O echipă formată din 17 studenți ai specializării Echipamente și Sisteme Medicale (ESM) din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor, a participat la Conferința Națională de Bioinginerie – BENG, ediția a XXVII-a, un eveniment științific de prestigiu, care a reunit studenți, cadre didactice și cercetători din mai multe centre universitare. La evenimentul organizat de Facultatea de Bioinginerie Medicală, a Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași, au fost prezentate peste 70 de lucrări științifice, grupate pe sesiuni tematice.
Reprezentanții USV au prezentat 15 lucrări originale, elaborate și susținute de studenți din anii II, III și IV. Un rezultat remarcabil, constând din premiul II, a fost obținut de studentul Ion Toporeț din anul II, cu lucrarea intitulată „Spectrofotometru portabil pentru analiza urinei” – un proiect apreciat pentru nivelul tehnic avansat, caracterul inovator și aplicabilitatea practică în domeniul biomedical. Temele abordate de studenții suceveni au inclus aplicații moderne în domeniul medical, sisteme de monitorizare biometrică, dispozitive biomedicale inteligente, precum și aplicații bazate pe inteligență artificială și interfețe creier-calculator. Participarea la eveniment a fost coordonată de șef lucr. dr. ing. Roxana Toderean împreună cu șef lucr. dr. ing. Dragoș-Ionuț Vicoveanu, cadre didactice din cadrul Facultății de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor, Departamentul de Calculatoare, Electronică și Automatică.
Pregătirea pentru conferință a presupus un efort susținut din partea studenților, desfășurat pe parcursul a câteva luni, atât în timpul, cât și în afara activităților didactice, fapt care subliniază angajamentul și seriozitatea tinerilor cercetători în formare. Conferința reprezintă un spațiu valoros pentru schimburi de idei și expunerea celor mai recente contribuții în domeniul bioingineriei.