconic



Circulația autoturismelor și parcarea acestora în curtea Spitalului de Urgență Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, atât la spitalul nou, cât și la cel vechi, este reglementată strict din data de 3 mai. Conducerea spitalului a decis ca, începând de săptămâna viitoare, accesul tuturor autoturismelor, indiferent cui aparțin (salariați, vizitatori, bolnavi veniți la spital cu mașina proprie, instituții publice) se face doar prin poarta din Strada Scurtă, dintre Direcția de Sănătate Publică și Stația de Salvare. Pe poarta principală, cea dinspre bulevardul 1 Decembrie, au acces doar ambulanțele, mașinile de intervenție ale ISU, Poliției și Jandarmeriei aflate în misiune. Purtătorul de cuvânt al spitalului, dr. Tiberius Brădățan, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că trierea tuturor autovehiculelor se va face la bariera de la vechea Urgență, pe unde au acces vizitatorii.
În ceea ce privește parcarea, personalul spitalului are la dispoziție două parcări amenajate cu peste 120 de locuri, una în zona porții principale și una în spatele UPU. Personalul de întreținere, spitalul și Serviciul de Medicină Legală au parcare special amenajată în curtea interioară.
În conformitate cu noile reglementări, în fața clădirii spitalului, până la intrarea principală, pot parca doar VIP-urile venite în vizită- mașinile Consiliului Județean, Primăriei, Prefecturii și instituțiilor deconcentrate, iar în fața Unității de Primire a Urgențelor (UPU), doar ambulanțele, mașinile cu misiuni speciale și cele personale cu bolnavi grav. Directorii spitalului au locuri în parcarea personalului. Vizitatorii (cu excepția VIP-urilor) sau aparținătorii pacienților, precum și persoanele care se prezintă la Centrul de recoltare Synevo vor avea la dispoziție peste 75 de locuri special amenajate în zona nordică a curții spitalului, pe aleea dinspre strada scurtă. Parcarea pentru VIP-uri a fost explicată de dr. Brădățan ca „un gest de curtoazie”.