Ultimul drum

A murit medicul legist Nicoleta Tănase



Dr. Nicoleta Tănase
Dr. Nicoleta Tănase

Cunoscutul medic legist Nicoleta Tănase, din cadrul Serviciului Județean de Medicină Legală Suceava, a murit, sâmbătă dimineață, la vârsta de 60 de ani, fiind răpusă de probleme mai vechi de sănătate.
Nicoleta Tănase a fost, în ultimele trei decenii, unul dintre cei mai buni medici legiști din zona Moldovei, fiind apreciată și la nivel național.
O bună colegă, un om de o deosebită noblețe sufletească, un medic cu un remarcabil profesionalism, așa o descriu toți cei care au cunoscut-o.
Medic primar legist la Serviciul Județean de Medicină legală Suceava, dr. Nicoleta Tănase s-a născut la data de 6 decembrie 1949.
Încă din timpul anilor de studii s-a evidențiat prin capacități intelectuale excelente, reflectate prin rezultatele de excepție obținute.
După absolvirea facultății și o perioadă de activitate în calitate de medic de familie, a îmbrățișat specialitatea de medicină legală.
De aproximativ 30 de ani a lucrat ca medic legist în Serviciul Județean de Medicină Legală Suceava, atât în calitate de medic specialist, cât și în calitate de medic primar.
Cariera sa a fost marcată de un remarcabil profesionalism, de un spirit ascuțit în interpretarea cazurilor, de o dorință de cunoaștere permanentă, de o cercetare minuțioasă a detaliilor în cercetările medico-legale, de o dorință perpetuă de a ajunge la adevăr.
Erudiția, atitudinea exigentă și corectă față de colegi, deosebita atenție acordată pacienților, spiritul tânăr, atitudinea caldă și prietenoasă manifestată față de oameni, ne permit să vorbim despre medicul Nicoleta Tănase ca despre o persoană de o rară noblețe sufletească, înzestrată cu har dumnezeiesc în tot ce a făcut ca om și ca medic în această grea și dificilă specialitate denumită „regina specialităților medicale”.
La data de 5 iunie 2010, a dispărut prematur dintre noi, viața fiindu-i curmată brusc de o boală nemiloasă.
Întreg colectivul Serviciului Județean de Medicină Legală regretă și deplânge trecerea în neființă a distinsei noastre colege dr. Nicoleta Tănase, om de o deosebită noblețe sufletească și de un remarcabil profesionalism.
Serviciul Județean de Medicină Legală Suceava



Recomandări

Conf. univ. dr. Laura Stătescu, medic-șef de clinică la Spitalul de Urgențe „Sf. Spiridon” Iași, s-a alăturat echipei medicale de la Spitalul Clinic din Suceava

Cumplitul accident de pe E 85 a fost provocat de pătrunderea pe contrasens a autotrenului. O femeie a murit iar fiicele sale sunt în stare gravă

O femeie moartă, trei tinere cu leziuni grave, după un impact devastator între un autoturism și un autotren
O femeie moartă, trei tinere cu leziuni grave, după un impact devastator între un autoturism și un autotren

Trei funcționare anchetate în dosarul „fabricii de acte false” de la Câmpulung Moldovenesc nu mai au nici o măsură restrictivă și își susțin nevinovăția