Doru POPOVICI

Titlul de azi e pus între ghilimele întrucât este un citat din filosofia de gazon a clasicilor gândirii cu mingea la picior. Spuneţi drept, aşa e că aţi auzit chestia asta după fiecare înfrângere, ratare, eşec (că nu-mi mai ajung pleonasmele....) din ultimii 10-12 ani?... că până atunci parcă mai avuseserăm, preţ de alţi vreo 10 ani, şi niscai „succesuri”?
Miercuri, oarecum stârnit de calculele din „Gazeta Sporturilor”, conform cărora toate cele 4 echipe ale noastre (mai) aveau şanse de calificare, am stat ca de obicei călare pe cele două televizoare puse unul peste altul, să văd dacă Fener bate (sau măcar trage cu dinţii de-un egal favorabil, desigur, Stelei, căreia nu i-ar mai fi rămas decât să-i bată şi ea, la spartul târgului, pe aceiaşi olandezi!) în Olanda, astfel încât chestia asta, completată de victoria Stelei la Tiraspol, să-i fi dus pe ai noştri fix în „primăvara europeană”. Până la un punct, totul a mers cum trebuia: turcii, cu „turcul” Roberto Carlos sclipitor ca-ntotdeauna şi cu un portar adevărat (chiar dacă sărit binişor de suta de ani) între beţe, au câştigat cu voioşie un meci chiar de fotbal, chiar în Olanda. Acolo unde, dacă vă amintiţi, Steaua parcă reuşise şi ea să treacă de vreo două ori centrul terenului. Lucru pe care l-a reuşit şi în Moldova, pardon, în Republica Transnistreană, a cărei campioană, Sferiff Tiraspol, e de fapt campioana Moldovei! Hai că suntem tari: ne-a bătut (căci ce altceva e egalul -dublu!, că nici la Bucureşti n-am fost mai breji – ăsta de la Tiraspol decât o înfrângere umilitoare?) o echipă care joacă în altă ţară decât a ei!! Cât despre ce ne-a fost dat să vedem pe ecrane, pare mai degrabă o comedie, un circ: o panaramă de portar care îşi bagă singur în aţe o minge nici măcar şutată (continui să cred că negrul ăla a atins mingea cu talpa mai degrabă decât cu şpiţul), un fundaş numai fiţe şi gărgăuni (Rada) care se pune pe driblat (că le şi are al dracu’ cu asta!) la 20 de metri de poartă şi, desigur, pierde mingea care doar întâmplător (că aveau şi transnistrenii proştii lor!) nu ajunge tot în aţe, tot el reuşind să trimită în corner o minge pe care a vrut să o şuteze spre centru (dacă era 1 metru mai la dreapta ieşea autogolul anului), un „născut talent şi mort speranţă” (Bicfalvi) care de la debutul lui senzaţional şi până acum a reuşit să acumuleze doar slănină, oricum nu tot atâta cât Baciu, pe care tremurau şuncile... I-aţi auzit după meci? „Viaţa merge înainte!” Şi fotbalul. Dar fără ei.