Printează articolul
Trimite e-mail
ø imagini
ø fişiere video
Domnul Stolojan, cunoscut pentru iubirile lui constante, care au trecut de la Iliescu la Băsescu, s-a mai retras o dată. Nuanţa este că preotul care oficia tragica resemnare, acelaşi, a plâns atunci, iar acum s-a declarat doar „puţin trist”. Este vorba, fireşte, de domnul Băsescu, prezidentul care îşi pregăteşte, prin toate pârghiile, realegerea din toamnă. Rezultatul ultimului scrutin, spun apropiaţi ai săi, l-au revoltat până peste poate. Partidul prezidenţial n-a obţinut peste 50 la sută, aşa cum dictase şeful de fapt al formaţiunii. Cu tot ajutorul, cu toată implicarea celui mare în campanie, cu toate sforţările financiare. Procentul de 33 la sută, chinuit şi scremut, este departe de a asigura suportul victoriei râvnite din noiembrie 2009.
În consecinţă, în distileria de strategii a Cotrocenilor a fost fabricată o nouă reţetă. Dublarea potului electoral s-a făcut prin atragerea partidului condus de domnul Geoană. Nu e destul. Ca atare, preşedintele s-a aplecat şi asupra chimiei interne a noului Guvern, insistând pe oameni, profile, grade de simpatie.
Din gura şefului statului (vorbe repetate şi de cel care avea să fie premier patru zile şi nu patru ani) am aflat că pohteşte nu muhaiele ofilite, ci politicieni tineri. Şi aşa a apărut tânărul (cam împiedicat dacă avem în vedere un neplăcut incident televizistic) Boc pe post de premier. Când mâzgălesc aceste rânduri este ora 11, joi şi nu ştiu încă dacă garnitura de preferaţi ai noului guvern va cuprinde doamnele şi domnişoarele Elena Udrea, Elena Băsescu, Monica Iacob-Ritzi, Raluca Turcan. Poate vor fi, poate nu vor fi. Nedumereşte, însă, chiar la nivelul unor sugestii nevinovate, absenţa desăvârşită a criteriului competenţei.
Mă uitam, în drum spre redacţie, în lungile staţionări la care te obligă circulaţia în Bucureşti, la peisajul uman stradal. Într-un balcon de bloc fără flori, fără clasicele sfori cu izmene şi cămăşi atârnate, un bărbat nebărbierit, între două vârste, fumează. E singur. Nu pare preocupat decât de ţigara din care trage disperat, cu o frecvenţă pe care n-am mai întâlnit-o. Pauza de respiraţie dintre două fumuri practic a fost anulată. De ce fumează nebărbieritul ăsta de parcă ar veni sfârşitul lumii? Ticul ţigării presupune nişte relaxări, chiar un pic de meditaţie între fumuri, savurarea fără grabă a otrăvii.
În Piaţa Victoriei, unde sunt anunţat radiofonic că are loc un mare miting mare al protestatarilor nemulţumiţi de nu ştiu ce taxă auto, nu se vede nici un purtător de pancartă. Vreo doi-trei inşi zgribuliţi cască gura spre Guvern de pe trotuarul din faţa Muzeului Antipa. În schimb, în parcarea din partea dreaptă sunt înghesuite (în număr atent) opt maşini blindate, cu gratii la geam ale Jandarmeriei. Pe toate laturile pieţei care străjuieşte Guvernul (pardon, clădirea guvernului, fiindcă Guvernul vechi nu mai e, iar ăl nou n-a ieşit încă din maternitatea Cotroceni) sunt autoturisme ale Poliţiei. Un poliţist tânăr, cu căciula albă îndesată peste urechi, ţine în gură chiştocul de trabuc al unui fluier în care nu suflă. A uitat că stă într-o intersecţie şi are misiunea să dirijeze. Privirea lui goală caută peste nişte acoperişuri un gând nedefinit. Din când în când, amintindu-şi pesemne că are o îndatorire dă dintr-o mână de parcă s-ar apăra de muşte. În faţa mea e o maşină care transportă pe acoperiş un brad înfăşat ca un copil. Un copil lung şi verde. Vreau să văd faţa şoferului, dar nu mai apuc. El o ia spre Romană, eu spre Calea Victoriei.
Chinurile facerii Guvernului Băsescu par a lăsa indiferenţi aceşti oameni. Pruncul guvernamental, cu buricul netăiat, nu creează emoţii, tulburări la nivelul şoselei. Criza mondială va veni şi fiecare se va apăra cum va putea. Slabe speranţe că de sus, de la nivelul Palatelor, preocupate de propria bunăstare şi supravieţuire, ne va apăra cineva.
