Colocviile Putnei, ediţia a XIX-a

În ziua de joi, 16 februarie a.c., în sala H1 a Casei Catargi a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi s-au desfăşurat lucrările celei de-a XIX-a ediţii a Simpozionului de istorie „Colocviile Putnei”, organizat de Centrul de Cercetare şi Documentare Ştefan cel Mare al Mănăstirii Putna, în colaborare cu Institutul Român de Genealogie şi Heraldică „Sever Zotta” şi cu Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi.

Primele două comunicări au adus date din arhive maghiare din secolul al XV-lea, pentru a întregi scenariul unor evenimente cunoscute din istoria lui Ştefan cel Mare.

Domnul Liviu Cîmpeanu, cercetător în cadrul Institutului de Cercetări Socio-Umane din Sibiu, în comunicarea „Basarab Laiotă, Ştefan cel Mare şi Matia Corvinul în 1477” a adus în discuţie câteva documente mai puţin cunoscute care au scos în evidenţă rolul regelui Ungariei, Matia Corvin, în cadrul luptelor antiotomane din anii 1475-1477. În particular, regele a trimis un corp de oaste la bătălia de la Vaslui în 1475, iar în anul 1476 armata regală, condusă de judele Curţii, Ştefan Bathory, deşi a pornit cu întârziere spre Moldova, după ce se încheiase bătălia de la Războieni, a avut un rol decisiv în retragerea oştirii sultanului din Moldova.

Domnul conf. univ. dr. Marius Diaconescu, de la Universitatea din Bucureşti, în comunicarea cu privire la rolul lui Bartolomeu Dragffy şi al armatei maghiare în războiul din 1497 a vorbit despre contextul care a dus la bătălia din Codrii Cosminului din 1497. Iniţial, regele polon Ioan Albert a declarat că porneşte o campanie împotriva turcilor şi a cerut ajutorul fratelui său, Vladislav al II-lea, regele Ungariei. În acest sens, vorbitorul a arătat că voievodul Transilvaniei, Bartolomeu Dragffy, a ridicat armata din tot regatul Ungariei la începutul lui iunie 1497. Această armată, care număra aproximativ 12.000 de oşteni, avea şi tehnică de asediu, fapt ce arată că planul iniţial era ca să se încerce recucerirea cetăţilor Chilia şi Cetatea Albă de la turci.

După ce în luna august s-a dezvăluit adevăratul plan al lui Ioan Albert de a invada Moldova, această armată a jucat rol de presiune pentru a-l determina pe regele polon să părăsească Moldova. Vorbitorul a arătat că armata maghiară s-a pornit la 12 septembrie spre pasul Oituz şi a ajuns în jur de 20 septembrie la tabăra lui Ştefan cel Mare de la Roman. Negocierile cu regele polon s-au încheiat la 18 octombrie, când această armată a început marşul de retragere din Moldova. Astfel că erau ieşiţi din Moldova la 26 octombrie, când a avut loc bătălia din Codrii Cosminului. Armata maghiară nu a fost demobilizată imediat, ci a mai stat în tabără lângă Braşov până la jumătatea lunii decembrie.

Tânărul istoric ieşean Iulian Ciubotaru, în comunicarea „Din nou despre Mitropolitul Gheorghe-David”, a adus în discuţie mai multe date legate de Mitropolitul Gheorghe al Moldovei, cel care l-a îngropat pe Ştefan cel Mare. Vorbitorul a arătat că nu este plauzibil ca Mitropolitul Gheorghe să fi luat schima mare cu numele de David, aşa cum au considerat unii cercetători.

Monahul Iustin Taban de la Mănăstirea Putna, în comunicarea „Sfârşitul păstoririi mitropolitului Teofan (1546)”, a coroborat datele existente în literatura de specialitate, pentru a înţelege momentul sfârşitului perioadei în care a păstorit Mitropolitul Teofan (mitropolit al Moldovei începând cu anul 1530) şi începutul păstoririi Mitropolitului Grigorie Roşca, în jurul anului 1546. Problema este dificilă, întrucât Mitropolitul Grigorie Roşca este atestat de documente ca fiind egumen al Mănăstirii Probota şi în mai 1546, pe când pisania bisericii Zahareşti, din Suceava, ctitorită de pârcălabul de Hotin, Nicoară Hâra, menţionează că Grigorie Roşca a sfinţit biserica la 20 iulie 1545.

Monahul Alexie Cojocaru, de la Mănăstirea Putna, în comunicarea „Despre epitrahilul de la Pătrăuţi. Două documente”, a pus în circuitul istoric două documente din Fondul Mitropoliei Moldovei de la Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale Suceava, care arată că celebrul epitrahil de la Pătrăuţi, brodat în aur, argint şi mătase şi care avea brodate chipurile a opt sfinţi dar şi a donatorilor, Ştefan cel Mare şi Maria Doamna, soţia sa, a fost cerut de Consistoriului din Cernăuţi şi mutat de la Pătrăuţi la Cernăuţi în anul 1886, din motive de siguranţa patrimoniului. Informaţia se poate dovedi extraordinar de importantă în încercarea de a da de urma epitrahilului, actualmente pierdut şi cunoscut doar prin intermediul unei poze a lui Grigorie Tocilescu de la începutul secolului al XX-lea. Există posibilitatea ca el să se găsească în depozitele unor muzee din Cernăuţi care au preluat patrimoniul Muzeului Mitropolitan din Cernăuţi, după anexarea Bucovinei de Nord de către Uniunea Sovietică.

