Campionatul de minifotbal dotat cu trofeul Nikodemus a ajuns în ultima săptămână de desfăşurare. După etapa grupelor, etapă deosebit de animată, în care s-au înscris, în medie, nouă goluri/meci în cele 18 partide, primele două echipe clasate din cele patru grupe s-au calificat în sferturile de finale, mai exact Inter Vicov, Railex Suceava, Marelbo Vicov, Egger Rădăuţi, Univega Rădăuţi, Olimpia Rădăuţi, Bucovina Bădeuţi şi Voinţa Iaslovăţ.
După cele 162 de goluri înscrise pe parcursul săptămânii trecute, etapa sferturilor debutează astăzi după-amiază, de la ora 17.00, cu meciul dintre Railex Suceava şi Marelbo Vicov, apoi de la ora 18.30 va urma partida dintre Univega Rădăuţi şi Bucovina Bădeuţi.
Pentru ziua de mâine sunt programate celelalte două partide, Egger Rădăuţi cu Inter Vicov, respectiv Voinţa Iaslovăţ contra celor de la Olimpia Rădăuţi. Miercuri va fi zi de pauză, joi vor fi semifinalele, apoi sâmbătă după-amiază vor avea loc finala mare şi finala mică.
Ediţia a XV-a a Cupei Nikodemus se va încheia cu un concert în piaţa centrală din Rădăuţi, concert susţinut de Ştefan Bănică jr., Tudor Chirilă şi Vama, Heaven şi DJ Sava, iar pentru miezul nopţii organizatorul competiţiei, omul de afaceri Costel Babiuc, a pregătit şi un foc de artificii.