A iubi inseamna a ierta (Savatie Baștovoi)

Parintele Savatie Baștovoi, un tânăr din zilele noastre, crescut ca mulți alții dintre noi într-un mediu unde Domnul era privit ca o legendă sau în cel mai bun caz un soi de funcționar public care uneori îți rezolvă cererile – după competența ta, cu care alte ori te poți târgui, ca la piață, eu Îți dau, dă-mi și Tu, care are o listă cu elementele principale ale activității tale și pe baza lor îți acordă facilități și te poate și penaliza, părintele Savatie, după cum spuneam, după ce a încercat gustul morții și al marginalizării sociale autocauzate, foarte tânăr fiind totuși, ca Domnul, Dumnezeul nostru este viu și singurul care dăruiește necondiționat orice bunătate, ‘ca un mare boier’ cum spunea părintele Steinhardt. Când eram mic mă gândeam că voi crește mare și voi face bine lumii… Ăsta era planul meu, cum voi ajuta eu lumea. Eu nu știam că este Dumnezeu. Acum Dumnezeu, în bunătatea Lui, mi-a dat această posibilitate să ajut lumea nu cu bani ci cu puterea de a ierta păcatele. De a spune ‘Domnul Dumnezeu să te ierte și să te miluiască’.
A descoperit părintele Savatie că a ierta este un dar de la Domnul. Ca preot, iertarea pe care o dăruiește aduce celui iertat și curățire, pace, îl înnoiește. Cel care iartă aici este Dumnezeu care nu se îmbogățește cu nimic din asta, în schimb găsește încă un motiv ca să Își reverse iubirea peste om.
– Doar Domnul poate descurca ițele
Însă acest dar ne este dat nouă, tuturor… tuturor… nu ca un sacrament ci ca o stare a sufletului de a ierta. Prin iertarea – care nu este posibilă decât în iubire, decât în Dumnezeu – ca act triadic între cel care iartă, cel care este iertat și Dumnezeu, prin acest fel de iertare se înnoiește și se schimbă în primul rând cel care iartă. Dacă e voia Domnului și situația e de așa natură, de multe ori se schimbă irevocabil și cel iertat. Părintele Savatie vorbește mult despre tâlharul de pe cruce, de lângă Mântuitor, de Sfânta Pelaghia, de femeia samarineancă. Ei, cei care au primit iertare de la Dumnezeu, s-au îndrăgostit iremediabil de El și s-au schimbat, s-au aprins de iubire dumnezeiască. Scânteia a fost iertarea. Au știut să primească iertarea. Peste greșeala lor s-au transformat în niște copii, și-au deschis inima, sufletul lor fiind destul de înțelept ca să se încredințeze Celui care le dăruia iertarea.
Când e vorba de iertare între oameni zidurile sunt nu numai în inima celui care ar trebui să ierte ci și în inima celui care ar trebui iertat încât nu mai știi cine pe cine trebuie de fapt să ierte, cine cui a greșit.
Feodor Karamazov spunea (parafrazând) despre un cunoscut al lui “i-am făcut atâtea mârșăvii că nu pot să-l văd în fața ochilor de tare ce-l urăsc”. Dacă vrei să faci o evidență contabilă, cu greșeli și drepturi, cu îndreptățiri și răni ajungi să-ți pui mintea în slujba vrăjmașului, meșter în a folosi rațiunea și aritmetica pentru a ucide iubirea.
Singurul care poate descurca ițele este Domnul. Și El face asta întotdeauna dacă măcar unul din cei aflați în război își deschide inima, iartă – cum poate și cum nu poate – și își face iertarea lucrătoare. Atunci Domnul scoate buretele și șterge și așterne pacea.
– Cum să-ți deschizi inima
Învățăm cum să ne nevoim. Știm de fapt cum. Ceea ce spune părintele Savatie este de un bun simț care îl simțim în noi din totdeauna. Nu avem curajul să aplicăm pentru că ne închinăm mintea și sufletul unor idei bolnave vehiculate de oameni bolnavi. Dar, uite, dacă vezi și citești încă o dată ca așa se face, așa se luptă, așa trebuie, așa e bine, nu ești prost dacă ierți și ai încredere, nu ești slab dacă pleci capul, nu îți pierzi demnitatea dacă nu ripostezi la jignire, prinzi curaj. În schimb trebuie să fii mereu atent ca plecarea capului, înfrânarea de la ripostă, acordarea încrederii să fie făcute cu înțelepciune. Lupta în momentele acelea clocotite se duce nu cu omul din fața noastră ci cu mine însumi. Dacă am plecat capul și mi-e rușine, dacă plec capul fără iubire și nu am mintea să spun în gând – ‘Pentru Hristos o fac’ deși atunci am sentimentul clar că Hristos nu are nevoie de asta, că e o treabă în care Dumnezeu nu încape, că sunt pur și simplu prost și călcat în picioare și că așa am să fiu întotdeauna dacă nu-mi rezolv eu acum problema, atunci am toate șansele să nu pot ierta cu adevărat, să cedez și să renunț la actul plecării capului.
Și atunci, gata. Am mai pierdut o șansă. Dacă nu pot să gândesc la Hristos dar totuși nu renunț la act și-l duc până la capăt, fiind foarte atent la ce se întâmplă după aceea, am să am o surpriză uriașă. ÎNTOTDEAUNA, pentru oricine face asta, Domnul lucrează El Însuși și îl reabilitează. Întotdeauna, pentru oricine. Fără abatere. Nu rămâi în genunchi în fața nimănui. Este o minune, este un fel de taină, am citit toți despre ea în Evanghelii, nu este o promisiune deșartă, este un adevăr viu și veșnic. Nu rămâi în genunchi în fața nimănui dacă nu calci pe altul în picioare, dacă nu rănești, oricât de îndreptățit sau în pericol te-ai simți. Deci, ne învață părintele Savatie, trebuie să fim înțelepți. Dacă nu putem, măcar să ne purtăm ca și cum am fi. Și să alergăm la duhovnic când suntem frământați, înainte de a încerca să rezolvăm noi problema. Să te abții de la orice mișcare care implică pe altul. Altfel, aplicând niște reguli aparent corecte, cu corectitudine (regula sincerității, de exemplu) în mod sigur vom dărâma mai mult decât s-ar zidi. Nu putem fi sinceri întotdeauna pentru că suntem pătimași…Atunci când ne mâniem, de exemplu, suntem foarte sinceri și credem toate cuvintele urâte care le spunem. Suntem sinceri și când suntem invidioși, geloși, nemulțumiți…Dar toate cuvintele care le rostim în astfel de stări nu ne reprezintă, deși sunt sincere, ci sunt manifestări ale patimii sau ale duhului necurat care ne ispitește.
Întrebări și răspunsuri care ne dau nădejde. Se lipesc de noi tot felul de idei puritane despre iertare, făcând din ea o utopie, dezumanizând-o. Din fericire, mai există cărți și oameni ca părintele Savatie Baștovoi care ne dăscălesc cum să ne apropiem de ideal așa cum suntem, cu inima pângărită, fără să fim înlăturați.
TEODORA DRĂGOI, Fundația SFINȚII MARTIRI BRÂNCOVENI
(contact: fundatia_smb_sv@yahoo.com, site: www.fundatiasmbsv.ro)
(Cartea „A iubi înseamnă a ierta” a părintelui Savatie Baștovoi se găsește la librăria „Sf. Voievod Ștefan cel Mare” din Areni)