Dionisie Olinescu – primul arheolog român al Bucovinei

S-a spus şi se mai spune de multe ori că Arheologia este o ştiinţă a fascinaţiei şi mai mult chiar, este fascinaţia ştiinţei, mai ales a ştiinţei patronate de Muza Clio, ştiinţă ce dezgroapă de obicei trecutul în care putem să ne aflăm viitorul.

Preocuparea pentru cunoaşterea trecutului este una din trăsăturile definitorii ale umanităţii, ştiut fiind faptul că studierea, explorarea şi gestionarea trecutului pentru uzul generaţiilor prezente şi viitoare este o obligaţie morală a oricărei societăţi civilizate.

Arheologia este o profesie aleasă din pasiune şi făcută cu pasiune, aproape un hobby, pentru că pe măsură ce o practici se dezvoltă un ataşament special faţă de vestigii şi locul unde sunt acestea cercetate.

Unul dintre cei pentru care arheologia a fost făcută cu pasiune a fost Dionisie Olinescu, personalitate puţin cunoscută din păcate pentru cercetătorii români şi nevalorificată la justa valoare.

Cuvine-se acum la împlinirea a 100 de ani de la trecerea la cele veşnice să aducem în actualitate rolul şi locul pe care – l ocupă în istorie, în ştiinţa arheologică românească, Dionisie Olinescu, născut la Hliboca (Adâncata – Cernăuţi) în 1852.

După absolvirea Gimnaziului din Cernăuţi unde l-a avut ca profesor pe Aron Pumnul, a urmat apoi cursurile Facultăţii de Drept la Viena, Innsbruck şi Cernăuţi. Încă din vremea studenţiei a fost îndemnat de I.Gh. Sbiera – personalitate marcantă în ştiinţa şi cultura română din Bucovina- să culeagă şi să studieze obiecte antice din Bucovina.

Este momentul să amintim faptul că în secolul al XIX -lea, valoarea excepţională a siturilor istorice în Bucovina a suscitat interesul autorităţilor vieneze, care, conform practicilor acelor vremuri, a trimis pe cei mai buni specialişti să le repertorieze, să le cerceteze şi să le publice. Un rol important l-a avut, fireşte,Comisia Centrală pentru cercetarea şi conservarea monumentelor istorice şi de artă – (Zentralkommission für Erforschung und Erhaltung der Kunst-und historischen Denkmale) şi Societatea de Antropologie – (Anthropologische Gessellschaft) prin specialişti şi prin prestigioasele lor publicaţii.

Dintre specialiştii care au adus o contribuţie aparte în domeniul acesta amintim câţiva: Constantin Morariu, Vasile Tomiuc, Vasile Arici, Otto Petrino, Josef von Gutter, Heinrich Klauser, Josef Szombathy, Karl Adolf Romstorfer şi Raimund F. Kaindl.

Deşi studiile sale universitare au fost de natură juridică, Dionisie Olinescu din pasiune a manifestat o sete aparte de a studia istoria şi geografia, făcându-se cunoscut prin lucrări de valoare publicate în Buletinul Societăţii Geografice Române alături de George I. Lahovary, N. Iorga, Teodor Burada, Emmanuel de Martonne ori Grigore Tocilescu, ori în Anuarul Muzeului Bucovinei – Jahrbuch des Bukowiner Landes -Museums.

În 1886 înfiinţează la Cernăuţi Societatea arheologică română din Bucovina, prima societate română de acest fel din Bucovina, în componenţa căreia se găseau nume sonore : Pr. Constantin Morariu, Ioan Bumbac, Varteres cav. de Pruncul, Ştefan Dracinschi, Josef von Gutter şi mulţi alţii. În 1893 se refugiază în Regat,unde se va stabili definitiv. Un rol important în publicistica sa l-a avut perioada petrecută ca bibliotecar la Arhivele Statului Bucureşti la recomandarea lui Dimitrie Onciul, post din care s-a şi pensionat în 1921.

A repertoriat descoperirile arheologice din Bucovina, realizând Charta arheologică a Bucovinei, unicat pentru arheologia românească a acelor vremuri.

Dionisie Olinescu a fost un fervent publicist în reviste precum Tribuna – Sibiu, Amicul Familiei – Gherla, Familia – Oradea, Voinţa Naţională – Bucureşti.

Parcurgând studiile sale, putem afirma că în ansamblul istoriografiei arheologiei româneşti, Dionisie Olinescu constituie o prezenţă aparte care probabil într-un viitor nu prea îndepărtat va fi pus în valoare.

Dionisie Olinescu ocupă locul său aparte în galeria slujitorilor arheologiei din ţara noastră, iar comemorarea sa la ceas centenar nu este decât o modestă recunoştinţă faţă de ceea ce a lăsat moştenire scrisă, este un prilej potrivit de a rememora viaţa şi opera unui slujitor al Muzei Clio.

Arhid. Vasile M. DEMCIUC