Google
SHOPPING CITY SUCEAVA - Craciun
SHOPPING CITY SUCEAVA - Craciun
SHOPPING CITY SUCEAVA - Craciun
 
miercuri, 16 dec 2009 - Anul XIV, nr. 295 (4281)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,6346 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta3,9285 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe Google+ Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |  Trimite pe Yahoo MessengerMessenger |   ø imagini |   ø fişiere video

În urmă cu 20 de ani, la Timişoara izbucnea revolta care a dus la căderea regimului Ceauşescu

Miercuri, 16 Decembrie 2009 (14:05:59)

Noaptea de 16 spre 17 decembrie 1989, când la Timişoara oamenii s-au opus evacuării pastorului reformat Lászlo Tökés, a fost momentul în care românii s-au decis să iasă în stradă într-o revoltă spontană împotriva unui regim apăsător şi a unui mod de viaţă pe care îl îndurau tot mai greu.

Evenimentele de la Timişoara au fost o continuare firească, dar mult mai sângeroasă, a mişcărilor petrecute în toate ţările est-europene şi care s-au soldat cu răsturnarea regimurilor comuniste.

Înaintea lui decembrie '89, semnele de revoltă nu au lipsit, în noiembrie 1987, ieşirea în stradă a muncitorilor de la uzina Tractorul din Braşov, nemulţumiţi de sărăcia în care trăiau, prefigurând schimbarea regimului Ceauşescu.

Oraşul Timişoara, cu peste 315.000 de locuitori - români , 45.000 de unguri şi 30.000 de germani (şvabi) - mai apropiat geografic de Occident, cu o deschidere mai mare către lumea de dincolo de graniţe, cu acces la posturile de televiziune din Iugoslavia şi Ungaria, era predestinat să devină locul de unde a plecat Revoluţia.

Totul a început când cîteva sute de enoriaşi ai pastorului reformat Lászlo Tökés au aprins lumânări şi s-au rugat pentru ca acesta să nu fie, conform unei hotărâri judecătoreşti, evacuat şi mutat în altă localitate. Simţind pericolul, oficialităţile locale au încercat să facă uitat ordinul de evacuare.

La 16 decembrie 1989, profitând de protestul enoriaşilor reformaţi, sute de timişoreni s-au adunat în Piaţa Maria din Timişoara, unde au început să scandeze lozinci împotriva regimului dictatorial. S-au format coloane de demonstranţi, care au manifestat în zona centrală a oraşului şi în complexul studenţesc, toată noaptea de 16 decembrie 1989. În urma intervenţiei brutale a forţelor de ordine, s-au înregistrat primele victime şi au fost reţinute de Miliţie zeci de persoane.

Împotriva manifestanţilor se folosesc gaze lacrimoge şi bastoane de cauciuc. Încep arestările. În jurul orei 21.00, demonstranţii se retrag, lăsând locul celor care încep să şteargă urmele atacului. Manifestanţii se regrupează în faţa Catedralei, unde se cred protejaţi. Coloanele pornesc prin oraş şi din nou sunt agresate de forţele de ordine. Pînă după miezul nopţii, cele două tabere se atacă reciproc, au loc adevărate lupte, mulţi demonstranţi sunt loviţi şi arestaţi. Când combatanţii îşi părăsesc poziţiile, oraşul arată ca după război: vitrine sparte, magazine devastate, lozincile "epocii de aur" distruse. În noaptea de 16 spre 17 decembrie 1989, timişorenilor le-a fost trimis un mesaj de "împăcare" din partea conducătorilor locali ai PCR: din robinete curgea apa caldă, iar caloriferele erau fierbinţi.

Ordinul de evacuare impus de la centru se executa. În plină noapte (16 spre 17 decembrie), un echipaj de circulaţie îl conduce pe pastorul Tökés spre judeţul Sălaj. Dimineaţa, armata face o demonstraţie de forţă: blindate trec prin centrul oraşului, coloane de militari străbat Timişoara în pas de defilare, iar fanfara militară intonează marşuri. De cealaltă parte, demonstranţii strâng rândurile, unii îi huiduie pe militarii care defilează, alţii îi lovesc cu pietre, tensiunea creşte odată cu numărul celor care ies în stradă, învingându-şi frica.

Timişorenii se adună în stradă, mai hotarâţi decât în ziua precedentă. Vin şi muncitorii. Se strigă: "Jos Ceauşescu!", "Jos comunismul!", "Nu vă fie frică!".

La Bucureşti se hotărăşte soarta Timişoarei. Cuplul Elena şi Nicolae Ceauşescu este şocat de revolta timişorenilor şi dă vina pe conducerea judeţului pentru că nu a reuşit să înăbuşe manifestaţiile. Încă de dimineaţă sosesc la Timişoara 11 personaje importante, printre care: generalul Velicu Mihalea - adjunct al şefului Inspectoratului General al Miliţiei; generalul Emil Macri - şeful Direcţiei de Contrainformaţii din Departamentul Securităţii Statului (DSS); colonelul Filip Teodorescu - de la Direcţia a III-a Contraspionaj din DSS şi alţi ofiţeri superiori.

Tot în cursul dimineţii, Nicolae Ceauşescu îl numeşte pe Ion Coman (secretarul Comitetului Central al PCR) comandant unic pentru Timişoara. Acesta primeşte ordin să se deplaseze la Timişoara însoţit de o grupă de elită: generalii Ştefan Guşă, Victor Athanasie Stănculescu, Mihai Chiţac, Florea Cornescu, colonelul Gheorghe Radu şi alţi câţiva ofiţeri superiori. Un avion îi transportă la Timişoara (ora 15.30).

