Lucian AVRAMESCU

M-am uitat, în dimineața asta, la Andrei, fiul cel mare al fostului premier Adrian Năstase, dând declarații în fața pușcăriei unde a intrat, pentru a doua oară, tatăl său. De zece ani, de când Traian Băsescu reprezintă puterea absolută în România, inclusiv pe cea judecătorească (o caricatură a graficianului AMPress îl arată pe arendașul din Deal grăind cam așa – ”Eu nu am spus niciodată că voi fi un președinte jucător. Ați înțeles voi aiurea. Am zis președinte juDEcător!”), de un deceniu, deci, fostul contracandidat la prezidențiale Năstase a bătătorit aproape zilnic drumul spre DNA, spre sălile de judecată, viața lui fiind făcută iad. Mă întreb dacă acești zece ani n-ar trebui trecuți la ani de ocnă și extrași din pedepsele repetate cu care-l blagoslovește tribunalul lui Băsescu. Tudor Arghezi, într-una din scrierile sale acide, atrăgea atenția Statului și Adunării să ia aminte să nu devenim ”o colonie de ocnași”. Cad potrivite aceste vorbe în contemporaneitatea noastră dâmbovițeană. Cu ocna sunt amenințați prieteni, colegi și mai ales adversari ai demisului, iar 2014 începe rodnic la acest capitol. ”E ca un vis urât”, zice copilul cel mare al familiei Năstase, „și nu știm dacă ne vom trezi din el”. Da, vis urât. Am fost cu premierul încarcerat, ca ziarist, mai mult decât cu alți premieri, care au avut o activitate internațională mai plăpândă, în Biroul Oval de la Casa Albă și în Biroul Oval de la Kremlin, l-am ascultat dialogând cu omologi de pe mai toate meridianele. Mărturisesc că nu mi-a fost niciodată rușine că mă reprezintă. Cum de a ajuns el cel mai corupt individ din mocirla noastră care colcăie de mișmașuri, aranjamente oneroase și jaf național? Și dacă-i atât de corupt cum să-l bagi la pârnaie de două ori cam pentru aceeași vină, de a-și fi mâncat propriile afișe electorale și de a-și fi însușit niște termopane chinezești, ceea ce compromite până și sfânta idee de corupție? În timpul ăsta zburdă în libertate și dă sentințe la televizor unul în legătură cu care sunt dovezi că a păpat flota României și de numele căruia și al acoliților săi atârnă bănuieli de mare, chiar uriașă corupție.

Condamnarea, prin repetiție, a fostului premier și fostului ministru de Externe și fostului președinte al Camerei și fostului șef al celui mai mare partid și încă profesorului de drept internațional Năstase, a stârnit reacții și controverse. Ion Iliescu zice că nu-i o condamnare politică, dar că e cam prea de tot și cam prea mult. Învățăcelul actualului pușcăriaș, Victor Ponta, azi premier, afirmă răspicat că dascălul său e victima unui proces politic, ceea ce a stârnit mânie la Cotroceni și a isterizat din nou vocea Monicăi Macovei, care a țipat peste Europa ca din gură de șarpe că justiția e călcată în picioare. Care justiție, aia de stă capră sub Băsescu sau aia care judecă în săli amărâte disputa dintre doi țărani pentru o mejdină? Am citit și declarația unui parlamentar PDL care afirmă că Ponta l-a băgat la pușcărie pe binefăcătorul său, de frică să nu-i ia locul. Cazul Năstase, ”vis urât” pentru familie, o familie făcută țăndări, continuă să aprindă spiritele care se iau de piept în restaurant sau în restaurantul presei, plin ochi iar de clienți. Ce cred eu? Cred că ceva e putred, că niște coincidențe sunt măcar stranii și nu se cuvin într-o justiție cu adevărat independentă – să te judece din nou unul care a spus, fără probe, că ești cel mai corupt individ și te-a mai băgat o dată la pârnaie și să te judece un fost procuror care te-a cerut spânzurat e, cum ai întoarce-o, aiurea.

Atenție, domnule Stat, atenție, doamnă Adunare, scria cu multe decenii în urmă Tudor Arghezi, să nu devenim ”o colonie de ocnași”. Anul 2014 se anunță secetos în materie de zăpadă și ploi, dar al naibii de rodnic în materie de procese și condamnări, aureolând mandatele care nu se mai termină ale arendașului din Deal, ajunse la ultimul – ultimul oare? – an.