Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 19 dec 2013 - Anul XVIII, nr. 296 (5503)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9763 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6386 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Constantin: Bursa cerealelor va fi pregătită în câteva luni, dar complet funcţională în câţiva ani

Joi, 19 Decembrie 2013 (14:31:15)
Bursa cerealelor ar putea fi tehnic pregătită în câteva luni, afirmă ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. dar noua piaţă va fi cu adevărat funcţională abia în câţiva ani, pentru a livra un preţ corect pentru producători, iniţiativa fiind primită cu rezervă de asociaţiile profesionale."Este un pas important cu privire la crearea unui ring bursier în România după o perioadă foarte lungă de timp. Necesitatea de a constitui acest ring porneşte de la realitatea anului 2013. Am avut o producţie mare, care ne-a bucurat pe toţi, dar am văzut ce s-a întâmplat cu preţurile. Faptul că facem un prim pas în asigurarea unui sistem de cotaţii de referinţă, care va ajuta producătorii, care s-au bucurat de producţii în acest an, dar nu s-au bucurat de preţuri", a declarat Constantin, joi, într-o conferinţă de presă.Potrivit ministrului Agriculturii, bursa cerealelor, va limita volatilitatea preţurilor, cauzată în mare parte de lipsa de transparenţă a pieţei şi informaţiilor centralizate."Vrem să creăm un instrument care să nu mai permită volatilitatea atât de mare a preţurilor, aşa cum s-a întâmplat în acest an. Cred că dacă am avea acest instrument şi de asemenea, un instrument, pentru care am pus deja bazele, de gestionare a riscurilor, preţurile ar putea fi influenţate în sens pozitiv. Fluctuaţiile de preţ din acest an au fost în anumite cazuri defavorabile pentru fermieri, dar cred că la sfârşitul anului toată lumea a ieşit bine", a adăugat Constantin.El a arătat că implementarea sistemului depinde de cât de mult se vor implica fermiereii, menţionând că bursa cerealelor va fi complet funcţională după o perioadă lungă de timp."Cred că în câteva luni sistemul va fi pregătit din punct de vedere al mecanismelor, dar putem să vorbim despre un mecanism complet funcţional într-o perioadă de ani. Nu vreau să creez aşteptări importante, dar îndemn pe cei care sunt interesaţi de un preţ corect, de informaţii corecte, transparenţă vizazi de ceea ce există în piaţă să utilizeze acest instrument. Sunt convins că o vor face. Bursa este locul în care se întâlneşte cererea cu oferta, şi atunci când există mai multe oferte de cumpărare, probabil că preţul va fi mai bun. Un preţ mai bun dă o siguranţă în ceea ce priveşte tranzacţiile, ceea ce îl va tenta pe agricultor să folosească instrumentuă", a explicat Constantin.De asemenea, oficialul a adăugat că agricultorii vor avea acces în mod transparent la preţurile de la nivel naţional, la tranzacţii sigure, evitând situaţiile în care sunt "păcăliţi" atunci când vând direct din câmp.Următorul pas în înfiinţarea bursei cerealelor este semnarea unui memorandum între minister şi Bursa Română de Mărfuri pentru stabilirea următoarelor măsuri şi a termenelor de implementare a acestora.La rândul lor, reprezentanţii asociaţilor profesionale din agricultură, au îmbrăţişat iniţitiva de a lansa o bursă a cerealelor, însă au ridicat mai multe probleme care ar limita funcţionalitatea sistemului."Sisteme întregi au fost puse la punct pe piaţă, dar care nu au fost puse în practică. Lipsesc informaţii esenţiale, respectiv cele legate de cerere, de ofertă, care să dea o predictibilitate şi o planificare, lipseşte sistemul de încredere în contracte.Toate aceste lucruri trebuie să plece de la informaţia reală, care trebuie să se regăsească pe bursă. Dar bursa înseamnă dezvoltarea şi altor