Sângeorge - Cap de primăvară

Sfântul Gheorghe (Sângeorge) este consemnat în calendarul popular, la data de 23 aprilie, ca sărbătoarea care marchează „capul primăverii” şi începutul anului pastoral, zi în care, aşa cum scrie etnograful bucovinean Mihai Camilar, „se închideau ţarinile şi se încheia păşunatul liber, devălmaş”.

Sângeorge „descuie natura din încătuşarea frigului, slobozind căldura, înverzind codrul şi câmpul”

În calendarul popular, Sfântul Gheorghe (Sângeorge) şi Sfântul Dumitru (Sâmedru), cei doi stâlpi calendaristici celebraţi la 23 aprilie, respectiv la 26 octombrie, împart anul pastoral în două anotimpuri simetrice, vara pastorală şi iarna pastorală.

„Se spune că între Sângeorge şi Sâmedru” - scrie Mihai Camilar în lucrarea „Calendarul popular bucovinean: punte peste veacurile misterului existenţei” (Editura Muşatinii, Suceava 2012) - „exista o înţelegere, ambii fiind purtătorii cheilor anului: primul descuia natura din încătuşarea frigului, slobozind căldura, înverzind codrul şi câmpul, pe când cel de-al doilea o închidea, veştejind copacii şi instalând frigul. Deşi sunt divinităţi opuse prin plasarea calendaristică şi atribuţii, amândoi includ valenţe hipomorfe apotropaice, avându-şi originea în stratul cultural indo-european şi în cel tracic”.

Arborarea ramurilor verzi înfipte în brazde înierbate şi sacrificiul şi consumul ritual al mielului

Sângeorge este celebrat în societatea tradiţională în diverse moduri. „Acum - precizează Mihai Camilar - se face sacrificiul simbolic al zeităţii adorate, în ipostază vegetală prin arborarea ramurilor verzi înfipte în brazde înierbate, iar în ipostază zoomorfă prin sacrificiul şi consumul ritual al mielului, dar şi prin consumul de vin roşu, regenerator, prin aprinderea focurilor vii, purificarea oamenilor şi a animalelor din gospodării, fumigaţii pentru purificarea spaţiului”.

În Bucovina, aşa cum arată Mihai Camilar, „se săvârşeau cu această ocazie şi unele activităţi practice cu specific sezonier”. Femeile merg la pădure pentru a strânge diverse plante pe care le pun în hrana vacilor cu lapte şi pregătesc, în seara premergătoare sărbătorii de Sâmedru, „doniţele cu verdeaţă şi strămătură roşie, ca un act profilactic împotriva strigoaicelor ce intenţionează să fure mana laptelui”.

Purificarea omului cu roua dimineţii şi urzicatul ritual cu smocuri de urzici

„Înainte vreme - subliniază etnograful bucovinean - în această zi se scoteau oile pentru păşunatul de vară, când datorită deschiderii anului pastoral erau săvârşite rituri magice specifice, reclamate şi de eterna pendulare a turmelor”.

„Oile - scrie el - înainte de a fi urcate la stână, erau purificate prin atingerea cu ramuri de leuştean sau erau trecute peste o tavă cu jăratec, peste care se presura tămâie, totul fiind făcut ca lumea să se asigure contra forţelor malefice”.

În gospodăriile ţărăneşti, „purificarea omului cu roua dimineţii prin spălarea rituală în zorii zilei constituia un act practicat în vederea curăţirii trupului de boli”. Totodată, se practica „urzicatul ritual prin atingerea părţilor neacoperite ale corpului cu smocuri de urzici, în credinţa că oamenii vor fi mai harnici, mai iuţi şi mai sănătoşi”.