Petru IOSIPESCU

Niciodată un partid aflat la guvernare nu a avut mai puţină putere. Niciodată PSD nu şi-a extras puterea înscriindu-se în limitele legii. În vremea lui Iliescu, în perioada lui Năstase, a fost un partid puternic pentru că ori nu a ţinut seama de legi ori şi-a creat propriile legi. Puterea sa oficială s-a clădit pe abuz şi corupţie. S-a folosit de toate resursele la nivel naţional şi local. Şi-a subordonat economic posibilii adversari. Liderii PSD, cu sau fără firme, au adunat averi considerabile cu care au întreţinut partidul. Acele vremuri par să fi trecut. 

Astăzi Victor Ponta a abdicat de la şefia PSD. Ce resort a pus în mişcare gestul premierului de a coborî, fie şi vremelnic, din fruntea PSD? Abdicarea lui Victor Ponta este un gest inexplicabil, dată fiind filosofia politică românească înrădăcinată în glia arsă de soare a practicii. Motivul oficial e daravela aceea cu justiţia, despre care însuşi Traian Băsescu spunea c-ar fi cam cusută cu aţă albă. De ochii cui a demisionat Victor Ponta? Susţinătorii săi au spus, de la începutul scandalului, că şeful social-democraţilor e nevinovat, deci este o victima. Pe ei nu avea cu ce să-i convingă. Susţinătorii liberalilor îl consideră vinovat, oricare ar fi argumentele prim-ministrului şi-l vor plecat de la Guvern, nu din fruntea PSD. În concepţia preşedintelui Iohannis actualul Guvern este doar pe jumătate legitim. Din punct de vedere politic, sunt suficiente aceste motive pentru a-i cere demisia lui Victor Ponta? Nu prea. Este greu de demisionat de la şefia  guvernului.

Din această cauza s-a mers şi pe o altă cale, cea penală. În această direcţie orice speculaţie este inutilă. Nu se cunosc toate datele din dosarele lui Victor Ponta şi nu se ştie cât de departe vrea să meargă Casă de Producţie DNA cu filmul său science-fiction.

Pe de altă parte, răceala dintre Palatul Cotroceni şi Palatul Victoria este întreţinută şi amplificată tot cu probleme aparent banale, care, oricum, nu ţin de adevăratul interes naţional al României. Căci “interesul naţional” aşa cum îl percepe preşedintele surogatului de UNPR, generalul izmenar Oprea, nu se pliază, oricât s-ar da el de serios, de ce vrea ţara. Oprea se bate cu cărămidă-n piept că nu şi-a trădat partenerii de guvernare niciodată şi tot repetă că susţine guvernul până-n pânzele albe. Cât o fi de adevărat, rămâne de văzut.

Însă ceea ce surprinde la mult aşteptata altfel de politică este faptul din ce în ce mai clar că Herr Iohannis este un Traian Băsescu ceva mai molcom. Dar apele liniştite sunt adânci! Oare de ce domnia sa a ales între popor şi DNA? Păcat, mare păcat. Cu asemenea practici s-a grăbit când a anunţat că-şi doreşte două mandate de preşedinte al României!