Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 28 oct 2011 - Anul XVI, nr. 255 (4853)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9765 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6373 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Moldovan:Avem ministru de finanţe şi premier ce nu pot estima un buget, dar nimeni n-a fost remaniat

Vineri, 28 Octombrie 2011 (15:09:56)

Purtătorul de cuvânt al PSD, deputatul Emil Radu Moldovan, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că, deşi ministrul de Finanţe şi premierul "nu pot estima un buget" şi sunt miniştri care nu fac performanţă în atragerea fondurilor europene, niciunul nu a fost remaniat.

"Era nevoie să înfiinţăm Ministerul Afacerilor Europene să vină domnul Orban să ne spună că Emil Boc şi toată şleahta lui mint? E singurul lucru care s-a întâmplat de când am înfiinţat Ministerul Afacerilor Europene. Emil Boc ne minţea că avem deja 13-14 la sută contractate fonduri europene, ca să vină domnul Orban să ne spună că avem 3,7 la sută, ceea ce noi spunem de mai bine de un an", a declarat Emil Radu Moldovan.

El a reamintit că preşedintele Traian Băsescu a promis încă de anul trecut că miniştrii care nu fac performanţă în atragerea de fonduri europene vor fi remaniaţi.

"Ghici cine-s miniştrii? Anca Boagiu, Traian Igaş, Laszlo Borbely, Ariton şi toţi ceilalţi. Dacă nu mă înşel, nu l-am văzut pe niciunul să plece. Până în 30 iulie dăduse Traian Băsescu termen evaluarea miniştrilor şi nu s-a mai auzit de nicio sancţiune. Ialomiţianu şi alţii trebuie să-l aştepte pe Jeffrey Franks să le facă deficitul şi să le estimeze venituri pe anul viitor. Avem ministru de Finanţe, premier care nu pot estima un buget. Nici măcar aceştia, pentru incompetenţa lor crasă, nu au fost remaniaţi", a declarat Emil Radu Moldovan.

El a spus că România nu are cum să influenţeze politicile europene din moment ce nu este în stare să îşi alcătuiască propriul buget.

"Suntem de râsul curcilor. Cum să mergem noi şi să influenţăm politicile europene când nu suntem în stare nici să ne facem bugetul? Ne ia de proşti Traian Băsescu, se duce pe scările avionului şi începe să înjure şi crede că poporul îl crede supărat şi că se va duce şi o va trage de păr pe Merkel. Şi când colo, Băsescu se duce, stă într-un colţ acolo, ca popândăul, şi nu-l bagă nimeni în seamă. România nici nu a participat la deciziile europene", a declarat Moldovan.

El a afirmat că este contrariat de măsurile luate la nivel european şi de reacţia preşedintelui Băsescu.

"Vine domnul Băsescu şi spune că şi-a eliminat orice nelinişte. Adică ce? Că se iau bani de la toţi proştii, inclusiv din fondul de solidaritate al UE, ca să capitalizăm bănci? Păi nu ne-am împrumutat la FMI şi cei mai mulţi bani s-au dus la capitalizarea băncilor? Am credite la bancă. Nu am văzut nicio facilitate, dimpotrivă. Cresc doar dobânzile", a declarat el.

Moldovan a spus că, la nivel european, nu s-au luat măsuri de stimulare a economiei şi de relansare economică, dovadă fiind faptul că germanii, de exemplu, sau francezii şi-au sancţionat guvernanţii.

"Mi-aş dori ca şi cultura politică a românilor să se apropie de cea a germanilor, fiindcă doamna Merkel, în cinci runde de alegeri în 2011, a luat cinci bătăi crunte fiindcă germanul e supărat că el plăteşte taxe şi impozite şi banii lui se duc în Grecia, ca doamna Merkel să aibă o decizie de mare lider european. Ca să nu mai vorbim de reacţia poporului francez la alegerile pentru Senat. Majoritate absolută a socialiştilor după 60 de ani", a conchis el.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la TVR 1, răspunzând unei întrebări, că rămâne de văzut ce se va întâmpla cu remanierea, menţionând că premierul se va pronunţa, fiind mandatat deja de partid să analizeze problema, şeful statului adăugând: "Să treacă Fondul". 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Moldovan:Avem ministru de finanţe şi premier ce nu pot estima un buget, dar nimeni n-a fost remaniat.
 Vizualizări articol: 512 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Moldovan:Avem ministru de finanţe şi premier ce nu pot estima un buget, dar nimeni n-a fost remaniat0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei