Printează articolul
Trimite e-mail
ø imagini
ø fişiere video
Început în anul 1991, noul (pe acea vreme) spital din Fălticeni avea o valoare estimată de 14 mii lei. Asta însemna, în termeni echivalenţi, un număr aproximativ de 140 apartamente de tip comunist, sau, dacă vreţi, cam 150 de autoturisme Dacia.
După aproape 20 de ani, unitatea spitalicească cu dispensar policlinic a rămas în starea iniţială – un morman de betoane şi de fiare, fără un contur precis şi fără a mai se constitui ca o speranţă a oamenilor acestor locuri. Gândit în alte vremuri, când trecerea de la sistemul comunist la cel capitalist cu economie de piaţă era abia în faza incipientă, spitalul de Fălticeni avea prevăzute un număr de 430 de paturi, care să deservească o populaţie de peste 150 mii locuitori, din localităţile situate pe valea Şomuzului.
Finanţarea acestui obiectiv a fost întotdeauna un lucru dificil, având în vedere importanţa asigurării unei normalităţi în viaţa de zi cu zi a unei zone greu încercate de restructurarea industrială de după anii ’90.
Trecând peste perioada 1996-2000, atunci când lucrările au stagnat aproape în totalitate, spitalul din Fălticeni a început să fie înscris în priorităţile naţionale. În timpul guvernării PSD (2000-2004), neşansa a fost cea care a determinat ca lucrările la spital să fie din nou reprogramate.
Dacă vă aduceţi aminte, în data de 17 ianuarie 2001 a avut loc un accident ecologic de proporţii, pe platforma chimică a municipiului Fălticeni, care se putea solda cu un impact major asupra mediului înconjurător, urmare a deversării cianurilor depozitate în rezervoarele fostei fabrici de detergenţi Metadet. Decizia la acel moment (alocarea a circa 15 miliarde lei) a fost cea de a susţine neutralizarea bombei ecologice, printr-un efort financiar de la nivelul guvernului, în detrimentul continuării lucrărilor la unitatea spitalicească, ţinând cont de resursele disponibile şi de gravitatea, sau dacă vreţi, prioritatea de gradul zero a poluării cu cianuri.
A urmat perioada 2004 – 2008, cu multiple promisiuni şi cu vizite guvernamentale la nivel înalt în municipiul de pe iazurile Şomuzului. Rând pe rând, prim-ministrul Tăriceanu, ministrul finanţelor Vosganian şi ministrul sănătăţii Nicolaescu au promis fălticenenilor că vor aloca bani pentru spital. Ipocrizia a fost cu atât mai mare cu cât bugetul pe anul 2008 avea stipulată în fişa de proiect şi alocarea sumei de 50 miliarde lei vechi pentru lucrările de construcţie.
Ce s-a întâmplat anul trecut este un lucru care nu ar trebui să se mai repete, indiferent de conjunctura politică. Proiectul de execuţie a aşteptat viza Ministerului Sănătăţii vreme de câteva luni bune, mai precis din mai şi până la final de octombrie, atunci când nu mai exista nici o şansă ca banii alocaţi să poată fi cheltuiţi, respectându-se prevederile legale în ceea ce priveşte achiziţiile publice. Explicaţia a fost una singură şi simplă, fiind legată de supărarea liberalilor că primarul municipiului nu a mai candidat pe listele lor, preferând înscrierea într-un partid concurent. S-a decis în acest fel, condamnarea cu încă un an a spitalului şi evident a locuitorilor, în condiţiile în care, declarativ, economia duduia şi producea resurse bugetare, iar programul de construcţie al spitalelor în România ar fi trebuit să creeze gelozie în rândul majorităţii statelor europene.
Am ajuns, iată, în situaţia de a pleca de la zero din nou, cu speranţa că politicul nu va bloca dreptul la sănătate, prevăzut în Constituţia României.
Avem un fapt cert în prezent: spitalul cu dispensar policlinic din Fălticeni este prins în lista de investiţii a Ministerului Sănătăţii cu o valoare reactualizată de peste 1.800 miliarde lei vechi, este cuprins ca atare cu valoarea de 100 miliarde de lei vechi în proiectul de buget pe 2009, încercăm să obţinem o sumă mai mare printr-un amendament, lucrările de execuţie urmând să se desfăşoare în următorii patru ani.
Va mai trece aşadar ceva timp până când va fi tăiată panglica la noul spital din Fălticeni şi, chiar dacă aproape nimeni nu mai dorea să discute despre acest obiectiv în campania electorală, iată că, atunci când există voinţă politică şi respect pentru dreptul la o viaţă normală, lucrurile pot să se mişte înainte.
