Se făcu dreptate!

S-ar putea să vă declaraţi plictisiţi de abordarea în această rubrică, două zile la rând, a aceluiaşi subiect: Gala FIFA de decernare a trofeelor anuale. În fond, nu e vina mea că Gabi Manţă, colegul de rubrică, a avut norocul să prindă ediţia de ieri, când evenimentul încă nu fusese comentat, dar spuneţi şi dv.: pot să trec peste premierea fotbaliştilor pe care-i iubesc cel mai mult în fotbalul zilelor noastre, Ibra şi CR7? Vă e clar că nu. Iar dacă adăugăm că şi dl Edson Arantes do Nascimento, ceva mai cunoscut sub pseudonimul Pele, cel pe care îl consider cel mai mare din întreaga istorie a fotbalului, a primit şi el un Balon de Aur pentru întreaga carieră (absolut unică şi imposibil de egalat: cine mai poate înscrie în ziua de azi 1.271 de goluri, cu apărările ăstea sălbatice!?), atunci veţi înţelege de ce nu puteam ataca nici eu alt subiect. Aşadar, Cristiano Ronaldo a mai făcut o nefăcută: a luat trofeul în anul în care n-a câştigat nimic cu echipa de club. Asta însă e o dovadă că totuşi (pricepeţi ceva, bă, Naşule şi Piţurcă?) echipa naţională este incomparabil mai importantă decât orice echipă de club. Chiar dacă Bayern a luat toate cele 5 trofee posibile, iar Ribery a fost decisiv adesea, şi mai ales în câştigarea Champions' League, iată că faptul că Ronaldo a făcut şi nefăcuta aialaltă, la naţionala Portugaliei, a condus la adjudecarea Balonului de Aur aproape fără replică. Şi fără nici o contestaţie, aşa cum au fost destule în ediţiile anterioare. Al doilea mare laureat căruia i s-a făcut dreptate a fost Pele. Cum să nu aibă acasă şi acest trofeu singurul fotbalist din lume care deţine de trei ori titlul mondial? Nu în ultimul rând, Ibra a fost şi el încununat pentru golul anului. Bijuteria aia nu are egal, cum nici Ibra nu greşeşte când spune acelaşi lucru despre el însuşi. Iar dacă întreaga Gală a fost una a dreptăţii şi corectitudinii, atunci nu putea lipsi dintre laureaţi domnul Jupp Heynckes, antrenorul cel mai titrat al sezonului trecut, căruia patronii clubului Bayern i-au făcut una tipic românească, premiindu-l cu... destituirea! Că, deh, îi promiseseră postul lui Pep. Noroc că mai există FIFA care, într-un puseu de fair play, i-au oferit ceea ce i se cuvenea: titlul de antrenorul anului.