La ora 16.30, Nicolae Ceauşescu convoacă o şedinţă extraordinară a Comitetului Politic Executiv al CC al PCR. În cadrul discuţiilor, soţii Ceauşescu au condamnat ezitările ministrului Apărării, Vasile Milea, ministrului de Interne, Tudor Postelnicu, şi comandantului trupelor de Securitate, Iulian Vlad, în reprimarea revoltei.

Nicolae Ceauşescu: "Deci, tovarăşi, având în vedere situaţia care s-a creat acum de fapt, îmi dau seama că, aşa cum este, nu se poate face ordine cu ciomagul. Am convocat şi teleconferinţă, voi da ordin ca imediat să se primească armament, toţi să fie înarmaţi şi să aplice ordinul. Când am dat ordin să se aplice stare de necesitate, cu ce o aplicaţi, cu bâta?"

Elena Ceauşescu: "Să fi tras în ei, să fi căzut şi pe urmă, luaţi şi băgaţi la beci. Nu vi s-a spus aşa, unul să nu iasă?" (...)

Nicolae Ceauşescu: "Atunci, eu îmi dau demisia!"

Apropiaţii cuplului intervin. Manea Mănescu strigă imediat: "Asta nu!", iar Emil Bobu şi Constantin Dăscălescu se reped după el să-l reţină. Intervine, hotărâtor, Elena Ceauşescu: "Lasă, nu te enerva, ţara are nevoie de tine, tocmai acum să-i lăsăm pe bandiţi să distrugă socialismul, cauza noastră de-o viaţă?".

Chiar dacă ordinea pe care o dorea Ceauşescu nu s-a mai putut restabili, strădaniile subordonaţilor lui de a-i respecta indicaţiile au făcut din Timişoara, la 17 decembrie 1989, un adevărat infern. S-a tras în plin, au fost morţi, răniţi, lupte, incendieri de maşini, tancuri, magazine. Seara, după ora 20.00, din Piaţa Libertăţii şi pînă la Operă s-a tras în serie, la fel în zona podului Decebal, pe Calea Lipovei sau pe Calea Girocului. Tancurile, camioanele au blocat intrările în oraş, elicopterele nu încetau zborurile de supraveghere, apoi lăsau locul trasoarelor care brăzdau cerul. După miezul nopţii când a început să fie linişte, Ion Coman, Ilie Matei şi Ştefan Guşă au inspectat oraşul.

În 17 decembrie 1989, din ordinul ministrului Apărării, generalul Vasile Milea, trupe militare au defilat prin Timişoara pentru a intimida manifestanţii. Aceştia, iritaţi, s-au deplasat la Sediul PCR Timiş. Un alt ordin, dat ulterior de către generalul Milea, cerea ca "demonstranţii să fie serios avertizaţi şi apoi să se tragă la picioare".

"Constatînd că situaţia poate scăpa de sub control, Nicolae Ceauşescu, informat aparent de evoluţia evenimentelor, a hotărît să-l trimită la Timişoara pe secretarul CC al PCR, Ion Coman, care să coordoneze activitatea de restabilire a ordinii şi de reprimare a demonstranţilor. Acesta a fost însoţit de generalul locotenent Ştefan Guşă, şeful al Marelui Stat Major, generalul locotenent Victor Athanasie Stănculescu, prim-adjunct al ministrului Apărării, generalul locotenent MApN Mihai Chiţac, comandantul trupelor chimice şi al Garnizoanei Bucureşti, generalul maior Florea Cîrneanu, locţiitor al Comandamentului Apărării Antiaeriene a Teritoriului, generalul locotenent Constantin Nuţă, adjunct al ministrului de Interne şi şeful Inspectoratului General al Miliţiei, precum şi de alţi ofiţeri superiori", consemnează procurorii în rechizitoriul privind evenimentele de la Timişoara.

Fiecare dintre cei nominalizaţi a avut o vină mai mică sau mai mare în reprimarea manifestanţilor timişoreni, mai spun anchetatorii.

În 18 decembrie 1989, s-a declarat stare de necesitate în Timişoara.

Fără să ţină seama de primejdie, un grup de 30 de tineri, tăcuţi, solemni, înaintând cu ochii în pamânt, s-au îndreptat spre Catedrală. S-au oprit pe scările acesteia, unde au desfăşurat un steag tricolor fără stemă şi, ignorând ce se întâmpla în jur, au aprins lumânări şi au aşteptat liniştiţi pe trepte. Presimţind că tirurile de armă nu vor întârzia, tinerii au început să cânte "Deşteaptă-te române". Apoi s-a tras în plin. Unii au murit, alţii au fost răniţi, câţiva au reuşit să fugă.

Ziua de 18 decembrie '89 a adus o nouă problemă dificil de rezolvat pentru mai-marii Timişoarei, care aveau misiunea, din partea Elenei Ceauşescu, să scape de cadavre (aproape 40). Misiunea i-a revenit generalului Constantin Nuţă. A apărut şi ideea salvatoare: în mare taină, în noaptea de 18 spre 19 decembrie 1989, cadavrele au fost ridicate de la morga spitalului din Timişoara, încărcate într-o maşina frigorifică şi transportate, în 19 decembrie '89, la Bucureşti şi incinerate la crematoriul Cenuşa în noaptea de 19/20 decembrie '89. Cenuşa a fost aruncată într-o gură de canal.

