Gabriel MANȚĂ

Pierdusem din vedere că setul decisiv în Cupa Laver este un maxi tie-break, dar calculul a funcționat. Stilul de joc al lui Murray și de Minaur, cu schimburi și egalități nesfârșite, a făcut ca meciul de retragere al lui Roger Federer să nu se suprapună cu meciul naționalei de fotbal. Nici nu știu ce m-a emoționat mai mult, jocul în sine, un dublu la care partenerul lui Federer era Rafa Nadal, sau șuvoiul de lacrimi care a urmat. Meciul a fost o poveste în miniatură a acelor confrutări pierdute de Roger de la mingi de meci, fără de care se duela în Grand Slam-uri cu Serena, nu cu Nole! Doar că omul implicat în înfrângerile alea era chiar sârbul, care își scria și el istoria sa. Roger a ajuns la minge de meci cu două servicii, doar că el n-a servit vineri seară cu mai mult de 185 km/h, nici nu a forțat pe deplasare, iar unele voleuri, altădată floare la ureche, s-au oprit în fileu din cauză că a flexarea genunchiului nu mai era ceva natural. Nici Rafa n-a fost în vârf de formă, dar nu era drept ca rezultatul să umbrească manifestul simbolizat de acest meci. Doar Tiafoe a înțeles greșit ce înseamnă să faci spectacol. s-a dovedit tipul acela de american care-și pune ostentativ cizmele pe masă, luându-l la țintă pe Roger, spre uluiala tuturor, ceea ce a dus la ceva neașteptat într-o asemenea seară: huiduieli din public! Mai mult, Rafa a plonjat efectiv sub fileu ca în tranșee ca să se ferească de un alt obuz al lui Tiafoe. Totuși, în ultima zi, am avut parte de spectacol adevărat de la Tiafoe, cel pe care-l așteptam de la el, cu care a întors efectiv soarta meciului cu Tsitsipas, salvând 4 mingi de meci, și totodată soarta Cupei Laver. Restul Lumii a câștigat pentru prima dată în fața Europei, dar ăsta e doar un detaliu.

Ce a urmat cred că e irepetabil. Omagiul adus lui Swiss Maestro a fost covârșitor. Mesajele celor din tribune erau și ele copleșitoare. Iar omul Roger a plâns necontenit ca un om care a iubit din suflet ceea ce a oferit lumii vreme de peste 20 de ani. A plâns și Rafa, fără cenzură, conștient că-și pierde sufletul geamăn al tenisului. Și, mărturisesc, am plâns și eu ca un prost dostoievskian ce mă aflu. Viață minunată, Roger, așa cum ne-ai făcut-o și tu nouă, de nenumărate ori!