Patru suceveni trimiși în judecată pentru o partidă de vânătoare ilegală și-au aflat pedepsele în dosarul în care au fost judecați pentru braconarea a două capre sălbatice și a unui iepure.
Judecătoria Gura Humorului le-a aplicat celor patru pedepse suspendate sub supraveghere, însă asta în condițiile în care inculpații au achitat întreg prejudiciul calculat, de 8.300 de euro, le-au fost confiscate armele, dar și două mașini de teren. Sentința poate fi atacată cu apel, dacă inculpații consideră că pedepsele stabilite sunt prea aspre.
Vânau noaptea, cu mașini de teren și proiector
Pe 30 august 2014, la ora 4.30, agenții Postului de Poliție Cacica au primit o informație legată de braconieri care au vânat în noapte pe raza fondului de vânătoare Solca și care se deplasează pe drumul comunal Runcu din localitate.
Pe acest drum a fost oprit pentru control un autoturism Suzuki Grand Vitara, în care polițiștii au găsit un sac în care se aflau două leșuri de capre sălbatice și unul de iepure. La volan a fost identificat Andrei Șorea, din comuna Arbore, care inițial nu a recunoscut fapta și a declarat că a cumpărat cele trei animale împușcate de la o persoană necunoscută, din satul Pârteștii de Sus.
În următoarele ore, după ce la fața locului au ajuns și polițiști specializați de la Serviciul Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), au fost identificate două arme de vânătoare cu care s-a tras, iar ulterior au fost identificați încă trei bărbați care ar fi participat la partida de vânătoare ilegală. În acest dosar au fost cercetați și trimiși în judecată Andrei Șorea, din Arbore, Cristinel Prelipcean, din Iaslovăț, ambii vânători autorizați, alături de Gheorghe Hapurne și Vladimir Duțu, ambii din municipiul Rădăuți. Din anchetă a rezultat că cei patru au mers la braconat cu două mașini de teren (Suzuki Grand Vitara și Hyundai Tucson) și s-au folosit de un proiector cu care au iluminat zone întinse.
Cei patru au fost judecați pentru comiterea a nu mai puțin de patru infracțiuni: ”nerespectarea regimului armelor și munițiilor”, ”uz de armă fără drept”, ”braconaj cinegetic”, ”transportul vânatului dobândit fără respectarea condițiilor legale”.
Obligați la 60 de zile de muncă în folosul comunității
Conform sentinței Judecătoriei Gura Humorului, cei patru inculpați au fost condamnați la pedepse cuprinse între 9 și 12 luni de închisoare, suspendate sub supraveghere pe o durată de doi ani de zile.
Fiecăruia dintre ei i s-a impus, printre alte obligații, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, la unul din serviciile de pe lângă primăriile din localitățile unde își au domiciliul.
Judecătorii au mai constatat recuperarea prejudiciului, prin achitarea a 8.300 de euro, către partea vătămată – Societatea de Vânătoare Bucovina. Cele două mașini față de care s-a dispus confiscarea specială aparțin inculpaților Andrei Șorea și Gheorghe Hapurne.
De asemenea, s-a dispus confiscarea unei arme de tir sportiv marca Voere, a unui proiector cu cablu adaptor pentru priză de brichetă auto și a unei arme de vânătoare marca Mossverg.
Fiecare inculpat mai are de plătit statului cheltuieli judiciare de câte 900 lei.
La judecată
Vânătoare plătită scump de braconieri: arme și două mașini de teren confiscate, plus 8.300 de euro de achitat