Întors în ţară din Iran, Nicolae Ceauşescu emite un decret pentru instituirea stării de necesitate pe teritoriul judeţului Timiş, ca urmare a "gravei încălcări a ordinii publice prin acte teroriste, de vandalism şi de distrugere a unor bunuri obşteşti".

În cuvîntarea rostită la postul de televiziune, într-un cadru solemn (reluată şi de radiodifuziune), Nicolae Ceauşescu descrie evenimentele de la Timişoara ca extrem de grave, deoarece "elemente huliganice" au provocat distrugeri "de tip fascist" în scopul destabilizării ţării, dezmembrării teritoriale, distrugerii independenţei şi suveranităţii, lichidării revoluţiei socialiste şi întoarcerii sub dominaţie străină. Tot el afirmă că această situaţie, provocată cu premeditare, seamănă cu invadarea Cehoslovaciei şi a fost posibilă din cauza colaborarii dintre "agenturile străine" de spionaj şi românii din interior care "îşi vând ţara pentru un pumn de dolari sau de alte valute". Armata răbdătoare n-a protestat nici chiar când a fost atacată de bande teroriste, dar şi-a îndeplinit pe deplin datoria faţă de patrie, faţă de popor "atunci când au fost ameninţate instituţiile fundamentale şi cuceririle socialismului".

Apoi are loc sedinţa Comitetului Politic Executiv al CC al PCR în care s-a discutat, pe lângă cazul Timişoara, şi propunerea lui Nicolae Ceauşescu privind creşterea de la 1 ianuarie 1990 a retribuţiei minime cu 200 lei, a pensiilor cu 100 de lei, a ajutorului social cu 300 de lei, a alocaţiilor pentru copii cu 30-50 lei, ca şi instituirea unei indemnizaţii de naştere de 1.000 - 2.000 lei.

Nicolae Ceauşescu, încă sigur pe influenţa lui asupra populaţiei, este acela care decide să se întâlnească totuşi cu bucureştenii. În 21 decembrie, în faţa sediului CC al PCR se adună mulţimi, ca de obicei perfect ordonate, purtând tablouri ale lui Nicolae Ceauşescu şi ale Elenei Ceauşescu şi pancarte care exprimau solidaritatea cu conducerea PCR şi dezacordul faţă de "acţiunile bandelor teroriste din Timişoara şi faţă de complotiştii străini aliaţi cu trădătorii autohtoni".

Printre urale şi scandări se fac tot mai puternic auzite huiduieli şi fluierături, adică ceea ce "conducerea superioară" a partidului nu auzise niciodată. Imaginea lui Ceauşescu din acel moment - cu figura schimonosită de mirare şi frică, cu buzele încercând fără succes să articuleze câteva cuvinte şi cu mâna dreaptă ridicată - a fost transmisă în foarte scurt timp la televiziunile din toată lumea. Cu această imagine se întrerupe transmisia în direct de către Televiziunea Română.

După o scurtă pauză, Televiziunea şi-a reluat transmisia, continuând ca şi cum nimic deosebit nu s-ar fi întâmplat, cu câteva imagini de închidere grăbită a marii adunări populare din Capitală. Ceauşescu mai apucase să anunţe suplimentarea cu câteva sute de lei a salariilor, pensiilor şi ajutorului social.

Ceea ce nu s-a putut vedea în secvenţele transmise de Televiziune, încă sub cenzura strictă a conducerii PCR, era un grup de muncitori de la Turbomecanica, care au strigat: "Timişoara, Timişoara!", "Ai omorât copii nevinovaţi!". Iniţiativa lor coincide cu aceea a lui Nica Leon care, dintr-o altă parte a pieţei striga: "Traiască Timişoara!", "Jos Ceauşescu!". Explodează apoi şi o petardă. A fost clipa de stupefacţie pentru Ceauşescu şi ai lui, clipa în care semnalul Timişoarei se făcea auzit şi la Bucureşti. Mulţimea a început să fugă, ţipând, spre străzile din apropiere, abandonând steaguri şi tablouri. Cei mai curajoşi au încercat să se facă ascultaţi: "Nu plecaţi oameni buni, acum e momentul, hai să mergem la Intercontinental", se auzea. Tot mai mulţi strigau: "Jos Ceauşescu!", "Jos călăul!", "Jos analfabeta!", "Jos cizmarul!", "Şi voi sunteţi români!".

La scurt timp după încheierea marii adunări populare de condamnare a mişcării de la Timişoara, bucureştenii, tinerii în primul rând, au ieşit în stradă pentru a continua ceea ce începuseră timişorenii. Centrul Capitalei, de la Piaţa Romană pînă la Piaţa Unirii şi de la Piaţa Kogălniceanu pînă la Piaţa Rosetti, s-a umplit de demonstranţi. Arhitectul Gheorghe Ciobotaru a scris cu tempera pe carton primele afişe: "Jos comunismul!", "Jos dictatura!", "Timişoara!". În faţa hotelului Intercontinental - nucleul uriaşei demonstraţii bucureştene - tinerii au îngenuncheat şi au păstrat momente de reculegere pentru Timişoara. Apar lideri de opinie care încercau să vorbească mulţimii, facând un apel la solidaritate muncitorilor, dar apar şi forţe de represiune cu scuturi, căşti, bastoane şi încercuiesc zonele ocupate de demonstranţi. Tot în zona Intercontinental, înainte ca demonstranţii să se organizeze, apare un grup de aproximativ 50 de indivizi, bine făcuţi, înarmaţi cu bastoane. Deplasându-se în grup, ei scandau: "Noi suntem poporul!". Misiunea lor era să-i descurajeze, prin agresivitate, pe demonstranţi.

