Gabriel MANȚĂ

Penultima etapă de Liga Campionilor, faza pe grupe, a adus unele confirmări dureroase. Două echipe frumoase, pe care acum doi ani, când pandemia exista doar în dicționar sau în studii specialitate, le vedeam într-un derby pe Camp Nou, nu se vor califica în optimi. Barcelona ca Barcelona, culege ce a semănat, dar Dortmund a fost consecventă, ba chiar a făcut eforturi de a nu-l pierde pe Halland. Desigur, mai există minuni, numai că aceste două cluburi nu le merită. Golaverajul lor este rușinos, minunile alea ar fi de-a dreptul obscene. Mai bine ar trata serios Liga Europa, e un trofeu european pe care alde Ronaldo și Messi n-au avut niciodată ”șansa” să-l câștige.

Apropo de cei doi corifei, pare că totul converge spre marea confruntare. Lui Ronaldo îi merge mai bine decât clubului, dar acesta din urmă beneficiază din plin. Doar câteva minute, în mai multe jocuri, au atârnat mai greu decât restul sutelor de minute, astfel că United va termina, aproape sigur, pe primul loc în grupă. Atât de puțin îi trebuie lui Ronaldo să strălucească, dar totodată atât de tare. În schimb, Messi nu strălucește, sau cel puțin nu atât de tare încât să eclipseze în jur. Mbappè a rămas jucătorul emblematic la PSG, el va fi fără îndoială starul următorilor ani, multiplu câștigător de Baloane. În schimb, Neymar e pe tobogan, marele risipitor (a se citi ratangiu) va împlini 30 de ani pe 5 februarie, adică în aceeași zi în care Ronaldo va face 37! Ce diferență între cei doi fotbaliști dăruiți din belșug cu talent, că doar sunt născuți în aceeași zi cu... Hagi! La derby-ul cu City, pe Neymar nu l-a ajutat piciorul stâng, după ce scosese mai mult decât se aștepta dintr-o fază încâlcită. Însă ceea ce mi s-a părut dureros pentru parizieni nu au fost fazele de la golurile încasate, construite atât de clasic, cu mingi aruncate în spatele liniilor ”inamice” pentru jucătorii de bandă, ci acele contraatacuri purtate în trei, și ce trei – Messi, Mbappè, Neymar, dar irosite până la finalizare, din lipsă de conexiuni, de soluții. N-o fi Pochettino cel mai mare antrenor din lume, însă unele faze trebuie tranșate de valoarea intrinsecă a jucătorilor. Ar merita o analiză separată despre cum cei trei evită soluțiile individuale pentru un fel de respect reciproc, de altruism autoindus.