Radu Bercea, Nicolae Ianăşi: „Deportaţii - Via Dolorosa”

În zilele în care, la Gura Humorului, martirul Radu Bercea era marginalizat, vedea lumina tiparului, la Drobeta Turnu Severin, în Editura „Profin”, cutremurătoarea carte a foştilor deţinut politici Radu Bercea şi Nicolae Ianăşi: „Deportaţii”, cu un subtitlu orientativ pentru suficienţii de astăzi, anticomunişti de circumstanţă şi complici, prin nepăsare, ba chiar prin imbecilă ranchiună, ai torţionarilor de ieri: „via Dolorosa / Bărăgan / 18 iunie 1951”.

Radu Bercea, artistul pe care Gura Humorului nu-l merită, a zăcut în temniţele şi lagărele comuniste, între anii 1959-1964, iar Nicolae Ianăşi, martir mehedinţean al spiritualităţii româneşti, între anii 1958-1964, cei doi cunoscându-se, „unul student şi celălalt tânăr absolvent de facultate, în postură de sclavi… în lagărele de muncă silnică”, dar cartea aceasta, ieşită la lumină exact în ziua în care humorenii scuipau inconştienţi pe rănile lui Radu Bercea, nu despre suferinţele lor povesteşte, ci despre calvarul deportaţilor, început în „15 iunie 1951, Duminica Rusaliilor, zi de sărbătoare pentru toţi creştinii ortodocşi”, această agresivitate criminală a românilor împotriva românilor fiind săvârşită la asmuţirea Hotărârii nr. 344 din 15.03.1951 a Consiliului de Miniştri al Republicii Populare Române, document malefic, pe care autorii îl reproduc, în facsimil, chiar la începutul cărţii.

Martirizaţi, din pricina dragostei de neam şi ţară

Deportaţi în propria lor ţară au fost, în majoritate, bucovinenii şi basarabenii, care, din prea multă dragoste de neam şi ţară, şi-au abandonat gospodăriile din teritoriile ocupate, stabilindu-se prin judeţele din vecinătatea frontierei cu Serbia, Mehedinţi, Caraş-Severin şi Timiş, cu speranţa unui nou început. „Deodată, în miez de noapte (noaptea de Rusalii), s-au trezit cu bătăi în uşă, urlete şi lătrat de câini şi cu casa înconjurată de armată. / Erau cu toţii arestaţi, neavând voie să părăsească incinta gospodăriei şi nici să comunice cu vecinii… / Erau obligaţi ca, în maximum 2 ore, să strângă din casă şi din gospodărie, sub strictă supraveghere, ce cred de cuviinţă şi să plece, sub pază armată, într-o direcţie necunoscută”.

Povestea, cu spaima deportării în Siberia, cu sufocări în vagoane de vite, cu brutalităţi şi cu o nejustificată vrăjmăşie, este spusă de Nicolae Ianăşi şi ilustrată, prin vreo şaizeci de desene color, de Radu Bercea. Ilustrate este impropriu spus, pentru că ambii autori retrăiesc frânturi din suferinţa neamului, deportaţii intersectându-se, întru martiriu, cu intelectualii din lagărele de exterminare prin muncă forţată. O pustietate de sfârşit de lume, cea a Bărăganului, în care, ţăruş cu ţăruş, au fost îmbrânciţi în suferinţă bucovinenii şi basarabenii care refuzaseră să rămână sub ocupaţie bolşevică. Bordeie, colibe, muncă sub pază, muncă istovitoare, apoi, pe neaşteptate, un tânguit sfâşietor, cel al Dr. Maria Bălăceanu, care s-a „născut în Bărăganul îndepărtat”, o poveste tulburătoare, pe care cei doi autori o găzduiesc în cartea lor (cartea lor, suferinţa mult prea multora). Ceva mai încolo, desenată pe o suprafaţă însângerată, coperta cărţii Elenei Spijavca, „Munci şi zile în Bărăgan”, apoi o cruce din lemn cioplit, pe fundalul unei întinderi, care se reazămă în albăstrimea străvezie a munţilor din cer. „În disperarea că nu vor mai scăpa niciodată din pusta Bărăganului, şi-au construit biserici”. Chipuri, oameni, suflete tragice, deşi nevinovate, istorie: „Oare o să mai apuc să fiu liber? O să pot să mai ajung o dată acasă, în satul meu drag? Ce-o fi la mine, acasă?”.

Radu Bercea n-a mai ajuns, decât târziu, în vara acestui an, după umilirea de la Gura Humorului.

Bărăganul îndepărtat… pusta Bărăganului

Povestea aceasta tristă şi tragică nu s-a prea spus, iar când s-a spus, nu s-a prea auzit. Noi suntem anticomunişti doar cu răgete electorale, nu şi prin compasiune, nu şi prin solidaritate de partea suferinţei. „Prin această serie de lucrări (publicate în carte), Radu Bercea justifică şi menirea artistului-cetăţean, angajat în problematica societăţii contemporane”, notează, pe copertă, Dr. Maria Bălăceanu. Dar, în făloasa noastră Bucovina, mai are cineva nevoie de un artist-cetăţean precum Radu Bercea?