În cîteva ore, oraşul pare pregătit de luptă. Pe de-o parte, manifestanţii, neînarmaţi şi neorganizaţi, unii cu flori în mâini, flori pe care le oferă soldaţilor, pe de altă parte, militari dotaţi cu caşti şi scuturi, aliniaţi pe străzile centrului Capitalei, tanchete, TAB-uri, trupe USLA, civili înarmaţi. S-a tras în mulţime de pe clădiri, din mijlocul manifestanţilor, de pe străzile laterale, de pe tanchete. Unii dintre manifestanţi au fost împuşcaţi. Pe de altă parte, maşinile pompierilor trimiteau spre mulţime jeturi puternice de apă, iar maşini ale Miliţiei, luau demonstranţi, îndreptându-se apoi către Jilava.

Pentru a rezista ofensivei, demonstranţii încercau şi ei să se organizeze. În faţa restaurantului "Dunarea", vis-a-vis de Intercontinental, s-a improvizat o baricadă, care a devenit sediul provizoriu al revoluţionarilor şi ţinta de atac a forţelor de represiune. Acolo eşuează de mai multe ori cei ce o iau cu asalt, acolo se ţin discursuri, se rostesc îndemnuri, mor sau sunt răniţi oameni, ard maşini. Oamenii îngenunchează pentru rugăciune şi pentru reculegere, se întind pe caldarîm pentru a opri înaintarea tanchetelor. De-abia la miezul nopţii, cînd se dezlănţuie cu furie represiunea, baricada este distrusă, iar macaralele o demontează bucată cu bucată. Pînă după ora 3.00, s-a tras intens. Spre dimineaţă, stropitorile au spălat sângele de pe caldarâm, Capitala părând pregătită pentru o zi obişnuită.

În 22 decembrie '89, înainte de ora 7.00, muncitorii de pe marile platforme industriale ale Capitalei s-au îndreptat spre centru. Coloane nesfârşite din Militari, Pipera, de la Uzinele "23 August", Republica, s-au îndreptat spre centru oraşului, purtând steaguri fără stema Republicii Socialiste România Barajele care împiedicau accesul în Piaţa Universităţii şi în Piaţa Palatului s-au dovedit inutile.

La 9.30 Piaţa Universităţii era plină. Demonstranţii cer Armatei şi Miliţiei să treacă de partea lor.

Cu puţin înainte de ora 10.00, Nicolae Ceauşescu, în sediul Comitetului Central (CC) al PCR, prezidează ultima şedinţă a acestui for, în care anunţă că, din cauza situaţiei extrem de grave, a preluat conducerea armatei şi s-a hotărît să instituie starea de necesitate în întreaga ţară.

Despre generalul Vasile Milea, ministrul Apărării, care se împuşcase cu cîteva zeci de minute în urmă, chiar în sediul CC, Nicolae Ceauşescu spunea că a fost un trădător.

Puţin după ora 10.00, postul de radio anunţă introducerea stării de necesitate în întreaga ţară, printr-un decret semnat de Ceauşescu. Cetăţenii - conform decretului - nu au voie sa se întrunească în grupuri mai mari de cinci persoane. La acea oră, în centrul Bucureştiului, se aflau sute de mii de oameni.

La CC al PCR, Nicolae Ceauşescu, înconjurat de fidelii săi, face încă o încercare de a salva situaţia. Apare cu suita în balconul sediului CC şi încearcă să se adreseze oamenilor adunaţi în Piaţa Palatului. La primul semn că vrea să-şi înceapă discursul, este întâmpinat cu ostilitate unanimă. Ceauşescu se retrage în grabă, împreună cu suita.

Demonstranţii au forţat uşile masive ale clădirii şi au escaladat balconul.

Nicolae şi Elena Ceauşescu s-au refugiat pe acoperişul clădirii, unde erau aşteptaţi de un elicopter.

Generalul Victor Atanasie Stănculescu, adjunct al ministrului Apărării Naţionale, se întorsese de câteva ore de la Timişoara. Cum Vasile Milea murise, iar Ştefan Guşă, şeful Marelui Stat Major, lipsea, Victor Stănculescu era de fapt, în acel moment, conducătorul Armatei. Nedorind să fie implicat în niciun fel în desfăşurarea evenimentelor, şi-a pus un picior în ghips pentru a părea indisponibil.

După ora 11.00, aflat în exerciţiul funcţiunii, Victor Stănculescu ordonă ca armata să se retragă în cazarmi, iar după câteva minute îi raportează lui Ceauşescu că Piaţa Palatului este invadată de mulţime. Ceauşescu, într-o nouă criză de mânie, întreabă cum de a fost posibil, cine a permis oamenilor să ocupe piaţa. Tot Victor Stănculescu întăreşte ordinul prin care era chemat elicopterul pentru a-i scoate pe soţii Ceauşescu din clădirea CC.

Primul popas al fugarilor este Snagovul, unde Ceauşescu spera să stabilească nişte legături salvatoare. După ce îi abandonează pe Emil Bobu şi Manea Mănescu, soţii Ceauşescu se urcă din nou în elicopter, ordonându-i pilotului Vasile Maluţan să-i ducă spre Târgovişte. Speriat de misiunea ce-i revenise, pilotul îi debarcă înainte de localitatea Titu, sub pretextul că pot fi reperaţi de la sol şi pot fi oricând doborâţi. După ce reuşesc să captureze un automobil Dacia, condus de un medic din Găeşti, cei doi cer să fie duşi la Tîrgovişte. Maşina se defectează, astfel că în comuna Văcăreşti este oprită o altă Dacie, al cărei proprietar îi conduce şi îi lasă la Institutul pentru Protecţia Plantelor din Târgovişte, unde, după nici o oră (15,30) sosesc două maşini ale Miliţiei care îi preiau pe cei doi soţi şi îi duc, sub stare de arest, la o unitate militară din oraş.

