A fost semnat Pactul național pentru educație



Semnarea Pactului pentru educație
Semnarea Pactului pentru educație

Președintele Traian Băsescu, liderul PSD Mircea Geoană, liderul UDMR Marko Bela, liderul PRM Corneliu Vadim Tudor, liderul PC Daniela Popa, liderul PDL Emil Boc, liderul deputaților minorităților Varujan Pambuccian și ministrul Educației, Cristian Adomniței (PNL), au semnat Pactul pentru educație.
La ceremonia semnării au participat și președintele Senatului, Nicolae Văcăroiu, precum și Vasile Blaga din partea PDL, Kelemen Hunor din partea UDMR, Vasile Dâncu și Ana Birchall din partea PSD și Gheorghe Funar din partea PRM.
Semnatarii, așezați de-a lungul unei mese, și-au transmis unul altuia cele opt exemplare ale documentului, astfel încât fiecare să le poată semna, iar șeful statului i-a spus râzând lui Corneliu Vadim Tudor că poate păstra stiloul cu care a semnat.
„Domnul președinte Vadim poate să oprească stiloul”, a spus Băsescu, după care s-a uitat la președintele PRM și a râs.
Angajamente.
Conform documentului, semnatarii se angajează solemn ca în toate acțiunile lor viitoare referitoare la educație să urmărească: modernizarea sistemului și a instituțiilor de educație în perioada 2008 – 2013, asigurarea, prin alocarea bugetară anuală, a minimum 6% din PIB pentru educație și a minimum 1% din PIB pentru cercetare, transformarea educației timpurii într-un bun public, realizarea unei educații școlare obligatorii de 10 ani și garantarea accesului neîngrădit la educație gratuită până la absolvirea liceului, descentralizarea financiară, curriculară și de resurse umane, adoptarea principiului „finanțarea urmează elevul/ preșcolarul” și a principiului finanțării multianuale în învățământul universitar.
Documentul mai prevede că semnatarii se angajează să adopte Carta drepturilor și libertăților în educație și să definească arii de educație prioritară pentru depășirea decalajului dintre mediul rural și cel urban.
Conform Pactului, educația permanentă va deveni baza sistemului educațional din România și va fi extinsă astfel încât până în 2013 să includă anual cel puțin 12% din forța de muncă activă a țării.
În document se precizează că prevederile se aplică nediscriminatoriu învățământului în limba română, în limbile minorităților naționale și în limbi de circulație internațională.
„Inițiatorii Pactului vor desemna o comisie care să monitorizeze aplicarea acestuia și să prezinte anual în Parlament un raport privind progresele în realizarea obiectivelor. Documentul va fi supus dezbaterii publice, iar cele opt obiective vor fi reperele elaborării în maximum 18 luni a unei strategii coerente și unitare privind sistemul și instituțiile de educație”, se mai arată în document.
Moment important.
Ministrul Educației, liberalul Cristian Adomniței, a declarat, ieri, după semnarea Pactului național pentru educație, că este un moment foarte important pentru România, pentru școala românească, elevi și dascăli, iar PNL este onorat să servească școlii românești.
Ministrul Educației a declarat că, după trei ani de investiții reale, fața școlii românești s-a schimbat foarte mult și a precizat că, prin adoptarea pachetului de legi pe care Ministerul îl pregătește, speră să se ajungă la o situație cât mai bună în acest domeniu.
Boc: „Calitate și performanță în educație”.
Liderul PDL, Emil Boc, a declarat, ieri, că a semnat Pactul pentru educație pentru ca România să aibă calitate, stabilitate și performanță în educație, domeniu care a unit clasa politică.
„Am semnat acest Pact pentru a avea calitate, performanță și stabilitate în sistemul educațional”, a spus Emil Boc.
Liderul PDL a arătat că, după 28 de modificări ale legii învățământului și 12 miniștri ai Educației, a venit momentul pentru asigurarea stabilității, coerenței și depolitizării sistemului de învățământ.
„Există lucruri care ne unesc, iar educația este unul dintre ele”, a spus Boc.
C.V. Tudor: „Politica interesului național”.
Președintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, a declarat, ieri, că ceea ce s-a întâmplat la semnarea de către partidele parlamentare a Pactului național pentru educație reprezintă „politica interesului național”.
Președintele PRM a arătat că nici un moment nu s-a gândit să nu participe la semnarea acestui Pact și a criticat o știre apărută în presă potrivit căreia PRM nu ar fi dorit să semneze acest pact.
„Cum să nu venim? Pentru interesul național, mort, copt, veneam!”, a spus Corneliu Vadim Tudor.
Rugăminte pentru presă.
Președintele Traian Băsescu a declarat, ieri, după semnarea Pactului pentru educație, că evenimentul este un succes al tuturor partidelor parlamentare și i-a rugat pe jurnaliști ca înainte de a comenta documentul să îl înțeleagă.
Președintele a mai spus că semnarea documentului este un succes al tuturor partidelor parlamentare și s-a arătat convins că sindicatele din învățământ, elevii, studenții și profesorii vor adera la obiectivele stipulate în document.
Băsescu a mai spus că speră ca strategia care va fi elaborată pe baza Pactului să fie definitivată în mai puțin de 18 luni, termen prevăzut în document.
Șeful statului a spus că speră că toate partidele vor contribui la elaborarea strategiei și a mulțumit acestora pentru decizia de a se angaja în fața societății prin semnarea Pactului.