Decebal Alexandru Seul: „Copilăria mea printre ciulini”

Autorul acestei cărți are ascendenți deosebiți, adică tata basarabean și mama bucovineancă.

În România întreaga familie a avut o situație aparte, pentru că „frații de la Răsărit” i-au considerat fugari din Uniunea Sovietică, iar autoritățile românești i-au surghiunit în Bărăgan, probabil gândindu-se că se vor pierde în lumea guvernată de ciulini.

Autorul povestește câțiva ani din viață, care-ar fi trebuit să fie cei mai frumoși, care l-au marcat pentru totdeauna.

Volumul, care cuprinde capitolele „Pusta Bărăganului” şi „Veneticii”, completate cu „Extrase bibliografice”, reproduce la final o hartă pe care sunt marcate localitățile în care au fost aduși românii cărora li s-a fixat domiciliu obligatoriu (DO).

Sunt, nici mai mult nici mai puțin, decât 18 sate. Bucovinenii și basarabenii au fost cei mai vitregiți dintre români, suportând consecințele a patru deportări (în anul 1940 - în urma ultimatumului sovietic, în 1944, în 1951 şi după anul 1955 - când sunt izgoniți din casele lor din Bărăgan).

În primul capitol, autorul prezintă evenimentele pe care le-a trăit începând cu miezul nopții de 9 iunie 1951, data arestării, până la trecerea în libertate, cu întoarcerea la vatra strămoșească din Bucovina, din iulie 1955. Au fost patru ani de chin, în care au trăit mai rău ca-n sclavagism.

Deși au trecut de-atunci peste şase decenii, povestește tot ce-a trăit în Bărăgan ca și cum totul s-ar fi întâmplat ieri. Cu toate că era copil, creierul lui a înregistrat foarte bine, chiar cu fidelitate, viața petrecută în DO de mii de familii din Bucovina, Banat și din vestul Olteniei „în cel mai cumplit lagăr stalinist”.

Viața deportaților a fost inimaginabil de grea. De la făcutul chirpicilor pentru case și construirea acestora, până la asigurarea celor necesare traiului zilnic, strângerea permanentă al ciulinilor și depozitarea lor pentru încălzirea din iarnă, procurarea gazului pentru lampă, ridicarea unui lăcaș pentru biserică, procurarea unui clopot, amenajarea unui loc pentru cimitir, erau preocupările permanente ale deportaților sub conducerea lui moș Colenco.

Dar cea mai dură era tăcerea impusă deportaților, cărora li s-a interzis să vorbească de rău pe comuniști, pe miliţieni şi autoritățile comunei.

Textul este ilustrat cu patru desene, în creion, reprezentând două camioane încărcate cu deportați, „casa” unuia dintre ei , o parte a satului și bisericuța.

Al doilea capitol este intitulat sugestiv „Veneticii”, deportații cărora, mai târziu, li s-a spus „bărăgăniștii”. Acest nume îl purtau bucovinenii care locuiau prin comune cu chirie.

„Ajunsesem cu traiul - scrie Decebal Alexandru Seul - printre oameni simpli, păstrători cu sfințenie de tradiții și obiceiuri, dar care nu reușeau să înțeleagă în marea lor parte fenomenul Bărăgan, și eram considerați, de către unii, poate, dușmani ai poporului, de parcă făcuserăm cine știe ce fapte de am fost aruncați în pusta imensă cu ciulini, teritoriu luat cu japca de la marii chiaburi de comuniști, lăsat de izbeliște...”

Demn de laudă este faptul că la Fundata, unde a fost dusă și familia lui Seul, a fost ridicat un monument închinat deportaților din Bărăgan. Aici este meritul Fundației „Fundata - memoria unei deportări, 18/19 iunie 1951”, care a căutat sponsori pentru realizarea monumentului. Dar și în alte localități din Bărăgan au fost amplasate lespezi memoriale, troițe și monumente (Călărași, Săliște, Rosetti, Borcea, Perișoru, Dragalina, Dormărunt), precum şi în câteva oraşe din țară ca Timișoara, Jimbolia, Turnu-Severin.

O carte despre copilăria unui deportat printre ciulini.

Prof. Gheorghe DOLINSKI