Momentul decolării elicopterului cu cuplul Ceauşescu de pe acoperişul sediului CC a fost primit cu bucurie de cei aflaţi în Piaţa Palatului.

La cîteva ore de la fuga Ceauşeştilor, Televiziunea Româna Liberă anunţă constituirea unui nou organism al puterii - Frontul Salvării Naţionale (FSN) - care "grupează toate forţele sănătoase ale ţării" şi al cărui scop este "instaurarea democraţiei, libertăţii şi demnităţii poporului român".

Din Consiliul de conducere al FSN făceau parte: Doina Cornea, Ana Blandiana, Mircea Dinescu, Lászlo Tökés, Dumitru Mazilu, Dan Deşliu, general Ştefan Guşă, general Victor Athanasie Stănculescu, Aurel Dragoş Munteanu, Corneliu Mănescu, Alexandru Bîrlădeanu, Silviu Brucan, Petre Roman, Ion Caramitru, Sergiu Nicolaescu, Mihai Montanu, Mihai Ispas, Gelu Voican Voiculescu, Dan Marţian, capitan Mihail Lupoi, general Dan Voinea, capitan Emil Dumitrescu, Vasile Neacşa, Cristina Ciontu, Marian Baciu, Bogdan Teodoriu, Eugenia Iorga, Paul Negriţiu, Gheorghe Manole, Cazimir Ionescu, Adrian Sârbu, Constantin Cîrjan , Domokós Géza, Magdalena Ionescu, Marian Mierlă, Constantin Ivanovici, Ovidiu Vlad, Valeriu Bucurescu, Ion Iliescu.

Ion Iliescu este desemnat să transmită la posturile de radio şi televiziune "Comunicatul către ţară al Consiliului FSN", care constituie o primă variantă de platformă-program a noului organism al puterii de stat din România.

FSN şi platforma-program care îl reprezintă apar din colaborarea lui Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Nicolae Militaru, Ştefan Guşă, Mihail Lupoi, Dumitru Apostoiu, Alexandru Bîrlădeanu, Silviu Brucan etc.

Între timp, la Tîrgovişte începe procesul soţilor Ceauşescu, ei fiind acuzaţi de genocid şi de subminarea puterii de stat, întrucât au determinat în decursul vremii moartea a 60.000 de persoane, au organizat acţiuni armate împotriva poporului român şi a puterii de stat, au distrus bunuri obşteşti şi au încercat să fugă din ţară pe baza unor fonduri de peste un miliard de dolari depuşi la bănci din străinătate. Aceste acuzaţii formulate de completul de judecată au fost încadrate în categoria crimelor grave săvârşite împotriva poporului român. Sentinţa a fost executată, în 25 decembrie 1989, în jurul orei 14.45, în incinta garnizoanei din Tîrgovişte.

În perioada 17-20 decembrie 1989, la Timişoara, s-au înregistrat 72 de morţi şi 253 de răniţi, prin împuşcare. De asemenea, o femeie a fost călcată de tanc, pe Podul Decebal, iar alte 43 de persoane au fost bătute de către forţele de represiune.

La 12 mai 1998, Ion Coman a fost audiat, în calitate de martor al acuzării, în legătură cu evenimentele de la Timişoara. El a declarat că a ajuns la Timişoara pe 17 decembrie, trimis de Ceauşescu, care i-a spus că "un grup de vandali puşi în slujba unor servicii secrete străine" a produs mari distrugeri în oraş. "Am ordonat lui Milea şi celor de la Ministerul de Interne să folosească focul de armă împotriva vandalilor", declara Coman că i-ar fi spus Ceauşescu.

La Aeroportul Militar Otopeni, Victor Athanase Stănculescu i-a declarat că a primit ordin să execute foc, dacă este nevoie. Coman a plecat la Timişoara împreună cu generalii Stănculescu, Guşă, Nuţă şi Chiţac.

Coman mai susţinea că, în 18 decembrie 1989, a cerut să fie retrase tancurile din oraş şi că Radu Bălan, prim-secretarul Comitetului Judeţean Timiş al PCR, i-ar fi spus, de faţă cu Stănculescu, că s-a tras şi că erau victime. El mai afirma că, deşi Ceauşescu ordonase ca toate acţiunile militare să fie coordonate din sediul Comitetului Judeţean PCR, acest lucru nu a fost respectat. Coman a adăugat că, în 18 decembrie, după ce Elena Ceauşescu ar fi cerut să se tragă cu tunurile în Catedrală, Guşă ar fi afirmat că îl va trimite la faţa locului pe Mihai Chiţac, comandantul trupelor chimice şi al Garnizoanei Bucureşti. Întors de acolo, Chiţac i-a spus lui Coman că la Catedrală sînt oameni cu lumânări în mînă, care nu strică nimic.

Chiţac, susţinea Coman, a ridicat de la Comitetul Judeţean al PCR o ladă de grenade despre care i-a spus că nu sunt nocive şi că le va folosi, la nevoie, împotriva manifestanţilor doar ca să-i sperie.

"Nu apăr şi nu acuz pe nimeni. Ceauşescu nu a dat ordin să se tragă împotriva populaţiei, ci împotriva vandalilor care distrug oraşul", mai declara Coman.

