Doru POPOVICI

În dimineaţa meciului, am spus la radio că scorul va fi 2-1 pentru Unirea Urziceni. Faptul că n-a fost decât 1-1 nu e întâmplător, dar nici mari dureri de cap n-ar trebui să ne dea nouă, suporterilor, întrucât nu cred că se îndoieşte cineva de prezenţa Urziceniului, la primăvară, măcar în Europa League, deşi eu încă am convingerea că prinde locul 2 în grupă şi continuă chiar în Champions’ League. Condiţia ar fi ca noi să-i batem de două ori pe Glasgow Rangers (lucru pe deplin plauzibil, nu?) iar Sevilla să-i ia toate punctele lui Stuttgart. Astfel, la data la care noi vom juca cu Sevilla, ea va fi deja calificată şi nu se va da de ceasul morţii să ne bată. În plus, dacă Stuttgart nu ia mai mult de un punct la Glasgow (în fond, de ce i-ar bate acolo dacă la Stuttgart n-a putut?) lucrurile stau şi mai bine pentru noi. Vă repet, după ce am văzut integral meciul dintre Stuttgart şi Rangers, în prima etapă, Urziceniul mi s-a părut mai bun, chiar aşa bătut la Sevilla cu 2-0. Vorba poetului, om trăi şi-om vedea.
Unde s-a irosit posibila victorie de alaltăieri? Întrebarea e retorică, iar răspunsul e de-a dreptul simplu: victoria s-a irosit nu în cele 90+3 minute, ci în fiecare etapă din campionatul actual, şi din cel precedent, şi din toate celelalte campionate din toate diviziile în care a jucat Unirea Urziceni. Aici e cheia enigmei: aţi văzut ce repede am luat gol? V-aţi întrebat de ce? Eu cred aşa: că la noi, în fiecare etapă, meci cu meci, fotbalul nu începe în secunda 1 a primului minut, ci mai încolo, iar uneori nu începe deloc. Jucătorii noştri sunt obişnuiţi s-o ia mai uşurel, iar când joacă cu vreo echipă mai slabă ei aşteaptă pur şi simplu să vină golul de la sine. Contează, adică, mai mult pe teama adversarului decât pe propriul joc. Iar adversarul nejucând mai nimic, evident că nici ăia buni, în cazul nostru Urziceniul, nu joacă nimic cam vreo 26 de etape dintr-un campionat. Ăia, nemţii sau oricare alţii, cum a fluierat arbitrul, o şi iau din loc. După care se petrece inevitabilul. Aştept ca în următoarele etape să mănânce jar în campionat, astfel încât în Champions’ League să intre cu motoarele turate. Ritmul ăla de jocuri miercuri-sâmbătă-miercuri e, cică, obositor pentru români. Da, o fi, dar dacă-ţi intri în el, treaba merge de la sine. Iar Dan Petrescu aşa a jucat, timp de vreo 6 ani. Dacă reuşeşte să le explice şi jucătorilor lui chestia asta, restul e simplu: ne calificăm de pe locul 2, că mai slabi nu suntem nici decât Stuttgart, nici decât Rangers.