Doru POPOVICI

Nici n-a început bine returul şi iată că deja s-a stârnit un iureş al schimbărilor de antrenori, astfel încât circul obişnuit de pe gazon este surclasat de cel de la nivelul conducerilor tehnice ale echipelor. Dacă la Steaua fenomenul nu mai este de multă vreme unul neobişnuit, faptul că recordurile becaliene sunt în pericol ar trebui să ne mire puţin. Sau chiar niţel mai mult, din moment ce aflăm că domnul Ioan Niculae (aici am putea porni o discuţie: ăştia discreţi de obicei au interese majore în alte direcţii, şi tocmai de aceea încearcă să nu facă valuri în fotbalul pe care îl folosesc pe post de maşină de spălat bani) din Divizia A a reuşit să schimbe nu mai puţin de 18 antrenori! Cred că Becali nu are atâţia bifaţi, fiindcă la el se rulează cam aceleaşi nume: Piţurcă – Stoichiţă – Lăcătuş care vin şi pleacă şi iar vin şi iar pleacă, timp în care ciobanul le recită poezia aia cu Zenga – Hagi – Protasov, doar-doar o mai pune botu’ vreunul din ăştia. Şi chiar nu m-ar mira ca într-o bună zi să-l vedem pe Zenga (ăilalţi doi - exclus) reizvorând pe post de mama răniţilor, ceea ce nu l-ar face altceva decât este în realitate, adică un antrenor de mâna a treia, numai bun să antreneze echipe de mâna a patra, precum Steaua. Sau Dinamo. Sau Rapid. Că toate ălelalte sunt cam de a cincea, mai puţin Vasluiul. Asta-i de mâna a treia. Ideea e că şi pe Guardiola sau Mourinho de i-ar aduce oricine la noi, tot nu poate face bici din... fotbaliştii noştri. Că asta-i de fapt chestia pe care nu pare s-o observe nimeni din „fenomen”: echipele noastre colcăie de nechemaţi, de murături, de panarame pentru care mingea este o mare enigmă sau chiar duşman de moarte. Foarte curios e faptul că acolo unde lucrurile merg din prost în mai prost (Dinamo, Rapid) nimeni nu vorbeşte de schimbarea antrenorilor, deşi zău că s-ar impune. Asta demonstrează că s-a ajuns la o stare de lehamite aşa de profundă, încât s-au săturat până şi să mai grohăie despre titlu, cupe europene etc. Asta-i de fapt imaginea de ansamblu a fotbalului nostru: ceva nedefinit care pendulează între isteria schimbării pe bandă rulantă a unor antrenori pe deplin necalificaţi şi abandonarea în durerea lor a echipelor.