Un alt martor, Ilie Matei, fost secretar al Comitetului Central al PCR, declara că, pentru ceea ce s-a întîmplat la Timişoara, în decembrie 1989, sunt vinovaţi comandantul suprem al Armatei de atunci, Nicolae Ceauşescu şi ministrul Apărării, Vasile Milea.

''Cred că nu mai este un secret cine a tras la Timişoara, atât timp cât Armata de atunci a consumat peste 90 de mii de cartuşe'', afirma Ilie Matei, precizând că victimele acelor evenimente nu trebuie să fie despăgubite de anumite persoane, ci de către stat, ''pentru că cei care acţionau atunci acţionau în numele statului''.

Ilie Matei a fost condamnat la o pedeapsă de 15 ani de închisoare, pentru complicitate la omor deosebit de grav, în legătură cu evenimentele din decembrie 1989.

În 1994, într-un raport al Parchetului se preciza că în 2.224 de dosare privind Revoluţia din decembrie 1989 (în care au murit 1.104 persoane şi 3.352 au fost rănite) procurorii au dat soluţii de neîncepere a urmăririi penale, 1.266 de dosare au fost înregistrate cu autori necunoscuţi, iar alte 85 au fost trimise către instanţe pentru judecare.

Între 1994-1997 situaţia nu s-a schimbat statistic prea mult, în sensul că doar trei persoane erau în închisoare pentru implicare în reprimarea manifestanţilor anticomunişti, respectiv Traian Sima, fostul şef al Securităţii Timiş (condamnat la zece ani de închisoare), Ion Deheleanu, fostul şef al Miliţiei Timiş (condamnat la 15 ani de închisoare) şi plt.maj (r) Dumitru Pavel (condamnat la 20 de ani de închisoare pentru că a împuşcat mortal două persoane şi a rănit alte două din Lugoj). Sima şi Deheleanu fac parte din lotul primelor 24 de persoane acuzate de genocidul de la Timişoara, dintre care doar şapte au fost condamnate la închisoare, restul fiind achitate. Cei şapte au reuşit pînă în 1998 să-şi amîne, pe motive medicale, încarcerarea. Printre aceştia sunt Matei Ilie, fost prim-secretar al PCR Timiş, Ion Postelnicu, fostul şef al Inspectoratului MI Timiş, Iosif Veverca, fost şef al Serviciului Judiciar din Miliţia Timişoara şi Ion Corpodeanu, fost adjunct al şefului Miliţiei Timişoara.

În 1997, au fost închişi şi foşti capi ai regimului comunist, respectiv Tudor Postelnicu, fostul şef al Securităţii şi Andruţa Ceauşescu, fratele dictatorului Nicolae Ceauşescu.

Radu Tinu, fost şef al Securităţii Timiş, a fost arestat în 1990 pentru genocid, fiind în final achitat, dar după ce a făcut aproape doi ani de închisoare. El spunea că gen. Victor Atanasie Stănculescu este principalul vinovat pentru reprimarea sângeroasă a demonstranţilor în decembrie 1989 la Timişoara. "Stănculescu era militarul cu cel mai înalt grad şi cea mai înaltă funcţie, era atunci prim-adjunct al ministrului Apărării, deci avea toată puterea la Timişoara. Dacă se aplica legea, am fi rămas fără generali în Armată, pentru că cei care au fost făcuţi generali după decembrie 1989 sunt cei care au tras la Revoluţie", afirma Tinu.

Din 1997 pînă în 1999 au mai fost condamnaţi pentru evenimentele din decembrie 1989 patru ofiţeri şi un subofiţer.

Colonelul (r) Bruno Marius Palade, fost şef de catedră în cadrul Şcolii de Ofiţeri activi de la Sibiu, a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru că a ordonat unor soldaţi deschiderea focului asupra manifestanţilor, fiind ucise două persoane şi rănite alte cinci.

Colonelul (r) Gheorghe Marinescu, fost şef Serviciu Circulaţie MApN Bucureşti, a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru uciderea unei persoane şi rănirea altor trei.

Locotenent colonelul (r) Gheorghe Rodeanu, comandantul dispozitivului de apărare din faţa Hotelului Negoiu din Bucureşti, a fost condamnat la cinci ani de detenţie, pentru rănirea a două persoane.

Căpitanul (r) Costel Lazăr a fost condamnat la patru ani de închisoare, pentru că a ordonat să se tragă într-o ambulanţă, aflată în faţa Spitalului Militar Central din Capitală.

Plutonierul major (r) Marin Mihai a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru rănirea gravă a unui copil care păştea oile în apropierea comunei dîmboviţene Răzvad.

După aproape zece ani de la Revoluţia din decembrie 1989, au fost condamnaţi primii generali, de fapt primii oameni cu putere de decizie la momentul evenimentelor de atunci, respectiv Victor Athanase Stănculescu şi Mihai Chiţac.

În 1999, pedeapsa de 15 ani de închisoare a Curţii Supreme de Justiţie pentru Victor Athanasie Stănculescu şi Mihai Chiţac a fost neaşteptată, chiar dacă martorii audiaţi în proces i-au indicat cu degetul pe cei doi generali ca fiind vinovaţi de uciderea şi rănirea copiilor, bărbaţilor şi femeilor, în timpul revoltei din Timişoara.

Ca în majoritatea proceselor Revoluţiei, inculpaţii s-au prevalat de faptul că ei erau militari şi au executat doar ordinele venite de la Nicolae Ceauşescu, Vasile Milea, ministrul Apărării sau de la alte persoane care la momentul proceselor muriseră.

