Pustnicul Iov era cu metania din Mănăstirea Râşca, dascăl şi povăţuitor al Arhiepiscopului Ioan cel Sfânt (1550-1598). Cuviosul acesta s-a nevoit mai întâi în obşte, întrecând pe toţi cu ascultarea şi osârdia lui. Apoi s-a făcut ucenic unui sihastru vestit care trăia în Muntele Pleşu din apropiere, ostenindu-se în pustie ca la 30 de ani.
Acolo, în puţină vreme a ajuns, cu darul lui Hristos, cel mai vestit sihastru din jurul Mănăstirii Râşca. Dascăl al rugăciunii, povăţuitor de suflete şi părinte al multor sihaştri iubitori de linişte, el a prevestit mai înainte pustiirea Mănăstirii Râşca şi risipirea călugărilor care s-a petrecut la anul 1574. În acest an, prădând turcii mănăstirile şi satele Moldovei, au jefuit şi odoarele Mănăstirii Râşca. Atunci, toţi călugării şi însuşi Cuviosul Ioan de la Râşca s-au retras în munte la pustnicul Iov şi acolo s-au nevoit împreună câţiva ani, răbdând multe primejdii, până ce iarăşi s-a liniştit ţara. La acest fericit sihastru venea adesea Arhiepiscopul Ioan „cel Sfânt” de la Râşca, pentru cuvânt de folos şi multe făcea după sfatul lui.
Aşa petrecând, Cuviosul Iov Pustnicul s-a mutat la veşnica odihnă spre sfârşitul secolului al XVI-lea, fiind îngropat de ucenici în pustie. Locul acela se cheamă până azi „Poiana lui Iov”, popular „Iova”.
(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 174-175)