Conf. Univ. Dr. Bogdan-Petru Maleon, directorul Bibliotecii Centrale Universitare din Iaşi, în comunicarea „Captivii de război în Moldova lui Ştefan cel Mare” a încercat să prezinte atitudinea lui Ştefan cel Mare faţă de prizonierii de război în contextul mentalităţii medievale, prin comparaţie cu modelul bizantin şi cu cel otoman.

Domnul Alexandru Pînzar, în comunicarea „Cutumă şi inovaţie: succesiunea la tron în Moldova, în 1517”, a încercat să desluşească statutul lui Ştefan şi al fratelui său mai mic, Petru, fiii lui Bogdan al III-lea (1504-1517), după moartea voievodului. Primul fiu a devenit domn şi va domni până în 1527. Cei doi fiind minori în 1517, domnia efectivă a rămas în sarcina boierilor mari, care au negociat tratatul de pace cu Polonia, semnat la 9 martie 1518. Deşi cei doi fraţi au fost menţionaţi împreună în cadrul acestui tratat, documentele arată că nu se poate vorbi de o asociere la domnie a lui Petru, el fiind în documente doar primul dintre martorii care semnau documentele domneşti, ceea ce însemna că urma să-i acceadă la tron lui Ştefăniţă, în cazul în care acesta din urmă nu ar fi avut urmaşi. Vorbitorul a arătat că odată cu anul 1517 o nouă epocă începe în istoria Moldovei, în care boierii ţării acţionează ca forţă electivă în ţară, având puterea de a „face şi desface domnii”.

Domnul Mihai Anatolii Ciobanu, doctorand în cadrul Facultăţii de Istorie a Universităţii din Iaşi, în comunicarea „Documentele moldoveneşti din vechile arhive moscovite” a introdus în circuitul istoric românesc câteva date din istoriografia rusească privind vechile documente ruseşti, din cadrul Arhivei împărăteşti şi Fondului solilor moscoviţi, despre relaţiile dintre Cnezatul Moscovei şi Moldova. Actele propriu-zise au fot mistuite de un incendiu, însă s-a păstrat inventarul lor. Vorbitorul a pus în evidenţă schimburi de soli între Ştefan cel Mare şi Marele Cneaz al Moscovei, Ivan al III-lea, începând cu anul 1481-1482, dar şi existenţa unui tratat (o „diplomă”) între cei doi, încheiat cel mai probabil în anul 1491. Aceste contacte au continuat şi în timpul urmaşilor lui Ştefan cel Mare, fiind atestate inclusiv în timpul lui Petru Rareş, care încheia şi el un tratat în 1530 cu împăratul Vasile al III-lea.

Doamna Prof. Univ. Dr. Maria Magdalena Székely, de la Universitatea din Iaşi, în comunicarea „Adevăr şi fantezie în pomelnicul Mănăstirii Moldoviţa” a adus în discuţie pomelnicul Mănăstirii Moldoviţa, scris de Arhimandritul Vartolomei Mazereanu în anul 1775 pe baza vechiului pomelnic al mănăstirii, din 1417. Vorbitoarea a prezentat motivele pentru care s-a refăcut acest pomelnic, în principal faptul că cel vechi era scris în slavonă, limbă care nu mai era înţeleasă de părinţii mănăstirii, dar şi faptul că nu mai era loc în cel vechi pentru trecerea noilor ctitori. În schimb, întocmirea pomelnicului are erori, precum neînţelegerea corectă a unor termeni slavoni. Cu toate acestea, el se poate dovedi o importantă sursă de cunoaştere istorică, mai ales dacă se coroborează informaţiile cu cele prezente în alte pomelnice, care au început să fie publicate în ultima vreme, inclusiv în cadrul revistei Analele Putnei.

Domnul Prof. Univ. Dr. Ştefan Gorovei, directorul ştiinţific al Centrului de cercetare şi documentare Ştefan cel Mare al Mănăstirii Putna, în comunicarea „Noi mărturii armeneşti despre Ştefan cel Mare şi urmaşii săi” a prezentat rezultatele unei cercetări înfiripate încă din tinereţe, în urmă cu 50 de ani. Beneficiind de accesul la biblioteci occidentale, profesorul ieşean a descoperit o traducere a unui important document: „Cronica Armenilor din Cameniţa”. Cronica acoperă anii 1430-1652 şi părţi ale ei, cu relevanţă pentru epoca ştefaniană, au fost scrise într-un dialect special armeano-tătar, fapt care le-a şi făcut inaccesibile. Pentru intervalul 1465-1536, cronica a fost alcătuită de un reprezentant al patriciatului armean din Liov care a murit pe la anul 1536. Aşadar informaţiile prezente pentru intervalul acesta sunt contemporane, deci de primă mână. Cronica e alcătuită din înşiruiri de notiţe lapidare. Despre Ştefan cel Mare sunt şase informaţii, despre Bogdan al III-lea una, despre Ştefăniţă două, iar despre Petru Rareş şase. Pentru fiecare dintre aceşti domnitori documentul menţionat pe lângă lucruri foarte bine cunoscute aduce şi date noi.

În încheierea simpozionului, stareţul Mănăstirii Putna, Arhimandritul Melchisedec Velnic, a ţinut să mulţumească tuturor conferenţiarilor pentru efortul depus în scoaterea la iveală a unor date noi despre epoca slăvitului voievod Ştefan cel Mare şi a urmaşilor săi şi i-a invitat pe toţi istoricii prezenţi în sală să participe la ediţia a XX-a, aniversară, a Colocviilor Putnei, care se va desfăşura, în perioada 30 august – 3 septembrie a.c., la Mănăstirea Putna.

(Protosinghel Ieremia Berbec)