Inconștiență

A făcut un copil crezând că se va vindeca de TBC



– După ce a născut, femeia și-a abandonat copilul, acum fiind căutată de Poliție
Vindecare prin naștere. O suceveancă în vârstă de 31 de ani, diagnosticată cu TBC pulmonar activ, a crezut că dacă va da naștere unui copil se va vindeca de boala de care suferă. Asta nu ar fi fost tocmai rău dacă Mihaela B., din municipiul Suceava, nu și-ar fi abandonat copilul și ar fi fugit din spital. Personalul medical care a asistat la naștere a observat că femeia este destul de incoerentă în declarații și a avut inspirația să-i rețină buletinul de identitate, pe baza căruia se poate emite actul doveditor al nașterii și, apoi, certificatul de naștere al copilului. În acest moment ea este căutată de Poliție. Urmează ca o comisie mixtă formată din asistenți sociali din cadrul Primăriei și ai Direcției de Protecție a Copilului să facă o anchetă socială la domiciliul femeii, pentru a se cunoaște dacă este cineva din familie dispus să crească acest copil, dacă sunt condiții pentru creșterea copilului și dacă mama este responsabilă de fapta sa. „După ce a născut copilul, care este clinic sănătos, femeia a fost trimisă la Spitalul Vechi, pentru că nu are voie să alăpteze. A stat doar zi în spital și s-a făcut nevăzută. Ea a declarat că este nemăritată, că acest copil nu are tată, dar din cercetările preliminare rezultă că femeia ar fi măritată. Ea le-a spus medicilor că a făcut acest copil pentru că… i-a spus cineva că scapă de TBC. Este posibil să treacă doar printr-o depresie postnatală și să revină la spital pentru a vedea ce este de făcut cu copilul”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului, Tiberiu Rotaru. Medicii ne-au spus că boala de care suferă femeia poate fi tratată. Dacă se va întoarce în spital pentru a-și continua tratamentul ea va fi primită. Femeilor care sunt diagnosticate cu TBC li se recomandă să nu rămână însărcinate, pentru că nu au voie să alăpteze, dar este decizia fiecăreia dacă ține cont de sfatul medicului sau nu. Cel mai sigur, bebelușul va fi dat în asistență maternală până ce mama naturală va fi capabilă să-și crească copilul în siguranță.



Recomandări

Trei șoferi băuți, prinși după urmăriri în trafic, în aceeași noapte. Unul dintre fugari s-a răsturnat în timp ce fugea de două echipaje de poliție

Spitalul Suceava va avea curând saloane ATI cu camere video, a anunțat deputatul Emanuel Ungureanu, după o discuție cu Gheorghe Șoldan

Deputatul USR de Suceava Emanuel Ungureanu, directorul medical, dr. Valeriu Gavrilovici, și de purtătorul de cuvânt, dr. Monica Terteliu Băițan
Deputatul USR de Suceava Emanuel Ungureanu, directorul medical, dr. Valeriu Gavrilovici, și de purtătorul de cuvânt, dr. Monica Terteliu Băițan

Consiliul Județean va realiza un proiect unic în România, restaurarea transparentă a Cetății de Scaun a Sucevei

Forma originală a zidurilor Cetății de Scaun va fi sugerată printr-o plasă metalică specială, montată deasupra zidurilor
Forma originală a zidurilor Cetății de Scaun va fi sugerată printr-o plasă metalică specială, montată deasupra zidurilor