Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
sâmbătă, 22 apr 2017 - Anul XXII, nr. 90 (6506)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9764 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6687 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Pagubă mare

Bani şi bijuterii în valoare de aproape 50.000 de euro, furate din casa fostului afacerist fălticenean Gicu Bujoreanu

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Pentru familia fostului afacerist Gicu Bujoreanu, din Fălticeni, problemele par a nu se mai termina. După ce în urmă cu aproximativ 12 ani acesta a murit în condiţii extrem de suspecte, cadavrul său fiind găsit lângă groapa de gunoi a municipiului Suceava, zilele trecute familia acestuia a fost călcată de hoţi.

S-a întâmplat chiar în noaptea de Înviere, în timp ce soţia afaceristului era plecată la slujba de la biserică. Cel mai probabil hoţii au urmărit-o pe femeie şi au acţionat în timp ce aceasta nu era la domiciliu.

Indivizii care au intrat în locuinţă au forţat uşa de acces, iar apoi au răvăşit totul în căutarea bunurilor de valoare. În final, dintr-un sertar, hoţii au furat bijuterii de aur şi bani în valoare totală de aproape 50.000 de euro.

Femeia şi-a dat seama că a fost victima hoţilor imediat ce s-a întors de la slujba de Înviere şi a sesizat poliţia. Oamenii legii au efectuat cercetări la faţa locului şi au adunat date, iar acum încearcă să dea de urma autorilor furtului.

 

O sinucidere total atipică

Cadavrul lui Gicu Bujoreanu, în vârstă de 38 de ani, a fost găsit în cursul anului 2005 de un pădurar, la aproximativ 30 de metri de drumul de acces spre groapa de gunoi a Sucevei. Corpul se afla în stare avansată de putrefacţie, dar anchetatorii au reuşit să stabilească, în baza unui act de identitate găsit în haine, că este vorba de Gicu Bujoreanu, patronul caselor de schimb valutar „Bujy Exchange”, precum şi al unei agenţii de manechine („Bujy Models Agency”).

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava de la acea vreme, „la faţa locului s-a deplasat procurorul criminalist de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava şi medicul legist din cadrul Serviciului de Medicină Legală Suceava, care după examinarea cadavrului şi efectuarea cercetării la faţa locului, au dispus ridicarea şi transportarea corpului neînsufleţit la morga Spitalului Judeţean, în vederea efectuării necropsiei”.

Deşi cadavrul nu prezenta urme de violenţă, poliţiştii au luat în calcul şi varianta unui act criminal, lucrurile având să se clarifice în urma autopsiei. În final, cauza morţii a fost asfixiere mecanică prin corp străin introdus în laringe. Suicid, a sunat verdictul doctorului Uşurelu. Metoda prin care Gicu Bujoreanu şi-a pus capăt zilelor a fost una mai puţin obişnuită: afaceristul şi-a băgat pe gât o pungă de plastic mototolită şi, astfel, nu a mai putut să respire, sufocându-se. Bujoreanu a dispărut de la domiciliu la data de 16 iulie 2005, după ce cu numai o zi înainte fusese la Bucureşti, iar la întoarcere şi-a abandonat autoturismul (un Renault Megane, SV-06-VKP), pe raza municipiului Ploieşti.

Din ceea ce am aflat de la familie şi poliţiştii care au scotocit tot judeţul pentru da de urmele afaceristului, acesta din urmă suferea de ceva vreme de o boală psihică. Gicu Bujoreanu avea impresia că suferă de o boală incurabilă. Din câte se pare, deşi a fost dus pe la mai mulţi medici care i-au infirmat acest lucru, fălticeneanul era convins că doctorii mint şi că el are dreptate.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Bani şi bijuterii în valoare de aproape 50.000 de euro, furate din casa fostului afacerist fălticenean Gicu Bujoreanu.
 Vizualizări articol: 8125 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 2 voturi
Bani şi bijuterii în valoare de aproape 50.000 de euro, furate din casa fostului afacerist fălticenean Gicu Bujoreanu5.052

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei