O carieră la catedră, ca învățător sau educatoare, este o opțiune atractivă pentru numeroși elevi de clasa a VIII-a, care se pregătesc pentru admiterea la liceu.
Pentru admiterea la specializările Învăţător - educatoare și Educator - puericultor din cadrul Colegiului Național „Mihai Eminescu” Suceava s-au înscris 283 de candidați pentru cele 72 de locuri disponibile. Candidații vor susține în această săptămână probele de aptitudini (artistice, sportive, muzicale și interviu), testări care le permit elevilor accesul la profilul pedagogic.
Prof. Corina Nuțu, directoarea colegiului sucevean, a subliniat că cererea este mare, înregistrându-se o concurență de aproape 4 candidați/ loc pentru clasele de Învăţător – educatoare (48 de locuri ) și Educator – puericultor (24 de locuri).
„Candidați sunt din tot județul, iar cifrele de anul acesta sunt similare cu cele de anul trecut, ridicate. Ei vor susține probele vocaționale, în urma cărora vor fi notați cu Admis sau Respins, după care vor trece de probele evaluării naționale, la fel ca ceilalți colegi. Am încercat să programăm aceste testări să nu coincidă cu probele de aptitudini de la alte licee, sportiv, militar etc.”, a completat Corina Nuțu.
Admiterea elevilor în clasa a IX-a, în clasele menționate, se face numai în urma unei selecţii, prin probe de aptitudini specifice: proba de aptitudini muzicale (verificarea aptitudinilor interpretative şi a auzului muzical), proba de aptitudini fizice, proba de aptitudini artistice, interviul (se evaluează aptitudinile de comunicare, inclusiv dicţia, şi de argumentare).