Cuvinte de învăţătură despre Post

Încă din rai i-a rânduit Dumnezeu lui Adam, strămoşul neamului omenesc, înfrânarea de la mâncare; şi n-a ascultat Adam. Iar neascultarea aceasta l-a scos afară din Rai. Şi a plâns Adam pe urmă! De atunci pribegim şi noi pe afară şi plângem plânsul lui Adam, căci de atunci noi nu mai putem vedea pe Dumnezeu. Aceasta întru pomenirea izgonirii lui Adam din Rai.

De atunci au postit toţi cei ce au făcut lucrul lui Dumnezeu: Moise, Proorocii şi toţi cei dinainte de Hristos. Nici nu mai vorbim de cel mai aspru post pe care l-a postit vreodată Sfântul Ioan Botezătorul. Mântuitorul Însuşi a postit 40 de zile înainte de a-şi începe propovăduirea. Întru pomenirea acestui post al Mântuitorului au rânduit Sfinţii Părinţi aceste 7 săptămâni şi totodată pentru curăţirea sufletului pentru înviere (învierea lui Dumnezeu în noi). Învierea Mântuitorului din morţi e o lucrare aşa de mare încât covârşeşte toată mintea şi nu poate intra în suflet necredincioşilor şi nici în trupul pătimaş. De aceea trebuie post, căci cu Învierea Mântuitorului din morţi mărturisim şi învierea noastră şi învierea lui Dumnezeu în noi.

Cine e împotriva postului?

Lumea, trupul şi diavolul, toţi aceştia sunt împotriva mântuirii noastre. Aceştia trebuie biruiţi. Postul, prin urmare, este o luptă aspră cu însuşi trupul tău. Dacă birui, bine îţi va fi, iar dacă nu, să ştii că toate relele de la stomac încep, iar relele sunt patimile. De aceea, postul are următorul rost: să curăţească trupul până acolo încât să nu mai fie nici o piedică pentru suflet. Şi nu luptător nătâng, împotriva Duhului Sfânt. Căci fără post trupul se face unealtă duhului rău. La sfârşitul veacului (şi pare că-i aproape) antihrist tot cu stomacul va vădi pe oameni.

Deci, dacă toate relele de la stomac încep, apoi şi slăbirea tot de la stomac trebuie să înceapă. Prin post, închisoarea de pe noi se face mai străvezie şi întru material curat va veni Duhul lui Dumnezeu şi va avea pe ce să şadă şi El va săvârşi lucrarea. Iar lucrul pornirii e mântuirea omului. Înţelegeţi dar, de ce cei trei – lumea, trupul şi diavolul – sunt vrăjmaşii mântuirii şi vrăjmaşii postului. Nu postul ne mântuieşte, ci darul lui Dumnezeu. Nu osteneala ne mântuieşte, ci mila Tatălui. Dar osteneală fă, că altfel nu vine Mila.

Cine nu poate posti?

Apoi, din cele până aici se înţelege destul de bine, căci mulţi se plâng, aceia care au în sine frica de gura lumii, ori frica de slăbirea trupului, sau, mai bine zis, iubirea de sine, sau, în sfârşit, vreo lucrare a diavolului, căci acestea toate, la urma urmei, tot lucrarea diavolului se socotesc.

Să vedeţi cu de-amănuntul cine nu poate posti. Cei ce vorbesc desfrânări şi alte păcate şi nu se desfac de ele. Cei ce nu iartă pe aproapele. Cei ce suferă muncile de la duhurile rele şi toţi cei ce suferă de duhul mut şi surd. Dar şi bolnavii sau neputincioşii.

De ce nu pot posti aceştia?

Iată de ce: pentru că iubesc mai mult păcatul şi sfatul diavolului, pentru că n-au învăţat iertarea, pentru că nu se spovedesc curat cu anii sau cu zecile de ani, şi ajung în vorba unei hule rele stricate şi nu mai aud cuvântul lui Dumnezeu, decât numai stomacul care li s-a făcut Dumnezeu. Apoi, o altă mare pricină, din care oamenii nu pot posti, este din aceea că postul este încă şi un dar al omului către Dumnezeu şi un dar al lui Dumnezeu către om. Şi este scris: când aduci darul tău, mai întâi te împacă cu vrăjmaşul tău sau cu fratele tău, şi apoi vino şi adu darul tău.

Căci dacă tu nu ierţi, nici Dumnezeu nu te iartă pe tine şi nici darul tău nu se primeşte, şi fără să-ţi ajute Dumnezeu nu poţi face nimic. Aşadar, cine nu poate ierta nu poate nici posti. Ţineţi minte!

Cum să postim?

Iată şi măsura pe care au văzut-o toţi Sfinţii Părinţi. Lepădarea de carne, grăsimi şi înfrânarea de la săturare. Şi e drept că una este foamea şi alta este pofta: una-i trebuinţă şi alta e patimă, şi patima trebuie ucisă. (…) Vremea postului trebuie să fie şi înfrânare trupească pentru soţi.

Nu e de ajuns să nu mănânci carne

Iată ce ne învaţă Iisus: mai întâi Însuşi a postit. Nu i-a trebuit, dar va zice cândva: „Pildă de viaţă v-am dat vouă!” Deci nouă ne trebuie post, pentru înfrânarea patimilor, pentru subţierea minţii, pentru sporirea în noi a Duhului Sfânt, care ne descoperă căile mântuirii. Postul ne ajută să înţelegem rosturile mai mari ale lui Dumnezeu cu omul. El e un toiag de drum prin viaţa aceasta cu trup pieritor spre veacul viitor, în care trebuie să ne desprindem de aici.

Dar să nu ţinem postul într-un înţeles îngust. Căci sunt unii care cred că a nu mânca carne, şi cele asemenea, ar fi tocmai de ajuns ca să se cheme că ai postit. Nu mănânci carne de porc, dar carne de om mănânci: clevetind, muşcând cu gura, osândind cu vorba şi ucigând cu gândul.

(Părintele Arsenie Boca, extrase din „Cuvinte vii” şi „Lupta duhovnicească cu lumea, trupul şi diavolul”)

Ziceri ale Părintelui Arsenie: