Un bărbat în vârstă de 65 de ani și-a găsit sfârșitul în sediul Poliției municipiului Suceava în timp ce dădea declarații pentru o reclamație făcută de unul dintre vecinii săi. Tragedia s-a petrecut în jurul orei 10.30, în birourile polițiștilor de proximitate din cadrul Poliției municipiului Suceava. Bărbatul, Georgică Mihăescu Iliescu, era cunoscut cu afecțiuni cardiace și cel mai probabil a decedat pe fondul acestora, însă acest aspect urmează să fie lămurit exact în urma efectuării necropsiei.
Un conflict aparent banal, ajuns la poliție
Din primele date de anchetă ale poliției rezultă că bărbatul, domiciliat în Suceava, pe strada Alexandru cel Bun, era de mai multă vreme în conflict cu un vecin, neînțelegerile acestora fiind reclamate și la poliție. Starea conflictuală era aparent minoră, fiind vorba de amplasarea unor obiecte de mobilier pe casa scării ori de primirea câinilor comunitari la parterul blocului.
Referitor la cum s-a produs tragedia, inspectorul Ionuț Epureanu a declarat: „La sediul Poliției municipiului Suceava s-a prezentat un bărbat de 65 de ani, însoțit de soția sa, pentru a depune declarații în cadrul unei sesizări făcute de către un vecin. În timpul audierilor desfășurate în birourile Poliției de proximitate, acestuia i s-a făcut rău și a căzut, fiind anunțat echipajul de pe Ambulanță, care nu a putut însă constata decât decesul. Înainte de sosirea ambulanței, victimei i-au fost acordate primele îngrijiri medicale și de către polițiști aflați la fața locului, însă, în ciuda manevrelor de masaj cardiac, nu s-a reușit resuscitarea bărbatului”.
„Din cauza nervilor….probabil că s-a supărat mai tare și l-ar fi deranjat și temperatura de afară.
Vestea morții bărbatului a fost primită cu șoc de către vecinii de scară.
Rahira Rusu a declarat: „Știu că domnul avea probleme cu inima…. știu de mult….. Este foarte ușor de murit în ziua de astăzi și foarte greu de trăit, mai ales când ai probleme cu inima….”.
Oamenii cred că starea de nervozitate legată de conflict, dar și vremea foarte rece au favorizat producerea tragediei.
Costică Rusu a declarat: „Din cauza nervilor s-a întâmplat. Probabil că s-a supărat mai tare și l-ar fi deranjat și temperatura de afară. Se știe că bolnavii cardiaci nu au voie să iasă afară pe frig”.
Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost ridicat din sediul Poliției și transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii certe a cauzelor morții.
Trist
A murit în sediul Poliției municipiului Suceava în timp ce dădea declarații
