A izbit o tânără la pământ, i-a smuls poșeta și a fugit



O tânără din municipul Suceava a fost atacată, în dimineața zilei de sâmbătă, de un tâlhar care i-a smuls poșeta și a fugit.
La 19.06.2010 în jurul orei 04.43, G. Maria de 23 ani din municipiul Suceava a sesizat faptul că în timp ce se deplasa pe strada Bistriței din localitate, a fost acostată de o persoană de sex masculin, care, după ce a izbit-o jos, i-a smuls poșeta (în care avea telefonul mobil, 150 lei și bunuri personale, prejudiciul total fiind de 500 lei) din mână și a fugit.
În baza semnalmentelor comunicate de victimă, o patrula mixtă poliție-jandarmi l-a identificat pe S. Ciprian de 27 ani din municipiul Suceava, în timp ce se deplasa pe strada Zorilor. Acesta a fost condus la sediul poliției, unde a fost recunoscut de victimă. Cu ocazia efectuării controlului corporal, asupra suspectului a fost găsită poșeta părții vătămate, prejudiciul fiind recuperat în totalitate. În baza probatoriului administrat, s-a dispus începerea urmăririi penale față de S. Ciprian, pe numele căruia a fost emisă ordonanță de reținere pe o perioadă de 24 de ore, după care a fost prezentat Judecătoriei Suceava, instanța de judecată dispunând arestarea preventivă pentru o perioadă de 29 zile, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
Cel în cauză a fort introdus în baza mandatului de arestare în Centrul de Reținere si Arest Preventiv al I.P.J. Suceava.