Decizie instanță

A furat 200.000 de lei din bancă și a scăpat cu o amendă de 1.000 de lei



Curtea de Apel Suceava a dat verdictul final în cazul „bancherului” din Rădăuți acuzat că a furat 200.000 de lei din conturile Băncii Transilvania și apoi a fugit cu amanta într-o vacanță în Poiana Brașov.
Potrivit sentinței de ieri, care este definitivă și irevocabilă, Radu Cozaciuc, de 34 de ani, nu are de executat nici o zi de pușcărie, încasând doar o amendă administrativă de 1.000 de lei, care îi va fi trecută în cazierul judiciar. Tânărul a scăpat atât de ieftin după ce banca la care a lucrat și-a retras plângerea pentru infracțiunea de delapidare, pentru care acesta a fost judecat.
În prima fază a procesului, Judecătoria Rădăuți îl condamnase pe Radu Cozaciuc la o pedeapsă de un an și cinci luni de închisoare.
Radu Cozaciuc a stat doar opt luni după gratii, în stare de arest preventiv, imediat după ce a fost prins în hotelul unde fugise, împreună cu amanta sa, o tânără în vârstă de 17 ani.
Faptele de care a fost acuzat Radu Cozaciuc s-au petrecut în cursul anului 2008. Rădăuțeanul ar fi sustras nu mai puțin de 192.425 de lei din două bancomate pe care, potrivit fișei postului, trebuia să le alimenteze periodic cu numerar. Dispariția banilor a fost sesizată după o anumită perioadă, dar conducerea băncii nu s-a grăbit să anunțe poliția, ceea ce i-a permis lui Radu Cozaciuc să plece liniștit din localitate. Imediat după demararea anchetei, polițiștii l-au dat în urmărire generală pe Cozaciuc și l-au săltat după ce i-au interceptat telefonul mobil.
În camera de hotel în care rădăuțeanul se cazase alături de amanta sa, în vârstă de 17 ani, din comuna Ulma, oamenii legii nu au găsit nici un leu din cei pe care se presupune că i-a furat. Pe parcursul anchetei tânărul nu a recunoscut în nici un moment prejudiciul de 200.000 de lei, arătând prin avocatul său că acest cuantum nu a putut fi dovedit.