Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 21 iul 2021 - Anul XXVI, nr. 168 (7780)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9765 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6373 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   3 imagini |   ø fişiere video

Cultural

Epigramă și caricatură în tandem publicistic, într-un volum lansat la Fălticeni

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

În cadrul evenimentelor culturale dedicate Zilelor Fălticeniului, în ajunul sărbătorii Sfântului Ilie a avut loc lansarea cărții ”Epigrame și caricaturi cu și fără Covid”, semnată de profesorul fălticenean Constantin Bulboacă împreună cu pictorul humorean Radu Bercea. Momentul a constituit ”unul de sfințire românească, în care cei prezenți au încercat să găsească frumosul din ei și să zâmbească.”, așa cum transmitea la final Constantin Bulboacă.

În prezența unui numeros public iubitor de artă, profesorul și poetul Constantin Bulboacă a lansat luni seara la Fălticeni, în sala Casei de Cultură, un nou volum de înțelepciune purtând haina epigramei și îmbrăcat în caricaturile de excepție purtând semnătura Radu Bercea. Acesta reprezintă cel de-al patrulea volum de scrieri lansat de autor în ultimii 10 ani. Lansarea prin intermediul cuvântului a beneficiat de prezența unor personalități ale zonei culturale, avându-l ca prefațist al volumului pe scriitorul Cezar Straton, audiența fiind încântată de minirecitaluri muzicale de calitate.

Evenimentul a fost deschis de cuvântul primarului urbei de pe Șomuz, Cătălin Coman, care a reamintit:

”Un asemenea eveniment cultural de Zilele Fălticeniului, printre altele derulate în aceste zile, nu poate decât să ne bucure și să demonstreze încă o dată că Fălticeniul este un oraș al culturii, care respiră cultură, un oraș care își respectă oamenii de valoare pe care îi promovează, iar datoria mea și a administrației locale este de a sprijini aceste manifestări.”

 

Volumul lansat luni la Fălticeni, apreciat de scriitori și public deopotrivă

Despre valoarea noii lucrări semnate de profesorul Constantin Bulboacă a vorbit scriitorul Cezar Straton, cel care de altfel a semnat și prefața volumului mult așteptat. Adaptarea autorilor la perioada plină de încercări din ultimul an a fost remarcată în cuvântul de prezentare: ”Ca om al Cetății, ca mânuitor al catrenului pipărat, cu funcție terapeutică, un epigramist nu poate evita, ignora provocările, temele prezentului. Este și cazul autorului nostru, care consacră mai multe catrene și însuși titlul cărții lui acestei mari sfidări și încercări – nu doar în sens medical, ci și social, moral... căruia încă nu-i putem evalua consecințele – care înseamnă pandemia cu Covid-19. Vreau în același timp să semnalez ilustrația cărții, datorată unui vechi, definitiv prieten al meu, Radu Bercea. Văd că ăștia doi <băietani> - Radu și Costel - nu-s la prima lor însoțire într-un tandem publicistic gen scriitor/ilustrator. Sunt deja <recidiviști> în co-autorat. Să le fie de succes și această nouă colaborare!”

Au luat pe rând cuvântul apoi autorii volumului: ”Cei care veți aprecia ce am făcut noi doi sunteți domniile voastre. De mic mie mi-au plăcut glumele, poznele... Îmi place genul scurt de creație, pentru că dacă dumneavoastră aveți un produs de vânzare, numit timp, eu îl cumpăr oricând și de la oricine. M-am axat de-a lungul vremii în special pe poezie, pe aforism și ultima dată pe epigramă. În cel mai scurt timp voi mai lansa o carte de poezii, intitulată <Dragostea absolută>, iar eu vă urez o lectură plăcută”, a spus Constantin Bulboacă, în timp ce Radu Bercea le-a transmis, modest ca de obicei, celor prezenți: ”Țin să vă mulțumesc pentru că aveți încredere în mine pentru ceea ce fac, iar faptul că sunt cetățean de onoare al Fălticeniului este o mare onoare pentru mine. În rest ce să vă spun, știu să desenez, sunt la al cincilea titlu ilustrat de mine și desenez și eu....”

 

Muzică și poezie, îmbinate într-un atractiv program artistic

În timpul manifestării au fost prezentate și realizări de publicistică ale scriitorului Cezar Straton, ”Basarabia și Bucovina” vol. I, precum și volumul II, ”Dicționar”, volume care cuprind realitățile istorice ale unei perioade zbuciumate din istoria României, odată cu mulțumirile primite de acesta pentru semnarea prefeței volumului de epigrame. Mulțumiri din partea autorilor volumului lansat luni la Fălticeni a primit și primarul Cătălin Coman, omul care ”întotdeauna a spus Da! atunci când a fost vorba de a sprijini acte de cultură”. Cartea de epigrame și caricaturi va fi de altfel oferită și actorilor care vor urca pe scena fălticeneană la Festivalul de Teatru ”Grigore Vasiliu Birlic”. Epigrame dedicate autorului Constantin Bulboacă au fost citite și de scriitorul invitat Mircea Sfichi, între care: ”Epigrama n-are strune, Adevăr ce n-o să-ți placă, Și din coadă o să sune, Dacă-i scrisă de Bulboacă.”

Un scurt program muzical a fost prezentat vocal de Lenuța Rusu, acompaniată de Lidia Zugravu la vioară și de profesorul Puiu Crețu la flaut, acesta fiind continuat de către profesorul universitar Nicolae Maxim, un om cu o deschidere mare spre poezia sufletului românesc prin cântecul său, care de asemenea a susținut un scurt program muzical la flaut, presărat cu poezie.

În final, apelul profesorului Constantin Bulboacă a fost de a-i aduna pe toți cei care au chemare pentru vibrație literară la Fălticeni, pentru reorganizarea cenaclului literar într-un oraș deschis culturii.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Epigramă și caricatură în tandem publicistic, într-un volum lansat la Fălticeni.
 Vizualizări articol: 910 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Epigramă și caricatură în tandem publicistic, într-un volum lansat la Fălticeni0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei