Nu i-ar fi ieşit lui Moţi cu alţii

Nu încape îndoială: ceea ce vor şi aşteaptă spectatorii este una, iar ceea ce fac şi desfac patronii şi conducerile tehnice ale echipelor noastre este cu totul altceva. Bunăoară, la sfârşitul campionatului trecut, ne aşteptam ca Steaua să se întărească pe parcursul pauzei de vară, astfel încât noul sezon să ne aducă nu numai satisfacţie şi bucuria rezultatelor foarte bune, ci şi un joc spectaculos, altfel decât cel promovat de Reghecampf. Prima surpriză dintr-un lanţ de altele asemenea a fost înlocuirea lui Reghe cu un altul, Gâlcă, la fel de insipid, de limitat şi de trist. Ba chiar aş zice că şi mai şi, adică Reghe părea exuberant şi entuziast pe lângă abătutul ăsta, căruia parcă-i plouă mereu, iar el îşi uită mereu umbrela. Iar echipa se exprimă în teren absolut la fel ca antrenorul ei la conferinţele de presă: un şir de stereotipuri nehazoase, cu toţii părând nu sportivi, ci nişte funcţionari obligaţi să meargă la serviciu timp de 90 de minute. Steaua nu are în lot decât trei fotbalişti adevăraţi: Arlauskis, Sânmărtean şi Dodel. Din nefericire, Arlauskis e pus să apere, nu să înscrie, iar ceilalţi doi să creeze ocazii pentru ăilalţi. Care, împiedicaţi la cap din naştere şi la picioare din cauza pregătirii evident anapoda, nu reuşesc decât să creeze haos în propriul joc şi haz în rândul adversarilor şi spectatorilor. Spun asta fiindcă pare absolut neverosimil ca o echipă care susţine că vrea ca în următoarele-i meciuri să joace cu alde Real, Barca sau Chelsea să nu reuşească să bage mingea într-o poartă fără portar. Înainte de a-i aduce elogii lui Moţi pentru prestaţia sa fabuloasă, s-ar cuveni să ne întrebăm cu ce treabă se aflau pe gazon toţi neisprăviţii Stelei porecliţi fotbalişti.