Aşa creştem noi, cei mici...

...sănătoşi, voioşi, voinici! Ăstea erau primele (dacă nu cumva singurele) versuri din ceva ce recitau copiii de grădiniţă prin anii '80. Desigur, în timp ce făceau mişcările alea de gimnastică menite a le oxigena creieruţele şi a le dezmorţi membrele. Cum naiba de mi-am adus aminte de ele la 30 de ani după ce îl priveam în ochi pe ăl' mic (pe atunci) făcând gimnastică pe versuri? Simplu: urmărindu-i pe ăia micii ai Stelei de fapt ai Viitorului, de fapt ai nimănui şi cu atât mai puţin ai mingii! Îngemănarea halucinantă de rezultate ale celor mici cu cele ale seniorilor din Champions' League (3-0 şi 3-0 la Gelserkischen, cu Schalke, 0-4 şi 0-4, acasă, cu Chelsea) te duce cu gândul ori la vrăji, ori la modele. Văzând jocul şi al celor mici, şi al celor mari, îţi vine în cap că ăştia micii şi i-au luat de model pe ăia mari: la fel de năuci pe teren, la fel de împiedicaţi în joc, la fel de speriaţi de adversar şi mai ales la fel de încurcaţi de obiectul ăla rotund care trebuie dat, în principiu, la cei din echipa ta, nu la adversar, iar când e de băgat s-ar cuveni băgat în poarta ălorlalţi şi nu în cea proprie. Dacă avem în vedere factorul cronologic, s-ar zice că ăia mari îi xeroxează la rezultat pe ăia mici, care joacă întotdeauna cu câteva ore mai devreme. Concluzia din acest mic studiu comparativ ar fi că ăia mari n-ar mai trebui să se dezbrace, să se încălzească şi mai apoi să ne ofere o oră jum'ate de divertisment, ci pur şi simplu să anunţe doar scorul la timpul potrivit, respectiv cel înregistrat deja ceva mai devreme în meciul under 19. Ce-am reţinut eu din panarama de alaltăieri: că în echipa Steaua există doi fotbalişti, Dodel şi Stancu, doi semifotbalişti, Bourceanu şi Latovlevici, şi 7 gugumani, de fapt 10 cu tot cu înlocuitori, dintre care doi, numiţii Georgevschi şi Popa, n-au absolut nici o treabă cu nobilul sport pe care parcă sunt forţaţi să-l practice împotriva voinţei lor. Ideea de a lua 4 puncte din 6 Basel-ului e la fel de hazoasă ca aia de a bate Chelsea în retur.