Doru POPOVICI

Vestea cea mai importantă dar şi cea mai tristă a sfârşitului de an este cea care ne anunţă dispariţia unui mare fotbalist: Socrates, unul dintre fotbaliştii cei mai eleganţi pe care mi-a fost dat să-i văd vreodată, comparabil din această perspectivă cu un Bobby Charlton, Beckenbauer, Loţi Boloni, ca să mă limitez doar la cei care au fost mijlocaşi. Avea mereu privirea ca un radar, scanând terenul pe toată lungimea şi lăţimea, mingea părând că nu-l interesează. De fapt, îl interesa atât de mult, încât (folosind o sintagmă care se aplică marilor chitarişti, Eric Clapton, de exemplu, despre care se spune că „are chitara în prelungirea mâinii”) mingea făcea parte din el, era prelungirea piciorului. Lejeritatea cu care o mângâia sau forţa cu care din când în când o mai şi lovea făceau din prezenţa lui în teren un spectacol în sine, dincolo de cel al echipei, probabil ultima reprezentativă a Braziliei care a cultivat arta pentru artă, în opoziţie cu goana nebună după rezultat de care s-a lăsat şi ea contaminată de la o vreme încoace. Peste toate, Socrates juca aşa cum numai cei dotaţi cu un I.Q. peste medie o pot face. Vă rog să vă amintiţi (cei mai în vârstă) de jocul lui Boloni, atât la Steaua, cât şi la Naţională. Aşa-i că singurul calificativ potrivit, sau măcar primul, e cel de „deştept”? Dovada e-n acte: Loţi era medic. Tot aşa şi Socrates. (Lăsaţi glumele alea cu „stomatologul care e aproape ca un doctor”). Iar pe cei mai tineri, care nu l-au prins pe Loţi în activitate (aia de pe gazon, nu din cabinet) îi rog să-l urmărească în oricare interviu, la TV sau în ziar, şi să-mi spună apoi cu cine din fotbalul românesc se poate compara, ca eleganţă a exprimării, ca nivel al umorului de calitate, ca abordare a oricărui subiect. Uite, de aia e şi mai mare tragedia când mai dispare câte un intelectual al sportului, în cazul de faţă rămânând, pe ditamai planeta, un singur doctor din doi, câţi erau până acum vreo trei zile.

Cât priveşte problema colaterală: da’ ce fel de doctor e ăla care cade în alcoolism, ba mai şi dă colţu’ din cauza asta?, răspunsul e ceva mai complicat. În loc de răspuns, vă adresez,  deloc retoric, o altă întrebare: aţi calculat vreodată, măcar din plictis, cîţi dintre cunoscuţii sau prietenii dv., oameni cu studii, ingineri, profesori, doctori, sunt loviţi de alcoolism? Şi că la aproape nici unul nu există vreo explicaţie? Înainte de a se fi tratat pe sine, doctorul Socrates a tratat fotbalul: cu dragoste, respect şi devotament.