Muzeul Mănăstirii Voroneț din județul Suceava a fost inaugurat marți, 28 septembrie 2021, în prezența Preasfințitului Părinte Damaschin Dorneanul și a numeroase personalități ale vieții publice românești, dar și din Ucraina și Basarabia. Evenimentul a fost prilejuit de împlinirea a 30 de ani de la reînființarea ctitoriei ștefaniene, și a fost precedat de slujba Te Deum-ului.
Cu prilejul împlinirii a trei decenii de când s-a reînființat, Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, județul Suceava, a organizat marți, 28 septembrie 2021, o serie de evenimente religioase și culturale. Acestea s-au desfășurat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, și în prezența Preasfințitului Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Au participat numeroși invitați, prieteni ai Mănăstirii Voroneț din țară, din Ucraina și din Basarabia. Mai întâi, în Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” a așezării monahale, ctitorie a Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, a fost oficiată de către Preasfinția Sa, împreună cu un distins sobor de preoți și diaconi, o slujbă de Te Deum. Părintele Episcop-vicar Damaschin Dorneanul a adresat apoi un cuvânt în care a făcut referire la importanța momentului redeschiderii Mănăstirii Voroneț din urmă cu trei decenii. În același timp, a apreciat jertfa stavroforei Irina Pântescu, întâia stareță a Mănăstirii Voroneț, a monahiei Gabriela Platon, stareța așezării monahale, și a tuturor celor care au avut un rol deosebit în ceea ce s-a înfăptuit timp de trei decenii în jurul locașului cunoscut și sub denumirea de „Capela Sixtină a Estului”. Ierarhul a menționat că numele proinstareței Irina Pântescu este legat de ctitoria ștefaniană din Voroneț, după ce, în primăvara anului 1990, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât reînființarea Mănăstirii Voroneț ca așezământ monastic de călugărițe.
Distincții din partea Centrului eparhial Suceava
Din încredințarea Părintelui Arhiepiscop Calinic, mai multe ordine eparhiale au fost oferite de către PS Damaschin Dorneanul din partea Centrului eparhial Suceava. Astfel, Crucea Bucovinei pentru clerici a fost acordată stavroforei Irina Pântescu, iar stavrofora Gabriela Platon a primit Ordinul „Sfântul Mucenic Ioan de la Suceava” pentru clerici. Crucea Bucovinei pentru mireni au primit: inginerul Nicolae Noica, membru de onoare al Academiei Române și director general al Bibliotecii Academiei Române din București, Victor Opaschi, secretar de stat pentru culte, Mircea Gheorghe Lețiu, directorul Firmei SC EURAS SRL din Satu Mare. De asemenea, Ordinul „Mușatinii” pentru mireni a fost acordat următoarelor persoane: monahia Elena Simionovici de la Mănăstirea Voroneț (muzeograf și scriitoare), conf. univ. dr. Carmen Cornelia Balan, de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, academicianul Andrei Eșanu (Chișinău), Liviu Brătescu, secretar de stat, Gabriela Dumitrescu, șef serviciu Manuscrise și carte rară la Biblioteca Academiei Române, Mihai Nicolae, președintele Asociației „Ștefadina” din București, Mihai Grozavu, consilier la Consiliul Județean Suceava, primarul orașului Gura Humorului, Marius Usarciuc, avocata Luminița Nedelcu, Victoria Platon, artizan din Valea Seacă, județul Neamț, și Marius Milea din Alba Iulia. În același timp, Ordinul „Sfântul Ierarh Iacob Putneanul” pentru clerici a fost acordat părintelui Mircea Nuțu de la Parohia „Catedrala «Nașterea Maicii Domnului»” din Gura Humorului și protosinghelului Grichentie Stănuc, slujitor la Mănăstirea Voroneț.
Inaugurarea muzeului Mănăstirii Voroneț
Programul a continuat cu sfințirea de către Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul a muzeului Mănăstirii Voroneț. A urmat vernisarea expoziției „Restituiri”, prezentarea exponatelor fiind realizată de către stavrofora Gabriela Platon. Primarul Marius Ursaciuc a acodat stavroforei Irina Pântescu o diplomă de excelență cu prilejul împlinirii a 89 de ani de viață. Conf. univ. dr. Carmen Cornelia Balan a prezentat apoi volumul „Stavrofora Irina Pântescu, Întâia Stareță a Mănăstirii Voroneț” – biografie interpretativă. Stavrofora Gabriela Platon a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Preasfințitului Părinte Damaschin Dorneanul și tuturor celor care au colaborat în ultimele trei decenii cu Mănăstirea Voroneț, aducându-și aportul prin rugăciune, prin osteneală și prin jertfă.
(Constantin Ciofu, https://ortodoxiepenet.blogspot.com/)