Petru IOSIPESCU

Constat, cu amărăciune, că România se află într-o criză de lideri politici. Nu mai avem pe cine să urmăm. Cui să-i acordăm încrederea şi speranţele noastre? Pe scena politică au mai rămas în picioare, pe partea centru-stânga, doi oameni capabili să menţină încrederea populară, entuziasmul, zvâcul de care au nevoie partidele pentru a trăi: Rovana Plumb de la PSD şi Gabriel Oprea, generalul izmenar, preşedintele UNPR. În rest, bate vântul.

PSD, odată cu retragerea intempestivă, brutală, a lui Victor Ponta din fruntea formaţiunii, până când se lămureşte treaba cu acuzaţiile dure venite din partea DNA, a rămas fără conducere. Liviu Dragnea este şi el destul de atins de neîncredere şi suspiciune. Alte capete luminate, cu excepţia Rovanei Plumb, nu prea se mai văd prin ograda social-democraţilor.

Intenţia doamnei de fier a partidului de a ţine PSD-ul unit, măcar până trece furtuna, este de lăudat, dar să vedem cu cine o va face. Se pare că lui Liviu Dragnea nu îi prea convine ideea preluării frâielor PSD de către Rovana Plumb. Nici baroneţilor care sunt în aceeaşi bărcuţă cu Dragnea nu le pică bine soluţia de avarie. Dar dacă întorci lucrurile pe toate feţele şi cauţi atent prin grădina PSD, nu o să găseşti pe nimeni mai în vână decât Rovana Plumb. Mesajul ei de unitate şi regrupare a prins în teritoriu, dar există destule bisericuţe în partid care nu ştiu cum să se replieze. Nu le funcţionează busola. Mulţi primari social-democraţi se simt părăsiţi, abandonaţi în mijlocul urgiei.

De cealaltă parte, preşedintele Iohannis vrea “guvernul meu”, format din noul PNL care vine pe turnantă cu un suflu nou, rece, cu membrii dedulciţi la corupţie. Problema noului PNL e că poartă la sân, la cingătoare, în tolba, câteva nume la rostirea cărora omul simplu tresare deranjat: Anastase, Videanu, Boagiu, Falcă şi mulţi alţii. În 2012, USL a adunat, laolaltă, social-democraţii şi liberalii, într-un vot negativ masiv, îndreptat împotriva puterii de atunci, reprezentată de PDL. Azi, o parte dintre adversarii de odinioară sunt în aceeaşi barcă şi, chiar dacă nu mor unii de dragul celorlalţi, chiar dacă mai scapă câte-un mârâit pe sub uşă, oficial le merge bine braţ la braţ.

Madam Gorghiu ne propune un alt tip de politică. Klaus Iohannis vrea şi el un “alt fel de politică”. Cum s-ar argumenta această doleanţă a lui Iohannis? Prin insistenţa cu care îndeamnă partidul său ca să-l schimbe pe premierul României? Apoi, cu susţinerea unor firme străine să taie “cu seriozitate” pădurile ţării, cu dorinţa de a ajunge cât mai repede la un salariu de asemenea “serios”, pe măsura funcţiei sale, cu renovările pe care şi le doreşte la vila prezidenţială sau cu vizitele pe alte meleaguri pe unde “poartă umbrela” întâlnirilor cu diaspora care l-a votat? Iar dacă votanţii săi nu sunt mulţumiţi, trebuie să mai aştepte “coacerea” condiţiilor când, într-adevăr, va veni timpul potrivit în care Klaus Iohannis va face un altfel de politică!

Drept e că Iohannis nu mai are pe nimeni. Se luptă Alina Gorghiu pentru capacitarea maselor, pentru a spori încrederea cetăţenilor în politică liberală, dar fără prea mult succes.  Liberalismul are iz de amestecătură. Încă este ceva nedefinit. Nu s-au limpezit apele… Şi, atunci, ne întrebăm, noi cu cine votăm?