Gabriel MANȚĂ

Ashley Barty încheie cu finala de mâine ceea ce poate fi numit ”tronsonul american”. În lipsa Serenei, Barty a luat la mână, începând din optimi, cam tot ce a propus tenisul feminin din SUA la acest turneu. Nu numai că n-a pierdut set, dar se poate spune că a defilat. Doar Anisimova, antrenată de Cahill, s-a prezentat rezonabil, câștigând 7 game-uri. În rest, Pegula a încasat o lăptăreasă (0-6), iar Keys un băț (1-6). Ce urmează? Collins. Danielle Collins. În dimineața în care Simona o întâlnea pe Cornet, meciul lor a întârziat, așa că am urmărit ultimele două seturi dintre Mertens și Collins, mai ales că dintre acestea se alegea, teoretic, următoarea adversară a Simonei. Pot spune că jucătoarea americană m-a înspăimântat. Viteza unui rever câștigător în cross a fost afișată pe ecran: 163 km/h, ceva care e greu de atins și în tenisul masculin. Mi-am dat seama că fata asta poate spulbera pe oricine se prezintă în fața ei cu serviciu atacabil, deci inclusiv Simona. N-a fost să fie, învingătoarea Simonei fiind cea care a simțit pe pielea ei iureșul produs de lovituri pe ambele părți. Apoi Swiatek, învingătoarea Soranei. Iată de ce finala feminină este de neratat. Dintre toate aceste jucătoare americane de pe traseu, Collins chiar are potențialul de a o deraia pe Barty din misiunea ei de a câștiga turneu de Grand Slam (și) acasă. Pe de altă parte, Barty are prea multe arme pentru a fi înregimentată în grupul jucătoarelor care pot fi luate pe sus de un joc în forță (deși e simplist să spui despre Collins că joacă în forță și atât). Barty etalează și un ”smart tennis” de nivel superior celui practicat de Mertens, care i-a luat un set lui Collins. Sâmbătă, ora 10:30.

Pe partea băieților, toată povestea a fost confiscată de Medvedev, care a câștigat cu Auger-Aliassime de la 0-2 și minge de meci! Nu e de povestit, așa ceva îi numa’de văzut, vorba cântecului. Când Medvedev a pomenit numele lui Djokovic în interviul de pe teren, dincolo de antipatia stârnită printre spectatori, analogia lui chiar avea sens. Până și eu m-am gândit la mingea aceea de meci a canadianului (sen-za-ți-o-nal a jucat acesta vreo 95% din meci!), că dacă vrea să fie numărul 1, atunci trebuie să aibă o reacție tipică actualului lider mondial. Și a avut.