Realitatea văzută prin ochii minții

Mintea noastră călătorește în timp, putând fi în momentul de față, sau alunecând în trecut sau în viitor, sau poate călători în spațiu, putând fi aici sau în altă parte.

De ce mintea nu poate sta numai în prezent? Un răspuns ți-ar da un terapeut care ți-ar spune să faci următorul experiment: „Închide ochii și străduiește-te să vezi cu mintea un elefant alb timp de un minut.” După un minut el te-ar întreba dacă ai putut să faci acest lucru și tu i-ai spune în mod sigur că ai avut greutăți să ții mintea acolo și ai văzut un elefant alb doar din când în când. Apoi el ți-ar spune: „Acum te rog ca timp de un minut să te străduiești să nu vezi un elefant alb.” După ce s-a scurs un minut, tu vei spune în mod sigur că nu ai putut, au fost multe momente când elefantul alb ți-a apărut în minte deși nu ai fi vrut și a trebuit să depui un efort să vezi orice altceva decât un elefant alb.

Aceasta este mintea! Ea va face numai ce vrea ea, este iluzoriu să crezi că tu ești ea! Tu o vei avea în măsura în care o disciplinezi. Cum ai avea un superb cal sălbatic și tu ai vrea să-l călărești? Nu vei putea face aceasta decât în timp, după mult antrenament, când vei transforma acest cal din sălbatic în domestic. Îmblânzirea minții se poate face numai prin atenție, prin dorința noastră expresă de a ține mintea în prezent, atentă clipă de clipă la ceea ce se petrece în jur, fără să judeci. Dacă vei judeca realitatea, dacă o vei aprecia, compara, imagina, dezbate, mintea în mod automat va aduce în câmpul conștiinței experiențe trecute, estimări asupra deznodământului și în mod inexorabil va aluneca într-un monolog interior care în final va obtura prezentul. Este procesul prin care, după un moment de atenție și interes, mintea alunecă, devine absentă și rătăcește departe de clipa de față. A o aduce înapoi la clipa de față reprezintă o activitate ce solicită un efort mental și o anumită abilitate care se cultivă în mod specific.

Am experimentat majoritatea dintre noi cât de ușor ne „zboară mintea”, cât de absentă este, de exemplu, când conducem o mașină. Noi conducem bine, respectăm toate regulile de circulație, evităm pericolele, rezolvăm situațiile de trafic, dar fără să fim conștienți de acest proces, pentru că mintea noastră rătăcește altundeva. Poate că în timpul acesta ascultăm radioul de la mașină sau suntem cufundați în contemplarea unor situații, amintiri pe care ni le trezește mintea. După ce ajungem la destinație ne putem pune întrebarea ce am văzut pe drum și nu putem reproduce mare lucru. Mintea noastră a făcut aceste lucruri în mod automat; putem spune că în loc să conducem în mod real mașina, noi am pus-o pe „pilot automat”. Da, mintea noastră este de multe ori pe pilot automat și ne decuplăm doar când suntem atenți la ceea ce este în jur.

De câte ori suntem atenți la ce se întâmplă, ne decuplăm de pilotul automat și devenim conștienți de direcția pe care o are viața noastră, moment de moment. Când trecem iarăși, pe nesimțite, pe pilot automat, mintea conduce și pierdem contactul cu realitatea pentru că nu mai suntem atenți la ce se întâmplă în jurul nostru. Spunem adesea și chiar suntem mândri că putem face mai multe lucruri deodată, putem fi aici, dar în același timp să rezolvăm în minte o altă problemă. Spunem cu emfază că suntem multi-tasking, adică rezolvăm mai multe sarcini în același timp. Asta ne pare un atribut al inteligenței noastre.

De ce ne încredem în mintea noastră, de ce ne lăsăm în voia ei? Pe de-o parte pentru că am setat de la început destinația, iar pe de altă parte pentru că noi luăm de bun tot ce spune și face ea, intuițiile și deciziile ei. În ea am depozitat experiența noastră trecută și pe baza abilităților câștigate pe acest parcurs suntem convinși că ea ne va conduce bine. Pe de altă parte ea posedă toate „atașamentele” la ideile și practicile în care credem. Ea nu ia din realitate decât ceea ce se potrivește acestor atașamente formate în ani de zile pe parcursul dezvoltării noastre.

Putem să înregistrăm ceea ce este în jurul nostru, dar lăsăm mintea să interpreteze, să cântărească, să aibă o părere. Acest lucru nu înseamnă să fii atent. A fi atent înseamnă a lua ca atare tot ce se întâmplă înjur, clipă de clipă, fără să interpretezi, fără să judeci de ce, să accepți realitatea așa cum este ea și să renunți la toate atașamentele trecute. Doar atunci ești atent și imersat cu adevărat în realitate, participi la realitate, curgi odată cu ea, te ascunzi în ea cu toată ființa ta și de abia atunci afli adevărul despre direcția vieții tale. Altfel continui să trăiești într-o ficțiune pe care o fabrică mintea ta. Pe bună dreptate se spune că mintea noastră nu reflectă realitatea, ea reflectă doar ce crede ea despre realitate, ea este o imaginație continuă care doar uneori se atinge cu realitatea.

Psiholog Mihai Moisoiu

Tel. 0753 937 223

www.mihaimoisoiu.ro

E-mail: mmmoisoiu@gmail.com