Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 31 iul 2023 - Anul XXVIII, nr. 177 (8401)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9751 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,5879 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video
Gabriel MANTA

Gabriel MANȚĂ


Vulpea, paznic la... reprezentantele cocoșului galic!

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Încă nu urmăresc partidele de la Campionatul Mondial de Fotbal Feminin, desfășurat în Australia și Noua Zeelandă (se transmit dimineața la Televiziunea Română), dar la un moment dat o voi face, începând din fazele eliminatorii. Deocamdată abia se încheie faza grupelor și mi-a atras atenția o informație referitoare la meciul Franța – Brazilia, care s-a jucat sâmbătă și s-a încheiat cu victoria franțuzoaicelor cu 2-1. Ei bine, știrea este că antrenorul Franței este Hervé Renard. Vi-l mai amintiți? Poate dacă îi spunem ”Vulpe”, că asta înseamnă Renard în limba franceză. Ei bine, ca să nu mai lungesc suspansul, presupunând că ar fi vreunul, acum vreo 9 luni acest antrenor arunca în depresie întreaga Argentină, iar masa enormă de suporteri fără frontiere ai lui Messi era cuprinsă de îndoială. Se întâmpla tot la Mondiale, evident masculine, și era partida de debut a Argentinei, înfrântă uluitor de Arabia Saudită, care a întors scorul după pauză. Cu acest ”Vulpe” pe bancă! Pe care îl regăsim acum pe banca reprezentativei feminine a țării sale de baștină, ceea ce cu greu se poate considera un progres în carieră. Din punct de vedere financiar, sigur nu. Dar iată că Renard își vede de treabă și aproape sigur echipa sa va termina faza grupelor în postura de lider, în care se află și acum (ultimul meci din grupă va fi cu Panama, care are 0 puncte și golaveraj 0-5). Campionatul Mondial la fete are doar o istorie recentă, puțin peste 30 de ani de la prima ediție, și interesant este că Franța n-a fost o mare forță la feminin, deși sigur ar fi trebuit să fie. O singură dată a ajuns în semifinale, la ediția din 2011, dar și atunci a terminat în afara podiumului. Iar în 2019, când a fost gazdă, a capotat în sferturi în fața SUA, viitoarea campioană. Revenind în prezent, poate de data asta, cu un Vulpe-antrenor și o Vulpe-căpitan (Wendie Renard, nicio legătură de rudenie), altfel vor sta lucrurile. Deocamdată, odată cu victoria împotriva Braziliei, acest Hervé Renard a reușit o altă premieră în fotbal, fiind singurul antrenor din lume cu victorii la turnee finale de ambele sexe! Anterior, fusese primul antrenor campion al Africii cu două reprezentative diferite, Zambia și Coasta de Fildeș. La masculin, căci experiența actuală este prima în fotbalul feminin.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Vulpea, paznic la... reprezentantele cocoșului galic!.
 Vizualizări articol: 640 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 2 voturi
Vulpea, paznic la... reprezentantele cocoșului galic!5.052

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



Alte articole semnate de:
Doru POPOVICI
Doru POPOVICI
Gabriel MANTA
Gabriel MANTA

 

 

RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei