Doru POPOVICI

Alaltăieri am citit într-un ziar central o declaraţie a numitului Jean Pădureanu, conform căreia în România mafia pariurilor sportive e cea care „face legea”, în sensul că sunt numeroase meciuri trucate şi multe personaje implicate care fac averi considerabile din povestea asta. Pentru cei mai tineri şi pentru cei mai slabi de memorie, probabil că ar trebui amintite câteva elemente din biografia mai mult decât interesantă a domnului Pădureanu, poreclit cândva, din motive care mi-au scăpat mereu, „Lordul”. Ei bine, domnu’ Lordu’ justifică acest apelativ doar prin comparaţie. Nu cu oricine şi de oriunde, ci doar cu un număr (destul de mare, e drept) totuşi limitat de indivizi a căror activitate se derulează exclusiv în zona fotbalului. Aşadar, Pădureanu poate fi luat drept lord doar dacă-l aşezi între Borcea, Pinalti, Becali, Hizo, Halagian, Prunea, Sechelariu. Altfel nu iese de „lord” decât, eventual, la mişto. Dar nu asta era ideea, ci faptele de gazon, de capă şi şpagă, cu care domnu’ Lordu’ a fost creditat vreme de câteva decenii, fără ca asta să-i fi afectat în vreun fel starea de libertate, cu cele mai ordinare porcării comise pe terenurile de sport din întreaga lume. Fiindcă, fără dubii, nicăieri pe această planetă nu s-a gândit nimeni până la Lordu’ să inventeze ceea ce s-a numit „cooperativa”, alcătuită din vreo 5-6 echipe (în moţ cu Bistriţa-i natală, alături de Ceahlăul, Bacău, Galaţi, Piteşti, pe lângă care, ocazional, conjunctural, se mai cooptau una sau două) care eliminaseră egalurile dintre ele: acasă la mine bat eu, acasă la tine mă baţi tu, am luat câte 3 puncte, pa la domni. Iar ca treaba să fie şi mai bună şi poporul mulţumit că vede goluri multe, scorurile erau de 4-3, 5-2. Retrogradau proştii care mai făceau câte un egal. În a doua jumătate a anilor ’90, pe când Foresta juca în A, iar „cooperativa” se declarase ca autodizolvată (tot în libertate!), circula zvonul că domnu’ Lordu’ se reorientase „profesional”, adică devenise parior. La noi neexistând case de pairuri, cică domnia (sau „lorzia”!?) sa paria în Austria, la „Wettpunkt”. Nu mult: cam câte 100.000 de dolari (trimişi la pungă, model Becali, prin intermediar) la scor exact. Pariorii ştiu ce-nseamnă asta: cote enorme, la un 3-4 sau 3-3 cota fiind pe la 14. Înmulţiţi 100.000 cu 14 şi vedeţi ce iese. Ceea ce mă face să mă gândesc că domnu’ Lordu’, atunci când vorbeşte de meciuri trucate în beneficiul caselor de pariuri şi al unui număr (redus) de pariori „norocoşi”, vorbeşte în calitate de cunoscător. Nu-i şi proverbul ăla: „Gura cunoscătorului adevăr vorbeşte”?