instrumente care dau încredere şi care pot să combată fenomenele negative", a spus Viorel Marin, preşedintele ANAMOB.El a arătat că producătorii trebuie protejaţi de volatilitatea preţurilor, care a afectat afacerile fermierilor mai mult decât seceta sau alte fenomene naturale."Nu trebuie să ne îmbătăm cu apă rece, dacă nu se face ceva prin care să stimuleze producătorul să vină pe bursă, nu vom avea nicio bursă. Fermierii vor face în continuare contracte unul la unul, cum s-au învăţat de ani de zile, cu cei care sunt aproape de ei, nu vor veni cu preţul pe bursă. Trebuie să stimulăm fermierii să vină pe bursă, prin protecţia la preţ. De exemplu, Ministerul să subvenţioneze prima de asigurare de hedging a producătorului", a adăugat Marin.În acelaşi timp, preşedintele Rompan, Aurel Popescu, a declarat că proiectul este foarte bun, doar că există foarte multe chestiuni care trebuie rezolvate pentru ca sistemul să fie operaţional."Cine crede că de la anul vom avea cereale pe bursă, se îmbată cu apă rece. Din punct de vedere informaţional este un câştig mare şi pentru producători şi pentru procesatori, pentru că lucrurile se vor mişca. Dar din punct de vedere al tranzacţiilor mai avem de luptat. Va fi foarte greu pentru că BRM trebuie să vină cu o opţiune la intermediarii care vin cu geanta cu bani. De asemenea, ştim cu toţii că legea contractelor din România nu funcţionează. Trebuie rezolvate aceste probleme prin modificarea cadrului legislativ", a spus Popescu.Nu este simplu, toată lumea trebuie să participe, procuratorii, comercianţii, respectiv toţi de pe lanţul cerealier. Şi reprezentanţii LAPAR au ridicat problema fluctuaţiilor de preţ, care a afectat producătorii în acest an, punându-şi speranţa rezolvării situaţiei prin bursă, însă au reclamat şi lipsa surselor de finanţare din piaţă."Bineînţele că şi pe noi fluctuaţiile de preţuri ne-au lovit mult pentru că economia românească este lipsită încă de finanţare, iar agricultura suferă mai mult decât alte sectoare, pentru că suntem un sector primar, care depinde de Dumnezeu, de cum va fi vremea. Pe de altă parte, agricultura este un setor extrem de intensiv din punct de vedere al capitalului. Eforturile pe care le face ministerul sau cei de la Bursa Română de Mărfuri nu sunt uşoare, dar nu ne aşteptăm ca de la 1 ianuarie să avem tranzacţii. Producătorii abia aşteaptă să aibă posibilitatea să valorifice cerealele într-o formă organizată. Dar vreau să sensibilizez Ministerul Finanţelor, Parlamantul, că nu se poate ca România cu o datorie externă mică şi rezervă valutară mare să nu facă ceva cu banii pentru economie. Să avem poate o parte din acea rezervă valutară, într-un fond de stat care să deruleze tranzacţii cu cereale pe Bursă", au declarat reprezentanţii LAPAR.Preşedintele BRM, Septimiu Stoica, consideră că lansarea cotaţiilor de referinţă este un pas important pentru dezvoltarea Bursei cerealelor în România."Emiterea de cotaţii de referinţă este un prim pas important pentru dezvoltarea Bursei de cereale în România. Aceste instrumente vor sprijini transparentizarea pieţei, oferind repere reale şi actualizate constant tuturor actorilor interesaţi", a spus Stoica.În 23 septembrie 2013, Guvernul României a adoptat un Memorandum prin care se agrea dezvoltarea unei burse a cerealelor în parteneriat cu BRM, în primul rând pentru crearea Ringului Bursier al Produselor Agricole.
În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Constantin: Bursa cerealelor va fi pregătită în câteva luni, dar complet funcţională în câţiva ani.
 Vizualizări articol: 801 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Constantin: Bursa cerealelor va fi pregătită în câteva luni, dar complet funcţională în câţiva ani0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei