Dumnezeu vine în ajutorul bolii şi singurătăţii

"În vremea aceea era o sărbătoare a iudeilor şi Iisus S-a suit la Ierusalim. Iar în Ierusalim, lângă Poarta Oilor, era o scăldătoare care se numea pe evreieşte Vitezda, având cinci pridvoare. În acestea zăceau mulţime de bolnavi, orbi, şchiopi, uscaţi aşteptând mişcarea apei. Căci un înger al Domnului se cobora la vreme în scăldătoare şi tulbura apa şi cine intra întâi, după tulburarea apei, se făcea sănătos de orice boală era ţinut. Şi era acolo un om care era bolnav de treizeci şi opt de ani. Iisus, văzându-l pe acesta zăcând şi ştiind că este aşa încă de multă vreme, i-a zis: Voieşti să te faci sănătos? Bolnavul I-a răspuns: Doamne, nu am om ca să mă arunce în scăldătoare când se tulbură apa; că, până când vin eu, altul se coboară înaintea mea. Iisus i-a zis: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă. Şi îndată omul s-a făcut sănătos şi şi-a luat patul şi umbla. Dar în ziua aceea era sâmbătă. Deci ziceau iudeii către cel vindecat: Este zi de sâmbătă şi nu-ţi este îngăduit să-ţi iei patul. El le-a răspuns: Cel ce m-a făcut sănătos, Acela mi-a zis: Ia-ţi patul şi umblă. Ei l-au întrebat: Cine este omul care ţi-a zis: Ia-ţi patul tău şi umblă? Iar cel vindecat nu ştia cine este, căci Iisus se dăduse la o parte din mulţimea care era în acel loc. După aceea Iisus l-a aflat în templu şi i-a zis: Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ceva mai rău. Atunci omul a plecat şi a spus iudeilor că Iisus este cel ce l-a făcut sănătos."

Treizeci şi opt de ani de suferinţă şi de multă singurătate

În Evanghelia de duminică se vede că Mântuitorul Iisus Hristos merge la scăldătoarea Vitezda pentru a vindeca un om care de treizeci şi opt de ani suferea şi aştepta milostivirea şi ajutorul lui Dumnezeu. Nu cunoaştem ce păcat a săvârşit el pentru care suferea atât de mult. Vedem, însă, că, pe lângă suferinţa lui, se adaugă singurătatea pe care o trăieşte el şi neajutorarea lui din partea celor care sunt prezenţi acolo. Slăbănogul sau paralizatul de la scăldătoarea Vitezda, care în limba ebraică a Vechiului Testament însemnează "casa milei" sau "casa îndurării", se simte foarte singur. Când Iisus îl întreabă: "Vrei să te vindeci?", el îi răspunde: "Nu am om care să mă ajute, să mă introducă în scăldătoare şi totdeauna altul o ia înaintea mea până când ajung eu", adică până ce ajunge el târându-se spre apă. Treizeci şi opt de ani de suferinţă şi de multă singurătate, în timp ce atâta lume se îmbulzea în jurul lui. Nu singur în singurătate, ci singur într-o mulţime de oameni. Aici este mirarea, sau paradoxul. El nu trăia în pustie, nu era singur, izolat în casă, ci el se afla printre mulţi bolnavi însoţiţi de prieteni sau de membri ai familiei care erau sănătoşi, dar fiecare se ocupa doar de bolnavul lui şi, îndată ce se vindeca bolnavul lui, nu se mai interesa să ajute pe bolnavul care nu are pe nimeni să-l ajute. Treizeci şi opt de ani de suferinţă, treizeci şi opt de ani de răbdare, treizeci şi opt de ani de smerenie, treizeci şi opt de ani de singurătate vedem în viaţa chinuită de boală a acestui om paralizat, care aştepta tulburarea apei de către înger. El aştepta un om care să-l ajute să poată intra în scăldătoare.

