Facem pomenirea Sfântului Ierarh VUCOL, episcopul Smirnei și ucenicul Sfântului Ioan Evanghelistul (+ 100).
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic IULIAN doctorul din Emesa, care a pătimit în vremea împăratului Numerian, bătându-i-se un piron în cap (+ 312).
Și tot în această zi facem pomenirea Sfântului Ierarh FOTIE cel Mare Mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului și cel întocmai cu apostolii, apărător al credinței ortodoxe în disputa cu latinii asupra adaosului „Filioque” din Simbolul Credinței (+ 891).