Teodorovici: domeniul sănătății, educației și infrastructurii sunt prioritare pe lista de investiții



Eugen Teodorovici a participat joi, la Washington, la o serie de discuții cu reprezentanți ai Consiliului de Afaceri Româno-American (AMRO), ai BCIU (Business Concil for International Understanding) și ai Băncii Mondiale, prezentând cadrul economic al României și nevoile de investiții străine.Ministrul Finanțelor Publice a menționat prioritizarea domeniilor sănătății, educației și infrastructurii în ceea ce privește alocarea bugetară și investițiile străine, pentru care se dorește asigurarea unui cadru legal propice. „Am stabilit un cap de pod al relațiilor economice româno-americane și ne-am întâlnit cu reprezentanți ai BCIU, pe care i-am invitat să investească în România. Atitudinea părții americane a fost favorabilă și am purtat o discuție deschisă despre mediul economic și potențialul de dezvoltare al României”, a precizat ministrul.Teodorovici a avut întâlniri și cu oficiali ai Motorola Solutions, Textron, Exxon Mobil, Parson Corporation, Amgen, Amro, Metlife, Google, Swiss Re Management, Merk, Lockheed Martin, corporații care fac parte din BCIU (Business Concil for International Understanding).În cadrul întrevederii cu reprezentanții Băncii Mondiale, au fost purtate discuții legate de eventuale colaborări, fiind trecute în revistă proiectele existente și viitoare ale Băncii Mondiale în România, precum și evoluțiile și perspectivele viitoare pe domeniile de interes pentru Guvernul României.Ministrul Finanțelor Publice se află în perioada 10 – 15 aprilie într-o vizită oficială la Washington pentru a participa la Reuniunea de Primăvară a Băncii Mondiale (BM) și a Fondului Monetar Internațional (FMI).Agenda ministrului finanțelor cuprinde o serie de întâlniri cu Cyrill Muller, vicepreședinte Băncii Internaționale de Reconstrucție și Dezvoltare, Koen Davidse, noul director executiv al constituentei olandeze la BIRD, Andrew McDowell, vicepreședinte BEI, dar și cu alți oficiali ai organizațiilor financiare internaționale, inclusiv cu reprezentanți ai International Finance Corporation (IFC). De asemenea, programul ministrului va cuprinde și o serie de întrevederi cu reprezentanții agențiilor de rating, precum și cu reprezentanți ai administrației americane, printre subiectele aflate în discuție, regăsindu-se și aderarea României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).



Recomandări

Suceveanul Ștefan Ioniță, vicepreședinte CNE, în discuții cu reprezentanți ai Ministerului Educației din România și Bulgaria

Ziua Mondială a Educației, marcată la Liceul Tehnologic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni. Importanța educației și a dezvoltării spirituale

Leonardo Badea (BNR): Raportul Draghi – câteva concluzii de interes și oportunități de dezvoltare pentru România

Leonardo Badea (BNR): Raportul Draghi - câteva concluzii de interes și oportunități de dezvoltare pentru România
Leonardo Badea (BNR): Raportul Draghi - câteva concluzii de interes și oportunități de dezvoltare pentru România

Ambasadorul SUA în România, în discuții cu primarul Sucevei pe tema atragerii de investitori și dezvoltarea zonei metropolitane

Excelența sa Kathleen Ann Kavalek, ambasador al SUA, a vizitat miercuri, 13 martie, Primăria municipiului Suceava, având discuții de peste o oră cu primarul Ion Lungu
Excelența sa Kathleen Ann Kavalek, ambasador al SUA, a vizitat miercuri, 13 martie, Primăria municipiului Suceava, având discuții de peste o oră cu primarul Ion Lungu