Urmăriri în noapte

A fugit șapte kilometri de poliție, după care s-a oprit într-un gard



Un tânăr în vârstă de 25 de ani a fost implicat într-o adevărată cursă de urmărire cu poliția, cursă care s-a întins pe o distanță de aproximativ șapte kilometri și care s-a oprit într-un gard. S-a întâmplat miercuri seară, în jurul orei 19.00, când un echipaj din cadrul Poliției municipiului Rădăuți, aflat cu o autospecială pe strada Calea Cernăuți din localitate, a efectuat semnal de oprire unei mașini, însă șoferul s-a făcut că nu-i observă.
Conducătorul auto, identificat ulterior în persoana lui Ion Mazilu, domiciliat în Vicovu de Sus, și-a continuat deplasarea, ieșind din Rădăuți și îndreptându-se spre comuna Dornești. A parcurs în jur de șapte kilometri, virând la un moment dat pe drumul comunal Perdele din Dornești, cu mașina de poliție după el. La un moment dat, șoferul a derapat pe drumul acoperit cu gheață, părăsind drumul și lovind violent un gard al unui imobil, pe care l-a pus la pământ pe o lungime de aproximativ trei metri. Nici după ce s-a izbit în gard șoferul nu a renunțat, coborând din mașină, escaladând un gard și dispărând în întuneric. Polițiștii l-au identificat însă câteva ore mai târziu, după verificarea din baza de date rezultând că plăcuțele de înmatriculare ale mașinii sunt expirate de la finele anului trecut.
Autoturismul a fost imobilizat la sediul Poliției municipiului Rădăuți.
„În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, ca urmare a unei infracțiuni”, a precizat inspectorul principal Gabriel Panțiru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.



Recomandări

Trei răniți, mașini și garduri avariate, după ce un băiat de 16 ani a ieșit la plimbare cu mașina mamei

Un tânăr care gonea cu 122 de km/h în localitate și a fugit de polițiști, prins după o anchetă complexă și arestat
Un tânăr care gonea cu 122 de km/h în localitate și a fugit de polițiști, prins după o anchetă complexă și arestat

Un tânăr care gonea cu 124 de km/h în localitate și a fugit de polițiști, prins după o anchetă complexă și arestat

Un tânăr care gonea cu 124 de km/h în localitate și a fugit de polițiști, prins după o anchetă complexă și arestat
Un tânăr care gonea cu 124 de km/h în localitate și a fugit de polițiști, prins după o anchetă complexă și arestat

40 de camere cu radar vor fi montate pe drumurile naționale care străbat și Suceava. Șoferii nu vor scăpa de amendă dacă reduc viteza doar unde este radar

Suceava stă mai bine la capitolul mortalitate în accidente rutiere în acest an. Iașiul și Clujul au ajuns în fruntea clasamentului negru