În procesul generalilor Stănculescu şi Chiţac au fost audiaţi ca martori mulţi foşti membri marcanţi ai Partidului Comunist Român, majoritate dintre ei aflaţi în închisoare şi care, nemaiavînd nimic de pierdut, au vorbit deschis.

De exemplu, Tudor Postelnicu, fost ministru de Interne în regimul Ceauşescu, a confimat instanţei supreme că, în timpul revoluţiei de la Timişoara, în zona dispozitivului de apărare coordonat de generalul Mihai Chiţac s-au înregistrat morţi şi răniţi.

"Generalii trimişi la Timişoara nu au fost trimişi ca spectatori, ţinând cont de faptul că s-a comunicat ordinul Radu cel Frumos (ordinul de stare de război-n.r.)", afirma Postelnicu.

Stănculescu şi Chiţac, care au în prezent 80 de ani, au fost condamnaţi definitiv la câte 15 ani de detenţie, pentru masacrul de la Timişoara.

În 1990, la puţinm timp după Revoluţie, a început să se vehiculeze ideea că a fost de fapt o lovitură de stat pregătită din timp şi care a fost dusă la îndeplinire speculându-se revolta spontană a timişorenilor şi apoi a bucureştenilor, cărora li s-au alăturat în scurt timp toţi românii.

Primul care a afirmat că în decembrie 1989 a fost lovitură de stat a fost chiar Nicolae Ceauşescu. Sintagma "lovitură de stat" a fost atunci asimiliată lui Ceauşescu şi modului în care acesta a prezentat evenimentele de la Timişoara, moartea a peste o mie de tineri care şi-au dorit eliberarea României de comunism a legitimat ideea de revoluţie.

Politologul Silviu Brucan a fost o altă persoană care în preajma evenimentelor din '89 a susţinut că revoluţia din România a fost de fapt o lovitură de stat.

Procurorii militari au identificat mai multe persoane care, în timpul revoluţiei din decembrie 1989, făceau parte "dintr-un anumit grup de putere, care a creat diversiunea cu teroriştii, pentru a putea stăpâni situaţia", declara, în 1999, generalul magistrat Dan Voinea, şeful Secţiei Parchetelor Militare.

În Bucureşti, Sibiu, Tîrgovişte, Bacău, Timişoara, Buzău, Cluj, Craiova, Oradea şi Braşov au fost folosite aceleaşi metode de diversiune, fapt reieşit din toate anchetele care s-au făcut în cazurile privind evenimentele din decembrie 1989. Astfel, s-a stabilit că Armata s-a organizat în dispozitive de apărare în funcţie de informaţiile primite de la radio şi televiziune. În fiecare dosar al Revoluţiei există un capitol referitor la diversiune, din aceasta făcând parte şi teroriştii, mai afirma generalul Voinea. În această diversiune au fost implicaţi atât militari, cât şi civili.

În termenii dicţionarului explicativ al limbii române, diversiunea este "încercarea de a schimba cursul unei acţiuni, de a abate, prin crearea unor false probleme, intenţiile, acţiunile sau planurile cuiva sau o acţiune politică întreprinsă cu scopul de a distrage atenţia de la problemele reale ale vieţii publice".

Potrivit procurorilor, existenţa aşa-zişilor terorişti a justificat anumite acţiuni militare. Centrele de comandă au fost informate de pe teren despre deplasarea unor persoane. De exemplu, în Bucureşti, toate staţiile de taximetre aveau la dispoziţie câte două staţii de emisie-recepţie prin care se comunica ce persoane se deplasează şi în ce loc vor să ajungă. În Capitală, situaţia a fost bine controlată. Au existat 60 de filtre organizate de către Armată, care a ştiut tot timpul despre mişcările din oraş.

În decembrie 1989, diversiunea s-a făcut în mare parte prin intermediul radioului şi televiziunii.

Un exemplu îl reprezintă informaţiile groapa comună de la Timişoara prezentate pe postul naţional de televiziune. Imaginile terifiante ale cadavrelor despre care se spunea că au fost victimele Securităţii i-au îngrozit pe români şi i-au scos din case. În final, s-a dovedit că în groapa respectivă, care se afla în Cimitirul săracilor din Timişoara, erau îngropaţi nişte oameni sărmani.

Pe de altă parte, generalul Dan Voinea a combătut ideea neimplicării Radioului în manipularea oamenilor, precum şi aşa-zisa independenţă a postului naţional, spunând că instituţia s-a aflat în permanenţă sub ocupaţie militară şi că orice informaţie pe care o transmitea trecea prin cenzura a două puncte de decizie, unul din fostul Comitet Central al Partidului Comunist Român şi celălalt aparţinând unui comandament militar teritorial.

"Pentru mine, în România, în decembrie 1989, nu au existat terorişti", declara generalul Voinea. "În dosarele anchetate am întâlnit crime oribile, comise asupra unor oameni şi copii pe care apoi s-a scris cuvântul terorist", a explicat el. "Cei ce răspundeau de emisie în acele zile ar trebui să facă şi ei obiectul unei anchete, pentru că radioul nu era atacat, dar au chemat în ajutor oameni de bună-credinţă, care au fost împuşcaţi", susţinea generalul magistrat Voinea, procurorul în procesul soţilor Ceauşescu.

Psihoza cu teroriştii a fost lansată prin intermediul mass-media, pentru a nu se şti cine în cine trage.