Răbdarea desăvârşită, smerenia şi speranţa neîntreruptă aduc izbăvirea

Spre acest om care nu avea pe nimeni ca să-l ajute a venit Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos. Se pare că acest bolnav de treizeci şi opt de ani de suferinţă era mai în vârstă decât Mântuitorul Iisus Hristos, deci el suferea de boală dinainte de naşterea Domnului. Pentru că acest bolnav întru răbdare desăvârşită şi întru speranţă neîntreruptă aştepta zi cu zi momentul în care totuşi să ajungă înaintea celorlalţi în scăldătoare pentru a fi vindecat şi el, şi pentru că deşi erau oameni mulţi în jurul lui şi nu se găsea un om care să-l ajute, atunci Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos, S-a apropiat de el, făcându-I-se milă de îndelunga lui suferinţă, dar şi apreciind multa lui pocăinţă, multa lui răbdare fără răzvrătire şi multa lui speranţă fără întrerupere. Îndată slăbănogul i-a răspuns: "Doamne, nu am om care să mă ajute să intru în scăldătoare" (Ioan 5, 7). Prin aceasta el de fapt a exprimat şi o cerere, nu numai a dat o explicaţie. Deodată cu dorinţa de vindecare a spus că nu se poate vindeca fiindcă nu este nici un om care să-l ajute. Cu alte cuvinte, el are acum speranţa că Iisus este Omul care îl poate ajuta să intre în scăldătoare după tulburarea apei de către înger, dar, spre surprinderea sa, Mântuitorul nu a venit ca să-l ajute să intre în scăldătoare, ci să-l vindece direct prin cuvânt. Văzând dorinţa lui şi văzând speranţa lui, a acestui om paralizat, după ce a cunoscut multa lui suferinţă şi multa lui răbdare, Mântuitorul Iisus Hristos i-a zis: "Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă" (Ioan 5, 8). Plin de credinţă că ceea ce i se spune să facă el poate face în clipa aceea, paralizatul de la scăldătoarea Vitezda s-a ridicat, el care nu se putea nici măcar târî până lângă scăldătoare cu forţe proprii, a luat aşternutul pe care stătea el şi a început să umble. Între timp însă, Mântuitorul Iisus Hristos, Cel care i-a spus: "Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă", S-a făcut nevăzut, a dispărut, nu a mai rămas acolo, s-a dus în altă parte.

"Tot timpul trebuie să săvârşim binele"

Vindecarea aceasta care a avut loc într-o zi de sâmbătă l-a bucurat foarte mult pe cel ce suferea, dar vindecarea i-a întristat pe cei ce invidiau pe Iisus că face minuni şi l-au mustrat pe acest om vindecat zicându-i de ce se face aceasta sâmbăta, iar el, recunoscător faţă de Cel ce l-a vindecat, a zis mărturisindu-L: "Cel ce m-a vindecat mi-a zis: scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă" (Ioan 5, 11), şi au întrebat: "Cine este Acela?" Iar slăbănogul nu a ştiut să răspundă cine este omul care l-a vindecat, care i-a zis: "Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă."

Sfinţii Părinţi ai Bisericii, mai ales Sfântul Ioan Gură de Aur, spun că nu atât de mult îi deranja faptul că a fost vindecat sâmbăta acest om paralizat, ci faptul că s-a făcut minunea. Din invidie ascunsă sub paravanul respectării sâmbetei, ei au căzut cu reproşuri asupra acestui paralizat care a fost vindecat de către Iisus.

Mântuitorul Iisus Hristos, vindecând pe acest slăbănog sâmbăta, a vrut să ne arate că tot timpul trebuie să săvârşim binele, şi în zi de lucru, şi în zi de sărbătoare, să arătăm iubire milostivă, ajutorare celor suferinzi, celor bolnavi, celor singuri, şi în zi de lucru, şi în zi de sărbătoare. De ce? Pentru că atunci când arătăm milostenie şi bunătate faţă de cei care au nevoie de ajutorul nostru, preamărim pe Dumnezeu Cel milostiv şi bun. Când facem fapte bune, fie în zi de lucru, fie în zi de sărbătoare, preamărim pe Dumnezeu Cel bun şi milostiv.

(† DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române)