Generalul Voinea spunea că procurorii militari fac cercetări în legatură cu uciderea a 86 de persoane la Televiziune, precum şi cu evenimentele de la sediul Radiodifuziunii. Nici până astăzi aceste dosare nu s-au finalizat.

Atât pe postul de televiziune, cât şi la radio, se anunţa că diverse clădiri sau chiar cele două instituţii sunt atacate de terorişti, iar cei care făceau anunţurile chemau oamenii să-i apere. Zvonistica în rândul celor care apărau clădirile îi determina pe aceştia să tragă în orice civil sau militar aşa-zis suspect, de frică să nu fie atacaţi şi ucişi de terorişti. Cei consideraţi terorişti erau descrişi ca fiind bărbaţi bruneţi, neraşi, cu barbă, cei îmbrăcaţi sport, în combinezoane sau care erau încălţaţi cu bocanci.

În zilele revoluţiei, Radioul a chemat oamenii la moarte, în condiţiile în care clădirea nici nu era atacată, afirma, la sfîrşitul anului 1998, magistratul militar Dan Voinea, şeful Secţiei Parchetelor Militare, la lansarea volumului "E un început în tot sfârşitul", o transcriere selectivă a emisiunilor radiofonice difuzate de Radio România şi de radiourile străine în perioada 17-25 decembrie 1989.

Emil Hurezeanu, care în '89 era redactor la postul de radio Europa Liberă, afirma, cu aceeaşi ocazie, că, până în 22 decembrie 1989, la Radio România nici nu a venit vorba de revoluţie. "În perioada 17 - 22 decembrie 1989, în primele şase zile de revoluţie, românii au aflat ce se întîmplă de la posturile străine de radio", spunea Hurezeanu.

Concluziile anchetelor prezentate de către generalul Voinea au creat vii dispute între puterea reprezentată de Ion Iliescu în calitate de preşedinte şi puterea reprezentată de Emil Constantinescu, cel care l-a numit pe Voinea în funcţia de şef al Secţiei Parchetelor Militare, la scurt timp după alegerile din 1996. Una dintre promisiunile electorale ale lui Constantinescu a fost aceea că se va afla adevărul despre Revoluţie, iar Voinea a redeschis dosarele şi a trimis în judecată câţiva capi ai Armatei. Voinea a fost acuzat de fosta putere că încearcă să culpabilizeze Armata şi că acţionează în sensul cerut de Cotroceni, care nu vrea altceva decât să discrediteze ideea de Revoluţie şi să câştige capital electoral.

Totuşi, dacă declaraţiile lui Voinea i-au lăsat pe unii reci, afirmaţiile ulterioare ale fostului şef al Serviciului Român de Informaţii, Virgil Măgureanu, potrivit cărora în decembrie 1989 a avut loc o revoltă populară de proporţii, impulsionată de un scenariu european, nu au făcut altceva decât să întărească ideea că atunci nu a fost revoluţie.

"Inspiraţia a fost din afară, revolta maselor din interiorul ţării", declara fostul şef al SRI, adăugând că "anonimii" au fost cei care l-au răsturnat pe Ceauşescu, dar prăbuşirea regimului comunist a fost pregătită de "forţe care s-au înţeles din vreme". În opinia lui Măgureanu, colapsul comunismului în România era iminent, în condiţiile în care în octombrie '89 a căzut zidul Berlinului, iar în luna noiembrie a aceluiaşi an şi regimul comunist din Bulgaria.

"Din datele pe care le deţin, revolta populară n-ar fi avut loc dacă impulsul său n-ar fi fost indus de un scenariu european", afirma Măgureanu, apreciind că "resortul anticomunist" care a cuprins sud-estul Europei la sfârşitul lui 1989 a fost unul general, care nu putea să excludă România.

"În decembrie 1989 n-a avut loc o revoluţie, pentru că, după cele mai elementare canoane, o revoluţie presupune existenţa unui grup organizat care, constatând că un sistem nu mai poate exista, pune din timp bazele unui program şi ale unei strategii, iar acest lucru nu s-a întâmplat", a opinat Măgureanu.

În opinia sa, orice revoluţie presupune o transformare care să înscrie societatea într-un curs progresist, apreciind că, din acest punct de vedere, în România n-a avut loc o revoluţie. "La zece ani de la aşa-numita revoluţie, România se confruntă cu dezordine socială, criminalitate şi degradare economică", susţinea fostul director al SRI.

Deşi Măgureanu excludea ipoteza că în decembrie 1989 în România a fost lovitură de stat, totuşi se recunoaşte faptul că, atunci un anumit grup a acţionat conform unui plan prestabilit şi care a aşteptat punerea în aplicare în momentul unei revolte populare.

Dicţionarul explicativ al limbii române arată că revoluţie înseamnă "schimbare bruscă şi de obicei violentă a structurilor sociale, economice şi politice ale unui regim dat", revoltă înseamnă "răscoală spontană, neorganizată", iar lovitura de stat este "actul de violare a Constituţiei stabilite prin care un grup de persoane preia cu forţa puterea într-un stat".
 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului În urmă cu 20 de ani, la Timişoara izbucnea revolta care a dus la căderea regimului Ceauşescu.
 Vizualizări articol: 180 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
În urmă cu 20 de ani, la Timişoara izbucnea revolta care a dus la căderea regimului Ceauşescu0.05

Optik Tataru
Iulius Mall Suceava
AnnaCori
Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


1.   Nedumerire trimis de
(16 dec 2009, 14:17:09Romania Romania | Telekom Romania Communication S.A)
si ce a fost???

revolta?

reolutie?

lovitura de stat?

Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Elia Studio - Salon de infrumusetare
Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei